Ce este biblioterapia și cum se folosește în psihiatrie?

Biblioterapia (terapia prin citit) este o intervenție sistematică ce folosește materiale bibliografice atent selecționate pentru a ajuta persoanele să gestioneze mai bine stresul și problemele personale. O recenzie a studiilor desfășurate în acest sens sugerează că biblioterapia poate fi folosită cu succes atât în context educațional, cât și clinic.

Acest articol sumarizează istoria biblioterapiei. De asemenea, am propus o listă de lectură care cuprinde diferite perioade istorice și culturi referitoare la pandemie, carantină, simptome, restricții și impacte sociale (ex. Camus, Moravia, London, Le Clezio etc.).

Biblioterapia poate fi un mod prin care personalul din prima line să găsească un sprijin psihologic și să se relaxeze. Poate să ajute persoanele care au nevoie de un sprijin emoțional în timpul pandemiei să-și verbalizeze emoțiile și să identifice noi modalități de a-și rezolva problemele.

Ce este biblioterapia?

Biblioterapia este o formă de terapie clinică sau de dezvoltare personală, adesea folosită în asociere cu psihoterapia, care include lectura ca parte a unui tratament. Mai exact, terapia prin lectură este o sursă de reabilitare a tulburărilor de sănătate mintală (și anume tulburările de anxietate, tulburări de dispoziție, episoadele depresive, fobii, tulburări de somn, etc.) sau pentru întărirea bunăstării psihologice.

În mijlocul Primului Război Mondial, medicii și vânzătorii din librării de la Spitalul Militar din Alabama, Statele Unite ale Americii, au folosit cărți pentru ameliorarea tulburării de stres posttraumatic la soldații care se întorceau de pe câmpul de luptă.

Apoi, anii 1950 au marcat înmulțirea cercetărilor privind biblioterapia într-o mare varietate de domenii (asistență medicală, asistență socială, educație etc.), în principal în America de Nord, la care au contribuit în mare măsură librarii. În 1961, definiția a apărut în Webster International: 

„Biblioterapia reprezintă utilizarea unui set de lecturi selectate ca instrumente terapeutice în medicină și psihiatrie; și o modalitate de a rezolva problemele personale prin activitatea de lectură dirijată.”

În  1970, studiile s-au înmulțit și s-au frământat cu adevărat cu sectorul sănătății mintale din America de Nord și Europa. Terapia prin lectură se aplică atât persoanelor în vârstă, cât și persoanelor care suferă de tulburări ale instinctului alimentar sau tulburări apărute în perioada copilăriei. Experiențele sunt numeroase, dar totuși ad-hoc și provin din inițiative localizate, adesea în cadrul bibliotecilor spitalicești. În acest context, tendința nu poate prospera pe o scară mai mare, deoarece nu a fost observată sau implementată o reproductibilitate de la un proiect la altul.

Sunt identificate trei categorii de cărți utilizate în biblioterapie: 

1. repertoriul clasic (roman, poezie, biografie, ficțiune) care, adesea printr-un proces laborios de identificare, aduce o stare mai bună a pacientului
2. lucrări a căror temă este psihologia – abordările lor sunt variate; pot descrie o tulburare actuală sau pot furniza informații despre o tulburare specifică. Acestea vizează în mod special informarea și educarea cititorilor. 
3. „cărțile de auto-ajutor”, care trebuiesc incluse în așa-numitele publicații de dezvoltare cognitivă sau de inspirație personală, diferențiindu-se de cărțile academice, clinice.

Istoricul terapiei prin lectură

Până la mijlocul secolului al nouăsprezecelea, textele religioase au fost cea mai utilizată sursă literară pentru începuturile biblioterapiei. Prima formă de biblioterapie cunoscută în practica clinică datează din Egiptul secolului al treisprezecelea, unde lucrătorii și liderii religioși aparținând spitalului Al Mansour din Cairo citeau Coranul pacienților, pe lângă aplicarea tratamentului medicamentos.

Beneficiul terapeutic al lecturii a fost, inițial, identificat de către grecii antici și romani, putând fi regăsit în teoremele elaborate de erudiții și gânditorii vremii de-a lungul istoriei. În “Poetica”, filosoful grec Aristotel (384-322 Î.H.) prezintă conceptul utilizării literaturii și dramaturgiei pentru vindecarea și purificarea (catarsis) de emoții negative. Ulterior, filosoful Friedrich Nietzsche (1844-1900) și neurologul Sigmund Freud (1856-1939) au făcut referire la ideea de catarsis a lui Aristotel în descrierea efectului terapeutic al literaturii asupra emoțiilor negative.

Conexiuni similare între literatură și terapie pot fi regăsite și în arhitectura unora dintre cele mai vechi biblioteci cunoscute. Inscripția “Casa Vindecării Sufletului” a fost, potrivit istoricului grec Diodorus Siculus (9-30 Î.H.), scrisă deasupra intrării în bilbioteca Ramses II din Teba, Egipt, în jurul anului 300 Î.H., iar inscripția “farmacia pentru suflet” poate fi văzută în biblioteca medievală aflată în abația Sfântul Gall din Elveția. Inspirat fiind de munca lui Freud, poveștile, simbolurile și miturile au devenit o temă centrală în contextul psihoanalizei realizate de Jung, începând cu mijlocul și până la final de secol douăzeci.

Publicații-cheie precum “Omul și simbolurile sale”, a lui Carl Gustav Jung, “Interpretarea basmelor”, scrisă de Marie Louise von Franz, și cărțile de psihoterapie și politică centrată pe gen: “Iron John: A Book About Men”, scrisă de Bly și “Femei care aleargă cu lupii”, de Estés sunt câteva exemple care atestă faptul că poveștile și miturile pot fi folosite pentru dezvoltare personală.

În plus, conform unor autori, biblioterapia poate fi numită biblioterapie de dezvoltare, sau biblioterapie afectivă, pentru o a diferenția de biblioterapia cognitiv-comportamentală (BCC). BCC utilizează, cu precădere, cărțile de auto-ajutorare.

Cercetările actuale și cadrul practic

În contextul biblioterapiei clinice moderne sau a celei de dezvoltare, specialiștii în sănătate psihică pot recomanda materiale selecționate de ficțiune sau non-ficțiune, precum nuvele, povestiri, biografii, piese de teatru, povești, fabule sau poezii ca parte a tratamentului unui pacient.

Un studiu realizat de Bruneau și Pehrsson accentuează importanța alegerii unor lecturi personalizate și încurajează specialiaștii care se ocupă cu biblioterapia să-și implice pacienții în procesul de alegere, fiind văzut drept o ocazie pentru o mai bună înțelegere a sinelui și o motivație pentru citit.

Aflate într-o continuă creștere și din ce în ce mai populare, cărțile de dezvoltare personală sunt o formă adițională de biblioterapie, ce poate fi folosită în asociere cu terapia cognitiv-comportamentală.

Depresia, anxietatea, sindromul de stres posttraumatic, atacurile de panică, insomnia, stresul și accidentele vasculare cerebrale și consecințele lor psihologice sunt doar câteva exemple de patologii psihologice și psihiatrice în cadrul cărora cărțile de dezvoltare personală și auto-ajutorare s-au dovedit a fi utile.

Un studiu publicat în PLOS One a arătat rezultate convingătoare pentru eficiența acestei forme de îngrijire. Echipa scoțiană de cercetare a reunit mai mult de 200 de pacienți diagnosticați cu depresie; jumătate dintre ei au primit antidepresive, în timp ce ceilalți au urmat un program de terapie ce presupunea lectura cărții “Depășirea depresiei” și participarea la discuții legate de aceasta împreună cu psihologi.

La finalul celor 4 luni, 42.6% dintre cei care citiseră au observat o reducere semnificativă a gradului de depresie, comparativ cu cei 24.5% care primiseră medicație antidepresivă. După un an, aceștia erau mai capabili să-și gestioneze depresia comparativ cu celălalt grup. Cu toate acestea, studiul a fost condus utilizând un tratament ghidat de auto-ajutorare bazat pe terapia cognitiv-comportamentală, în timp ce încercarea noastră de a revizui literatura referitoare la biblioterapie se referă mai mult la altă categorie (în principal repertoriul clasic format din: nuvele, poezii și biografii), și nu lucrări a căror temă este psihologia. Unul dintre noi (ES) a folosit “Adresa necunoscută”, o nuvelă scrisă de K. Kressmann Taylor, pentru a evalua teoria minții și pentru a propune o remediere congnitivă pentru pacienții schizofrenici. Simpla lectură a 20 de pagini din această nuvelă a devenit o sarcină cognitivă, cu o componentă ecologică bună.

Studii recente din Suedia (2020) și Polonia (2017) arată că biblioterapia poate fi o soluție complementară eficientă, alături de terapie și intervenții medicale tradiționale. Totuși, este nevoie de mai multe studii clinice pentru a oferi medicilor și psihologilor un cadru bazat pe dovezi spre folosirea biblioterapiei clinice.

Biblioterapia a fost dezvoltată inițial cu scopul de a trata depresia. În ultimii ani a fost, de asemenea, folosită în rândul celor care se ocupă cu îngrijirea persoanelor neajutorate.

Terapie prin lectură pentru cei din prima linie

Eficacitatea biblioterapiei pentru personalul din sănătate a fost atinsă printr-o serie de studii diferite. Rezultatele acestor studii au sugerat că biblioterapia a fost eficientă în îmbunătățirea experiențelor de îngrijire a personalului medical care se ocupă de pacienți cu tulburări psihotice și tulburări depresive.

Au fost luate în considerare mai multe studii, inclusiv o meta-analiză, care utilizează biblioterapia pentru a îmbunătăți starea mentală a personalului medical implicat în îngrijirea pacienților cu tulburări neurocognitive și sugerează un efect favorabil.

Cu apariția noilor tehnologii și accesul facil la literatură prin bibliotecile și librăriile online, biblioterapia a devenit o alternativă eficientă și ieftină în prezent. Lectura în ritm propriu, videoconferința și discuțiile din mediul virtual permit persoanelor cu bariere economice, geografice, fizice sau mentale să beneficieze de biblioterapie. Noile servicii online și telemedicina au potențialul de a funcționa foarte bine în pandemie și în mediile de autoizolare.

Odată cu apariția pandemiei, supraexpunerea la știri stresante crește anxietatea și devine o pierdere de timp, împiedicându-i pe indivizi să se comporte normal față de cerințele vieții. Profesioniștii din domeniul sănătății mintale pot trata pacienții cu suferință emoțională crescută cauzată de efectele pandemiilor asupra acestora, asupra familiilor lor sau asupra comunității lor.

Mai multe studii recente evidențiază impactul psihologic al COVID-19 și nevoia de orientări și intervenții psihologice. Depresia, anxietatea și insomnia sunt câteva exemple de suferințe psihologice regăsite în rândul populației generale ca urmare a autoizolării, distanțării sociale și a problemelor de siguranță. Perioada care urmează fazei acute a pandemiei este cea mai grea pentru profesioniștii din domeniul medical din punct de vedere al impactului psihologic.

În ciuda unui apel pentru mai multe cercetări bazate pe dovezi despre eficacitatea mai largă a biblioterapiei, beneficiile raportate fac din biblioterapie o formă eficientă de tratament pentru persoanele cu probleme de dezvoltare mentală și personală. Biblioterapia poate fi utilă pentru profesioniștii din domeniul sănătății și pentru medici. 

Propunere: De la Clubul de Literatură Medicală la Biblioterapie 

Explozia informațională din era pandemiei reprezintă o provocare cu privire la modul de selecție a resurselor utile din multitudinea de publicații apărute zilnic. Medicii și profesioniștii din domeniul sănătății sunt bombardați cu date. Rata de publicare este exponențială. Există deja structuri academice pentru sortarea și sintetizarea literaturii.

Un club de literatură medicală este o abordare eficientă pentru a aborda aceste probleme; prin urmare, a devenit deja o parte integrată a învățământului universitar în aproape toate specialitățile medicale. Este o formă de întâlnire organizată în mod regulat între profesioniștii din domeniul sănătății pentru a discuta despre literatura publicată recent. Primul club de lecturare a publicațiilor a fost organizat de către Sir William Osler din Montreal, Canada, în 1875, deși Sir James Paget a descris un fel de club printre unii studenți de la Spitalul St Bartholomew din Londra pentru a citi ziare împreună între 1835 și 1854.

Câteva decenii mai târziu, Osler a înființat primul club de lectură al jurnalelor medicale din Statele Unite la spitalul Johns Hopkins în 1889. În următorii 100 de ani, cluburile de jurnale au înflorit în diferite discipline medicale din multe țări.

Una dintre marile provocări ale educației medicale din zilele noastre este selecția eficientă și rafinamentul literaturii relevante dintr-o multitudine de informații disponibile. Formatele cluburilor de literatură medicală au evoluat de-a lungul timpului. Cu toate acestea, cu această pandemie, medicii, studenții și profesioniștii din domeniul sănătății sunt supraîncărcați și trebuie să găsească un moment de relaxare în care cunoștințele pot fi expuse diferit. 

În plus, expunerea la atât de multe date este foarte dificilă. Acesta poate fi un factor în creșterea presiunii sau a stresului asupra sănătății mentale. Trebuie să aranjăm diferite momente sau modalități de a face lucrurile pentru a permite, de asemenea, o evadare în timp ce reflectăm asupra zonei din jurul nostru. Exercițiul de lectură bazat pe literatură poate fi o alternativă la conferința austeră a articolelor științifice.

Cartea poate fi un pretext pentru schimburi de experiență, iar romanele, benzile desenate și alte ficțiuni literare vă invită să evadați. În aceste vremuri pandemice, poate fi necesar să schimbăm mintea profesioniștilor și a publicului oferind cărți de tranziție, care privesc subiectul, dar care permit o distanțare și un nou hedonism oferit de compania unei cărți.

Exemple de lecturi și cărți folosite în biblioterapie

Următoarele sunt câteva exemple de biblioterapie care au fost prescrise: 

Ciuma – Albert Camus

A fost aclamată în Italia de la începutul pandemiei. În Franța, vânzările acestui roman au explodat de la apariția sa. În ceea ce privește izolarea, se clasează printre primii 20 de bestselleri de cărți digitale.

„Ceea ce înveți în mijlocul plăgilor este că există mai multe de admirat la bărbați decât de disprețuit” scrie Camus.

Acest roman, care are loc în anii 1940 în Oran, Algeria, începe când o boală ciudată ucide un număr foarte mare de șobolani, apoi de oameni. Camus a folosit o alegorie pentru a vorbi despre rău, despre tot ceea ce ne oprimă împotriva căruia trebuie să luptăm. Această utilizare a alegoriei înseamnă că un cititor din 2020 se poate regăsi complet și poate proiecta coronavirusul asupra experienței personale.

Romanul enumeră reacțiile multiple ale unei comunități la epidemie: autoritățile care reacționează lent, subestimarea pericolului, măsurile de izolare, solidaritatea care se pune în aplicare, dar și profitorii care se îmbogățesc datorită pieței negre.

Dr. Rieux, figura centrală a romanului, reprezintă personalul medical angajat, curajos și generos din prima linie în lupta împotriva epidemiei. Eroul poveștii este un modest lucrător de birou numit Grand. Acest personaj ar dori să scrie un roman și își petrece timpul repetând prima propoziție.

La începutul romanului, un jurnalist numit Rambert are în minte o singură idee: să se alăture logodnicei sale aflate în afara orașului. Inițial, el caută să fugă ca cineva care astăzi ar prefera să-și urmeze dorința personală decât să asculte binele comun și să accepte această izolare dificilă.

Încetul cu încetul, va intra în mișcarea de solidaritate. Dar pe măsură ce trec zilele, el începe să se teamă că această nenorocire nu va avea sfârșit și în același timp, încetarea pandemiei devine obiectul tuturor speranțelor.

Sfârșitul „Ciumei” ne încurajează să nu uităm prea repede ceea ce am trăit. Camus ne amintește că nu trebuie să „uităm ceea ce am trăit, nefericirea care ni s-a întâmplat și tot ceea ce a avut loc în capacitatea noastră de a fi uniți în vremuri de încercare, de a ieși din egoismul nostru”.

Dragoste în timpul holerei – Gabriel Garcia Marquez

La sfârșitul secolului al XIX-lea, într-un mic oraș din Caraibe, Florentino, un tânăr biet operator de telegraf a jurat să se căsătorească și să trăiască în iubirea eternă. Timp de 3 ani locuiesc împreună, dar Fermina se căsătorește cu Juvenal Urbino, un tânăr și strălucit doctor.

Așadar, Florentino, iubitul trădat, se transformă într-un seducător nepocăit și se străduiește să-și facă un nume și o avere pentru a-l merita pe cel pe care nu-l va înceta niciodată să-l iubească, în secret, durând 50 de ani, până în ziua în care dragostea va triumfa.

Analogia propusă de scriitorul columbian Gabriel García Márquez între epidemie și pasiunea amoroasă care zguduie ființele este deosebit de profundă și propice reflecției. Holera nu este subiectul central al cărții lui García Márquez, publicată în 1985, la 3 ani după ce a primit Premiul Nobel pentru literatură. Răul, ca și în cazul lui Camus, este invizibil. Îl lovește pe acesta sau pe acela, după plăcerea sa și după regulile iubirii și întâmplării. Dar pentru Camus, epidemia a fost o metaforă a războiului. Cu García Márquez este mai aproape de o „pasiune” iubitoare care se strecoară în corp, hrănește aceleași simptome, crește și scutură corpul.

Geopolitica țânțarilor – Erik Orsenna

Luând urma țânțarilor pentru a scrie această carte, Erik Orsenna a călătorit în unele dintre țările în care bolile transmise de țânțari sunt endemice. Pe lângă călătoriile sale, există vizite regulate la Institutul Pasteur din Paris. Acolo afli doar despre febra galbenă.

Aproximativ 27.500 de oameni au murit pe cele două șantiere navale, francez și american, ale Canalului Panama între 1882 și 1914, în special din cauza febrei galbene, fără ca cineva să știe cu adevărat ce este această epidemie.

Abia la începutul secolului al XX-lea am fost cu adevărat capabili să discernem cauzele și că americanii, succesorii francezilor, au rezolvat această problemă, atât majoră, cât și neprevăzută care nu exista în Suez. Febra galbenă și-a adus cota de cadavre în fiecare zi și le-a dat supraviețuitorilor un sentiment de precaritate.

Moarte la Veneția – Thomas Mann

La începutul secolului al XX-lea, un scriitor celebru a scris un text uimitor de actualitate în aceste zile de izolare.

În nuvela sa, Thomas Mann a descris întradevăr procesul care îi determină pe turiști să fie prinși în crăpăturile pe care cu greu le pot dezrădăcina.

Dincolo de textul său literar magistral și de intriga sa care vede un scriitor, Gustav Aschenbach surprinde o pasiune nebună pentru un adolescent, el lucrează ca un observator arătând difuzia ascunsă în Veneția a ceea ce el a numit „holera asiatică”. Textul lui Mann ajută la a vedea cum s-a răspândit epidemia în Europa și în special în Veneția.

În Japonia, Amabie, o creatură legendară a cărei imagine ar trebui să protejeze împotriva epidemiilor, a ieșit din uitare datorită crizei Covid-19. La începutul lunii martie 2020, un tweet despre acest lucru de la Biblioteca Universității din Kyoto a devenit viral și a declanșat o „provocarea Amabie” în care mulți artiști au început să deseneze Amabie și să-și publice lucrările pe rețelele de socializare. Acest lucru a contribuit la stimularea creativității într-o rețea mare, un element esențial al rezistenței.

O listă completă de lecturi recomandate de autori în biblioterapie se poate consulta în articolul original Bibliotherapy: Reading OVID During COVID.

Concluzii

În acest articol am prezentat contextul istoric al biblioterapiei și apoi am sugerat câteva cărți ale unor autori, care pot fi utilizate independent de cultură. 

Chiar dacă lectura nu înlocuiește o sesiune cu psihologul sau terapeutul, studiile științifice au dovedit numeroasele beneficii ale lecturii: reduce stresul, îmbunătățește calitatea somnului și stimulează inteligența emoțională. 

Cu toate că este mai degrabă o activitate solitară, lectura poate facilita într-adevăr relațiile umane, făcându-te mai empatic, cu condiția să te simți copleșit și transportat de povestea romanului pe care îl citești. 

Lectura îmbunătățește memoria și implică memorarea pentru a păstra firul narativ în minte, precum și numele personajelor și relațiile lor. 

Limitări

Limita acestui articol constă în faptul că acesta reflectă puncte de vedere subiective, mai degrabă decât constatări evaluate statistic. 

Datele din literatură pentru eficacitatea biblioterapiei sunt încă eterogene, dar este mai omogenă în domeniul educației, școlii etc. Există unele studii asupra depresiei, dar foarte puține studii bine controlate care să includă biblioterapia ca parte a Terapiei Cognitiv-Comportamentale (TCC). 

O meta-analiză este încă posibilă, dar dificilă în acest moment. De exemplu, efectele asupra reducerii depresiei ar trebui să fie în continuare privite cu precauție datorită eterogenității ridicate. Efectele asupra altor rezultate ale bunăstării mintale sunt neconcludente din cauza numărului limitat de studii și acest lucru subliniază necesitatea unor cercetări suplimentare. 

Selecția acestor opere literare se limitează și la o anumită cultură occidentală. Ar fi necesar să o extindem și la alte culturi, cum sunt cele asiatice, africane, amerindiene etc.

De asemenea, trebuie să creăm momente de evadare, deoarece spațiul nostru fizic pentru a călători nu mai este același. Călătoriile imaginare pot fi împărtășite prin literatură. Biblioterapia este o modalitate de a structura aceste călătorii pentru a ne îmbunătăți reziliența și sănătatea mentală.