De câte feluri sunt stresorii. Clasificarea stresorilor

0 12

Deşi piroga pe care a reuşit să şi-o construiască în al şaselea an de solitudine nu prezenta siguranţă pentru o călătorie mai lungă, ce viza navigarea spre continentul învecinat, Robinson nu a putut rezista tentaţiei de a face măcar înconjurul insulei. După câteva plimbări mai scurte, era pregătit de plecare pentru a-şi cunoaşte mai bine hotarele „regatului”. Şi-a aşezat proviziile de hrană necesare în barcă şi a ridicat ancora pentru o călătorie care avea să se dovedească mai lungă şi mai imprevizibilă decât îşi dorise.

Insula nu era prea mare. După câteva ore de navigare spre răsărit, a întâlnit un şir de stânci ce înaintau mult în largul mării. Navigatorul şi-a dat seama că pentru a-şi continua expediţia trebuia să ocolească stâncile şi, deci, să se hazardeze în larg.

Precaut, a aruncat ancora şi a coborât pe ţărm. A urcat pe o colină mai înaltă şi, la vederea unui curent puternic ce se vedea bine doar de la acea înălţime, a simţit fiori reci la gândul că ar fi putut intra în el dacă nu ar fi fost prevăzător. În mod cert, curentul l-ar fi târât până departe, în larg. De cealaltă parte a stâncilor, era un curent asemănător, iar la întâlnirea lor, un vârtej, fără îndoială, puternic.

A rămas două zile pe loc, pentru că vântul sufla primejdios. A treia zi, vântul s-a potolit şi Robinson şi-a încercat norocul. Nici nu a apucat bine să se apropie de extremitatea şirului de stânci, că s-a şi pomenit în mijlocul unui curent rapid. Piroga era purtată de apele furioase ca o biată frunzuliţă. Vântul nu-i era favorabil, iar vâslele nu-i erau de niciun folos. Barca era purtată fără de scăpare spre locul de întâlnire al celor doi curenţi. Robinson îşi vedea moartea cu ochii şi se căina, încă o dată, pentru cutezanţa sa nebunească.

Rezervele i-ar fi fost insuficiente dacă ar fi ajuns la mii de leghe în mijlocul oceanului. Cuprins de disperare, a vâslit din răsputeri pentru a menţine ambarcaţiunea cât mai aproape de contracurent. Spre prânz, a simţit o mică adiere de vânt, iar peste o jumătate de oră, vântul sufla destul cât să-i dea o fărâmă de speranţă. Era totuşi la o distanţă înfricoşătoare de insulă. Gândul că vizibilitatea i-ar putea fi luată de o înnorare subită sau de ceaţă, îi stârni cea mai cumplită groază în suflet. În lipsa unei busole, singurul mijloc de orientare era să-şi ţină privirea nedezlipită de insulă.

Din fericire, timpul continuă să fie favorabil. După încă vreo două ore de incertitudine necruţătoare, a trecut capul insulei, spre nord-vest şi, după încă o oră, a debarcat la ţărm. Când s-a văzu din nou pe uscat, Robinson a căzut în genunchi şi I-a mulţumit lui Dumnezeu pentru că încă o dată se arătase îndurător faţă de un nesocotit ca el. Şi-a tras piroga la mal, a luat o mică gustare şi s-a culcat stors de puteri, din pricina emoţiilor extreme prin care trecuse.  

Richard Rahe – stresul în condiţii de război

Dr. Richard Rahe şi-a început activitatea de cercetare ştiinţifică încă din anii 1960, când era student la facultatea de medicină. În urma colaborării cu dr. Thomas Holmes, un alt nume bine-cunoscut în domeniul stresului, a elaborat prima variantă a unui test pentru evaluarea expunerii la stres, şi anume scala de readaptare socială, cunoscută şi sub numele de “Testul lui Holmes şi Rahe”. Acest instrument de măsurare orientativă a impactului evenimentelor critice din ultimul an a rămas până astăzi extrem de popular.

După absolvirea facultăţii, dr. Rahe s-a specializat în medicină internă şi psihiatrie. Timp de douăzeci de ani, el a lucrat ca medic psihiatru în cadrul Forţelor Navale ale Statelor Unite. În timpul activităţii sale profesionale în cadrul armatei, a acordat asistenţă de specialitate şi totodată a studiat comportamentul unor categorii cu totul aparte de pacienţi, fiind în contact cu foşti prizonieri eliberaţi din Vietnam, precum şi cu militari şi civili care au fost luaţi ostatici în Iran.

Un alt moment ieşit din comun din viaţa sa personală şi de cercetător s-a consumat în Antarctica, la Polul Sud. Dr. Rahe a petrecut mai mult timp împreună cu oamenii de ştiinţă de la o staţiune de cercetări polare, pentru a investiga comportamentul şi starea psihică a personalului staţiei după un an de activitate în condiţii de frig extrem, de izolare şi întuneric, pe o durată de mai bine de nouă luni. De-a lungul anilor, dr. Rahe a condus numeroase studii ştiinţifice despre problematica stresului şi despre mecanismele de contracarare a acestuia. A predat cursuri în acest domeniu ca profesor la mai multe universităţi.

Dr. Rahe a urmărit în special relaţia dintre impactul evenimentelor critice ale vieţii şi capacitatea indivizilor respectivi de a face faţă stresului. Dr. Rahe este de părere că efectul stresor al evenimentelor critice din viaţa personală a oamenilor a crescut în mod substanţial de-a lungul anilor. El consideră că impactul evenimentelor stresante a crescut în medie cu 45% comparativ cu ultima parte a anilor 1960.

Dr. Rahe a lucrat şi în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite şi Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, unde a îndeplinit funcţia de consultant pe problemele victimelor crimelor de război din fosta Iugoslavie. În prezent, oferă servicii de consultanţă specialiştilor armatei terestre şi maritime a SUA, în special în ce priveşte abordările terapeutice, în beneficiul persoanelor care au suferit din cauza stresului excesiv din zone de luptă cum sunt Afganistanul şi Irakul.

Clasificarea stresorilor

Evenimentele mai mici sau mai mari, schimbările mai dure sau mai blânde din viaţa oamenilor exercită toate o anumită acţiune stresantă. Numărul factorilor stresori este practic nelimitat, iar diversitatea lor, extrem de mare. Unul dintre oamenii de ştiinţă care au cercetat răspunsul organismului la solicitări, începând cu evenimentele relativ obişnuite ale vieţii şi continuând cu stresorii care acţionează în cele mai extreme condiţii, a fost dr. Richard Rahe. După anumite trăsături comune care îi caracterizează, factorii stresori pot fi grupaţi în următoarele categorii: stresori fizici, stresori senzoriali, stresori informaţionali, stresori decizionali, stresori relaţionali. Există şi alte clasificări, cum ar fi de exemplu forţa sau impactul, respectiv frecvenţa cu care se repetă. În funcţie de aceasta stresorii pot fi majori sau minori.

Stresori fizici

Prima categorie de stresori frecvent întâlniţi este aceea a stresorilor fizici. Iată câteva exemple: accidente rutiere, aviatice, navale sau accidente de muncă, boli organice, intervenţii chirurgicale, alte tratamente sau proceduri diagnostice invazive, vremea, aglomeraţia urbană, poluarea atmosferică, aerisirea deficitară a încăperilor, efortul fizic excesiv la locul de muncă sau la sportivii profesionişti, poziţia defectuoasă a corpului etc.

Robinson a avut parte din plin de stresorii din această categorie. Nu vom mai insista asupra teribilelor furtuni care s-au abătut asupra navelor cu care a străbătut oceanele. Poate doar în treacăt merită amintit faptul că, deşi insula pe care a naufragiat era situată într-o regiune a globului cu climă în general caldă, a avut parte de frig şi umezeală chinuitoare în lunile ploioase ale anului. Frigurile de care s-a îmbolnăvit la un moment dat erau să-l răpună. Însăşi peştera la a cărei extindere a muncit din răsputeri o vreme îndelungată, pentru a-şi asigura un adăpost confortabil, a fost cât pe ce să-i fie mormânt în timpul cutremurului îngrozitor care a zguduit întreaga insulă.  

Stresori senzoriali

Există studii care au arătat că muncitorii care lucrează în mediu zgomotos au o durată medie de viaţă mai mică decât cei care lucrează în locuri liniştite. În categoria stresorilor senzoriali se mai încadrează: zgomotul produs de aspirator, muzica de la etajul superior, din mijloacele de transport în comun sau manelele din piaţă, reclamele luminoase, farurile maşinilor, orice stimuli sonori sau luminoşi de intensitate excesivă, care cresc fondul stresor al vieţii.

Stresori informaţionali

Factorii stresori de natură informaţională sunt tipici pentru societatea în care trăim. Prin mijlocirea unor canale mai clasice – cum sunt presa scrisă, radioul şi televiziunea – sau al unor canale relativ noi – cum ar fi internetul şi telefonia mobilă –, omul zilelor noastre este bombardat aproape fără întrerupere cu ştiri şi informaţii din cele mai diverse domenii. Publicitatea agresivă, aproape sufocantă, merită să fie menţionată în mod special ca o sursă semnificativă de frustrare. Cu referire la stresul informaţional, se mai folosesc şi termeni ca „poluare informaţională” sau tehnostres.

Stresori decizionali

În acelaşi context al dinamicii mileniului trei, o altă categorie importantă, strâns legată de explozia informaţională, este cea a stresorilor de natură decizională. Multitudinea şi, mai ales, condiţiile extreme în care oamenii trebuie să ia hotărâri importante pot fi o sursă importantă de stres.

Stresorii decizionali pun la încercare resursele de adaptare ale politicienilor, guvernanţilor, oamenilor de afaceri, dar şi ale oamenilor simpli care astăzi se confruntă cu o serie de hotărâri cu consecinţe importante pentru cariera profesională, bunăstarea familiei şi calitatea vieţii în general.

Nu ne-ar ajunge câteva zeci de pagini să analizăm în mod aprofundat deciziile cruciale pe care le-a luat Robinson. Merită totuşi menţionată măcar una de importanţă cu adevărat crucială: hotărârea de a se întoarce pe continent, care l-a urmărit ca o obsesie şi care i-a structurat toţi acei ani petrecuţi pe Insula Disperării.  

Stresori relaţionali

Relaţiile interpersonale par să fie cea mai importantă sursă de stres. Specialiştii apreciază, de exemplu, că ruperea unei relaţii romantice intime şi decesul unui membru al familiei sunt două dintre cele mai frecvente cauze ale stresului psihic şi social al adulţilor. De asemenea, trebuie subliniat că, în multe cazuri, izolarea socială, lipsa interacţiunilor cu ceilalţi, poate fi un factor stresor cu urmări deosebit de profunde.

Exact acesta este tipul de stres care l-a măcinat cel mai mult şi pe Robinson Crusoe. Toate celelalte lipsuri materiale au fost fie depăşite prin eforturi perseverente şi ingeniozitate, fie au devenit suportabile. Odată cu trecerea anilor, singurătatea devenea parcă tot mai apăsătoare. Faptul de a fi reuşit să salveze de pe corabie două pisici şi un câine a fost o mângâiere. Dar, pentru un suflet dornic de compania oamenilor, nu era prea mult.

pisica robinson crusoe

Printre cele mai obişnuite exemple de stresori relaţionali se numără: certurile şi neînţelegerile din cuplul marital, tensiunile şi conflictele dintre părinţi şi copii, relaţiile de suspiciune şi ostilitate cu rudeniile, relaţiile concurenţiale cu colegii de muncă, hărţuirea sexuală, abuzul fizic sau psihic, duşmăniile cu vecinii, tensiunile şi tulburările interetnice, discriminarea rasială sau religioasă etc.

„Stupiditatea poate fi mortală”

În anul 2002, Weekly World News, un tabloid săptămânal de satiră din SUA, a publicat o ştire în care se arăta că cei care sunt nevoiţi să lucreze zi de zi în acelaşi birou cu persoane stupide riscă să facă infarct miocardic, chiar dacă nu prezintă factorii de risc majori cunoscuţi, cum ar fi fumatul, excesul de colesterol şi grăsimi saturate, hipertensiunea etc.

Anamneza a 500 de cazuri cu infarct miocardic a scos la iveală faptul că accidentul tragic a survenit la mai puţin de 12 ore după o confruntare majoră cu colegi de serviciu cu un coeficient de inteligenţă foarte redus. Una dintre femei a fost internată de urgenţă în clinica de cardiologie după ce secretara ei a distrus un dosar întreg cu documente fiscale foarte importante, pe care ar fi trebuit să le xeroxeze în mai multe exemplare.

Un bărbat a leşinat după ce colega de serviciu i-a cerut insistent nişte fluid corector pentru monitorul computerului.

O altă victimă a stupidităţii colegilor a trebuit să lucreze două săptămâni încheiate pentru a reface baza de date cu clienţii firmei, pentru că o funcţionară de la aceeaşi instituţie a pus fişierele respective în „coşul de reciclare” al calculatorului şi l-a golit, pentru că ea credea că în felul acesta informaţiile vor fi reciclate şi utilizate din nou.

Dr. Andersson, unul dintre specialiştii care au studiat aceste cazuri, a declarat că, în timp ce fumătorii reuşesc să reducă numărul de ţigări fumate sau chiar să renunţe total la acest obicei, majoritatea oamenilor au o capacitate foarte slab dezvoltată de a face faţă prostiei, iar frustrarea astfel acumulată poate exploda în timp, cauzându-le numai necazuri.

Deşi aceste informaţii publicate de Weekly World News trebuie lecturate mai degrabă ca fapt divers decât ca date ştiinţifice propriu-zise, ele sunt extrem de ilustrative.

elefant.ro

Stresori majori

Cercetările şi observaţiile lui Thomas Holmes au dus la conturarea ipotezei că răsunetul evenimentelor stresante este influenţat de magnitudinea sau forţa stresorilor şi de numărul acestora. Cu alte cuvinte, impactul stresorilor depinde de cât de intens sau de puternic este stresorul şi de cât de multe evenimente stresante au acţionat asupra persoanei într-o perioadă de timp. Este interesant că, potrivit observaţiilor lui Holmes, la apariţia stresului excesiv nu contribuie doar evenimentele majore negative, neplăcute, ci şi cele pozitive, cum ar fi de exemplu căsătoria, naşterea unui copil, câştigarea unor premii importante etc. Susceptibilitatea la stres creşte într-o măsură însemnată atunci când mai multe astfel de întâmplări se succed într-o perioadă scurtă de timp.

Stresori traumatici

Evenimentele stresante cu impact extrem, cum ar fi de exemplu cutremurele, inundaţiile şi alte catastrofe naturale, accidentele aviatice sau feroviare, atacurile teroriste, violenţele sociale, agresiunile fizice sau sexuale, fac parte dintr-o categorie aparte numită stresori traumatici. Aceştia se caracterizează prin faptul că pun în pericol integritatea fizică a persoanelor afectate şi sunt însoţiţi de reacţii puternice de panică şi de disperare.

Stresul sărbătorilor

Unii factori stresori par să se amplifice şi să se conglomereze în anumite momente importante din viaţa oamenilor sau în anumite perioade ale anului. Aşa este, de exemplu, perioada sărbătorilor de iarnă. Stresul sărbătorilor, menţionat chiar şi în literatura de specialitate, este o combinaţie complexă de stresori fizici, senzoriali, decizionali şi relaţionali cu o specificitate ridicată pentru sezonul respectiv. Ştim cu toţii că în acest interval de timp cheltuielile sunt mai mari, toată lumea se plânge de criza de timp şi toţi se simt datori să ofere cadouri impresionante.

Conform unor studii efectuate în SUA, în perioada sărbătorilor de iarnă, peste 60% dintre americani sunt stresaţi de lipsa banilor, 42% se simt împovăraţi de obligaţia de a oferi multe cadouri, peste 30% se plâng de programul încărcat şi criza de timp, iar 23%, de datoriile la bănci. Stresul financiar cu ocazia sărbătorilor este şi mai accentuat la tineri, care acuză lipsa banilor ca fiind un factor stresor în proporţie de peste 80%.

Dacă vrem să fim mai puţin vulnerabili la stresul ocazionat de sărbători, ar fi instructiv să învăţăm din situaţia cu totul ieşită din comun în care s-a aflat Robinson Crusoe care a „sărbătorit” nu doar un revelion, ci peste douăzeci şi două, în solitudine. În jurnalul său, în dreptul zilelor care pentru majoritatea oamenilor sunt cele mai strălucitoare şi mai aglomerate din tot cuprinsul anului, găsim următoarele note: „24 decembrie. Toată noaptea şi toată ziua a plouat. N-am ieşit. 25 decembrie. A plouat toată ziua. 30 decembrie. Căldură mare şi nicio adiere, aşa că nu am ieşit decât pe înserat. Tot timpul am orânduit prin casă.”

Bineînţeles, pentru marea majoritate a oamenilor, evadarea pe o insulă în mijlocul oceanului nu numai că nu este o soluţie realistă la stresul sărbătorilor, ci ar adăuga cifre multe la factura lunii ianuarie. Şi totuşi, dacă am cugeta câtuşi de puţin la stilul robinsonian de a petrece sărbătorile, am putea descoperi cel puţin două dintre secretele sărbătorilor cu mai puţin stres: a te mulţumi cu mai puţin în ce priveşte bunurile materiale şi a te bucura de părtăşia cu cei dragi, indiferent de valoarea cadourilor primite sau oferite.

Pentru a combate stresul sărbătorilor, specialiştii ne recomandă să acordăm mai multă atenţie legăturilor cu rudele şi prietenii, să ne fixăm ţinte realiste în ceea ce priveşte cumpărăturile şi vizitele, să ne rezervăm timp în special pentru cele mai importante persoane, activităţi şi momente, să învăţăm să vedem partea pozitivă a lucrurilor şi să nu ne lăsăm dominaţi de frustrări sau nereuşite.

Testul Holmes-Rahe

Dr. Thomas Holmes şi Dr. Rahe au interogat mai multe mii de persoane cu privire la evenimentele importante trăite în ultimele douăsprezece luni. Persoanele care au totalizat cele mai înalte scoruri la chestionar au suferit cele mai dese îmbolnăviri în anul următor. Aceste cercetări au dus la conceperea unuia dintre cele mai cunoscute teste de evaluare a stresului: Scala de readaptare socială a lui Holmes şi Rahe.

Lista include o serie de evenimente şi schimbări importante cu care ne confruntăm în viaţă, aşezate ierarhizat, în funcţie de impactul pe care îl au asupra individului. Evenimentele cele mai stresante au fost considerate, de exemplu, moartea soţului sau a soţiei şi divorţul. Inventarierea principalelor evenimente ale vieţii unui individ pe parcursul ultimului an evidenţiază gradul de expunere la solicitări. Cu toate că nu ţine cont de unii factori importanţi care condiţionează impactul stresorilor, testul oferă informaţii orientative cu privire la potenţialul negativ al evenimentelor stresante majore.

Stresori minori

Cu toate că evenimentele majore şi întâmplările traumatizante contribuie evident la nivelul ridicat de stres, nu trebuie scăpată din vedere contribuţia stresorilor aparent minori. Prin stresori minori se înţeleg mărunţişurile care ne deranjează zi de zi, micile iritări şi frustrări pe care le întâmpinăm pe parcursul activităţii noastre cotidiene şi în relaţiile noastre cu ceilalţi.

Dacă ar fi să facem un inventar al stresorilor mărunţi din viaţa lui Robinson, probabil că lista ar putea începe cu lipsa unor unelte potrivite pentru diferite lucrări. Oricine a încercat măcar o dată să meşterească vreun obiect artizanal din lemn îşi poate închipui destul de bine cam câtă răbdare şi voinţă a dovedit singuraticul de pe Insula Deznădejdii în cele patruzeci şi două de zile, câte i-au trebuit pentru a ciopli doar cu securea o poliţă pe care să aşeze diverse lucruri în peştera sa. Lista ar putea continua cu acele trei sau chiar patru săptămâni în care s-a trudit din răsputeri să întoarcă barca răsturnată şi îngropată aproape cu totul în nisip, dar fără succes.

Un alt proiect şi mai ambiţios, care a necesitat eforturi şi mai asidue şi mai îndelungate, a fost construirea dintr-un trunchi de copac a primei pirogi. După ce a găsit în pădure un cedru mai falnic decât avusese Solomon însuşi la Templul din Ierusalim, s-a căznit timp de douăzeci şi două de zile ca să-l doboare şi alte paisprezece zile ca să-i taie coroana.

Au urmat apoi o lună întreagă de sudoare pentru a-i da forma de pirogă, cioplindu-l după modelul folosit de băştinaşii navigatori, şi încă nu mai puţin de trei luni de muncă pentru a-i scobi interiorul şi pentru finisaje.

După toată această muncă sisifică, Robinson era încântat de ceea ce fusese în stare să facă. Acum nu-i mai rămânea decât să-şi lanseze capodopera la apă. Însă toate strădaniile lui de a transporta barca pe distanţa de 100 de yarzi, cât era de la locul şantierului până la apă, s-au dovedit zadarnice.

Şi-a imaginat fel şi fel de metode, cum ar fi, de exemplu, săparea unui canal care să aducă apa la barcă, dar când a realizat că i-ar fi trebuit cel puţin zece sau doisprezece ani ca să termine treaba, a fost nevoit să recunoască cât de mare nebunie este să începi o treabă de proporţii fără să judeci dacă îţi ajung puterile să o duci la bun sfârşit.

Mai departe, pe lista iritanţilor mărunţi ai lui Robinson s-ar putea înşira: lipsa unei pietre de măcinat boabele de cereale sau a unor alimente de bază cum sunt morcovii şi guliile, fasolea sau mazărea.

Pentru câteva seminţe de astfel de legume, ar fi fost în stare să-şi dea toată zestrea de monede de aur şi argint de care dispunea. La fel de sâcâitoare trebuie să fi fost şi grija permanentă pentru a folosi cu mare economie rezervele de praf de puşcă şi, nu în ultimul rând, gândul că într-o zi cerneala de scris i se va termina.

Printre „picăturile” de stres din lumea noastră modernă se numără: creşterea necontenită a preţurilor, aglomeraţia din mijloacele de transport în comun, criza permanentă de timp şi întârzierile, fermoarul care nu se închide perfect, pierderea unor obiecte personale, ascensorul aglomerat, blocarea calculatorului, vremea nefavorabilă şi o mulţime de alte lucruri.

Efectul de cumulare

Mulţi specialişti consideră că, la majoritatea oamenilor, stresul se datorează efectului cumulat al mărunţişurilor de fiecare zi care acţionează ca o veritabilă „picătură chinezească”. Efectul acestor stresori minori este comparat cu picăturile de apă care umplu un pahar pe neobservate şi care, în cele din urmă, fac ca „paharul” stresului să se reverse.

Cumularea stresorilor minori poate avea efecte semnificative. Studiile făcute de psihologi au pus în evidenţă faptul că frecvenţa crescută a iritanţilor psihici banali nu compromite numai starea de dispoziţie, ci duce la creşterea nivelului de stres psihic şi chiar la apariţia unor probleme de sănătate.

Scala iritanţilor cotidieni

Cercetările unei echipe conduse de dr. Richard Lazarus s-au concretizat, printre altele, în conceperea unei scale a iritanţilor psihici de zi cu zi, cu ajutorul căreia se poate aprecia contribuţia stresorilor minori la nivelul general de stres.

Această scală inventariază peste 50 de factori, printre care figurează: copiii, soţia, soţul, părinţii, socrii, alte rude, prietenii, munca de zi cu zi, clienţii, colegii de serviciu, veniturile şi cheltuielile, ţigările, băutura, asistenţa medicală, ştirile şi evenimentele politice sau sociale, treburile gospodăreşti, reparaţiile la maşină, gătitul, activităţile recreative, mersul la cinematograf etc.

Diverse studii făcute la adulţii de vârstă mijlocie arată că printre cele mai frecvente cauze de iritare zilnică se numără: îngrăşarea, starea de sănătate a unui membru al familiei, creşterea preţurilor, numărul prea mare de îndatoriri, pierderea sau rătăcirea unor obiecte, întreţinerea curţii sau a casei, bunurile imobiliare, impozitele şi taxele, nerespectarea legilor, aspectul fizic, vremea proastă, deşteptarea de dimineaţă etc.

Factori stresori modificabili şi nemodificabili

Din punct de vedere practic, o caracteristică extrem de importantă a factorilor stresori, indiferent de categoria căreia îi aparţin şi de mărimea impactului pe care îl au asupra individului, este posibilitatea de a fi modificabili sau nu. Mulţi dintre factorii stresori cu care avem de-a face au legătură cu stilul nostru de viaţă şi pot fi modificaţi sau influenţaţi.

Alţii în schimb sunt necontrolabili, fiind în afara posibilităţilor noastre de influenţare. Strategia adoptată este diferită. În cazul factorilor modificabili, accentul principal va cădea pe inventarierea lor şi alcătuirea unui plan de măsuri pentru evitarea şi/sau modificarea acestor stresori în aşa fel încât acţiunea lor să fie mai redusă sau mai puţin frecventă.

În cel de-al doilea caz, eforturile vor trebui să se concentreze asupra efectelor pe care le produc stresorii în organismul şi psihicul subiectului, asupra capacităţii lui de a se adapta şi de a se ridica deasupra stresorului respectiv/


Autor: Conferențiar Dr. Valentin NădășanUMFST ”George Emil Palade”, Târgu Mureș.

Text preluat cu acordul autorului. Volumul Faţă în faţă cu stresul: o aventură în lumea stresului cu Robinson Crusoe a fost publicat în anul 2009 la Editura Viață și Sănătate. 

Cu toate că acest text a fost scris în urmă cu mai bine de un deceniu (unele date și informații putând suferi modificări în acest interval de timp), principiile și ideile prezentate pot fi aplicate în orice vreme.

libris.ro

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More