Ce este şi ce nu este stresul. Definiţii şi câteva prejudecăţi

2 18

O corabie încărcată cu bunuri comerciale ridica pânzele la 1 septembrie 1659, părăsind Brazilia cu direcţia Guineea. După câteva săptămâni de navigare liniştită, nava e surprinsă de un uragan. Întregul echipaj se pregăteşte de ce e mai rău. Vântul puternic târăşte corabia avariată spre o regiune în care, dacă aveau să scape de furia valurilor, pasagerii riscau să fie mâncaţi de sălbatici. În timp ce furtuna bântuie din plin, se aude în sfârşit strigătul mult aşteptat: „Uscatul! Se vede uscatul!”

Dar, înainte de a apuca să se bucure de vestea cea bună, corabia înţepeneşte cu trosnete înfricoşătoare într-un banc de nisip. Toţi sunt conştienţi că numai o minune poate să mai scape corabia. Ultima barcă de salvare e coborâtă şi tot echipajul urcă în ea cu ultimele speranţe. Talazurile sunt încă ameninţătoare. Vâslind spre un ţărm posibil stâncos şi abrupt, marinarii riscă să-şi grăbească sfârşitul tragic. Dar n-au nicio alternativă. În cele din urmă, un val uriaş îi loveşte cu atâta furie, încât ambarcaţiunea e răsturnată.

Cu ultimele sforţări de care mai era în stare, Robinson Crusoe reuşeşte în cele din urmă să se caţere pe stâncile de pe mal şi se aruncă pe iarbă istovit, dar fericit că apa nu-l mai poate ajunge.

Ce este stresul?

Situaţia cu care se confruntă Robinson este, fără îndoială, stresantă. Dar ce este stresul? Furtuna, vântul, valurile care s-au abătut asupra corabiei şi echipajului? Sau mai degrabă teama de canibali ori gândul ciocnirii iminente de un ţărm abrupt şi stâncos?

Să ne oprim la încă un exemplu, mai apropiat de viaţa noastră obişnuită, pentru a surprinde şi mai bine realitatea numită „stres”. După o zi grea de lucru, vă îndreptaţi cu maşina personală spre casă. Familia vă aşteaptă. Sunteţi nerăbdător să ajungeţi dar, fiind o oră de vârf, traficul e aglomerat. Covorul de asfalt e recent reparat şi marcajele proaspete vă dau un simţământ de siguranţă, aşa că vă permiteţi să depăşiţi, doar cu puţin, limita de viteză legală.

În sfârşit, vă apropiaţi de ultimul semafor care, ca prin minune, arată culoarea verde. Acceleraţi încă puţin, dar în ultima clipă semnalul se schimbă în roşu. Sunteţi prea aproape de intersecţie ca să mai frânaţi, aşa că apăsaţi pedala mai tare. În clipa următoare însă, un pieton, la fel de grăbit ca şi dvs., vă taie calea pe neaşteptate. Frânaţi brusc şi reuşiţi să evitaţi accidentul. Aţi tras totuşi o spaimă teribilă. Inima galopează puternic. Tâmplele zvâcnesc în acelaşi ritm. Sunteţi sleit de puteri, de parcă aţi fi escaladat un munte.

Şi iarăşi întrebarea: ce este stresul? Oboseala acumulată la serviciu? Nerăbdarea cu care aşteptaţi să ajungeţi acasă? Traficul aglomerat? Disconfortul datorat depăşirii vitezei legale? Lumina roşie a semaforului? Pietonul care a apărut în faţa automobilului? Niciunul dintre toate acestea? Sau poate toate la un loc?

Stresul un concept complex şi controversat

Toţi vorbim despre stres, însă foarte puţini îl înţelegem în toată complexitatea lui. De fapt, nici oamenii de ştiinţă n-au ajuns încă la un consens absolut. Aceasta se datorează în primul rând faptului că stresul este realmente un fenomen deosebit de complex, cu multe aspecte greu de surprins şi studiat.

Un alt motiv de confuzie este chiar denumirea de „stres” în sine. Termenul de stres, folosit iniţial în domeniul fizicii, a fost preluat şi introdus în biologie şi medicină de către Hans Selye, faimosul savant canadian de origine austro-ungară. Datorită dificultăţilor de traducere, cuvântul englezesc „stress”, a pătruns în majoritatea limbilor ca neologism.

Paul Rosch, un apropiat al lui Selye, relatează că, atunci când a făcut această alegere, „părintele stresului” n-a fost conştient de faptul că termenul respectiv fusese folosit anterior în domeniul fizicii cu un înţeles diferit. După ce şi-a dat seama de inconvenientele ridicate de termenul propus, Selye şi-a exprimat de multe ori nemulţumirea, recunoscând că nu a fost prea inspirat atunci când s-a oprit la acest  termen. De altfel, el a continuat să caute până la sfârşitul vieţii o definiţie acceptabilă a stresului.

Hans Selye — părintele stresului

Hans Selye, pe numele său întreg Hans Hugo Bruno Selye, a fost unul dintre cei mai renumiţi cercetători ai medicinei secolului trecut. El s-a născut pe data de 26 ianuarie 1907 la Viena, capitala de atunci a Austro-Ungariei. Mama era de origine austriacă, iar tatăl, de profesie medic militar, era de origine maghiară. Hans şi-a petrecut copilăria în orăşelul Komarom, unde a terminat şi şcoala primară. În 1929 a absolvit Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii Germane din Praga.

Temporar a participat la cursuri în cadrul Universităţilor din Paris şi Roma. De tânăr, Hans Selye a demonstrat o înclinaţie deosebită spre activitatea de cercetare ştiinţifică. După absolvire i s-a încredinţat postul de asistent universitar în cadrul Institutului de Patologie Experimentală al Universităţii din Praga.

Hans Selye Stres si distres
Sursa: gettyimages

În anul 1931, a obţinut titlul de Doctor în Ştiinţe şi a plecat în SUA, unde şi-a continuat studiile de biochimie beneficiind de o bursă Rockefeller la Universitatea Johns Hopkins din Baltimore. Din anul 1932, Selye s-a stabilit la Montreal ca profesor la catedra de biochimie a Universităţii McGill.

Într-unul dintre experimentele făcute la începutul carierei sale, el a injectat extracte de diverse organe în corpul şoarecilor de laborator. La disecţie, animalele prezentau modificări extrem de interesante ale unor glande endocrine ca timusul şi glanda suprarenală. Selye era entuziasmat de observaţiile sale şi, pentru o vreme, a nutrit speranţa că va descoperi un nou hormon.

Ulterior, a realizat că introducerea oricărei substanţe iritante în organismul animalelor de laborator declanşa un mănunchi de simptome asemănătoare, indiferent de natura extractului injectat.

Învăţând din propriile greşeli, Selye a arătat rolul glandelor suprarenale în reacţia de stres şi a descris aşa-numitul „sindrom general de adaptare”. Rodul studiilor sale asupra cauzelor şi consecinţelor stresului s-a concretizat în publicarea a 39 de cărţi şi a peste 1700 de articole de specialitate. Printre cele mai cunoscute titluri semnate de Hans Selye se numără: „Stres fără distres” (1974), „De la vis la descoperire” (1964) şi „Stresul vieţii” (1956).

Selye a obţinut trei doctorate şi a fost onorat cu titluri onorifice de către numeroase universităţi din diverse ţări. A fost nominalizat pentru Premiul Nobel de 10 ori. Prin cercetările şi operele scrise, el a popularizat unul dintre cele mai fecunde concepte din istoria medicinei moderne: stresul.

Stresul ca stimul exterior

Probabil cel mai răspândit şi mai simplu mod de înţelegere a stresului se focalizează asupra factorului exterior, care acţionează asupra individului şi determină apariţia unei reacţii. Potrivit acestei definiţii, stresul este reprezentat de stimulul declanşator – diverşi agenţi fizici, ameninţări mai mici sau mai mari –, de solicitările sau problemele cu care se confruntă individul.

Furtuna care se abate asupra vaporului sau accidentul rutier iminent din ilustraţiile prezentate mai înainte concretizează acest mod de definire a stresului. Alte exemplificări luate din viaţa cotidiană ar putea fi: desfacerea contractului de muncă, facturile sau ratele care trebuie plătite, tensiunile sau certurile din familie, conflictele de la locul de muncă etc.

Acest punct de vedere asupra stresului se regăseşte în multe dicţionare care explică stresul ca fiind „orice factor sau ansamblu de factori de mediu care provoacă o reacţie anormală din partea organismului uman”.

Stresul ca reacţie la solicitări

Curând după ce a lansat termenul de stres, Hans Selye a realizat că cei mai mulţi oameni îl echivalau cu evenimentele neplăcute din mediul exterior, lucru care nu corespundea viziunii sale despre stres. Pentru a corecta această confuzie, el a introdus un nou termen, noţiunea de „stresor”, care urma să definească mult mai explicit factorul exterior care declanşează în organism reacţia de stres prin acţiunea sa asupra organismului.

Specialiştii fac distincţie între „stres” ca factor extern, declanşator, adică „stresor” şi „stres” ca proces fiziologic şi psihologic intern. În biologie şi în medicină, termenul „stres” nu se referă, ca în domeniul fizicii, la factorii externi care acţionează asupra individului, ci la răspunsul organismului la solicitările din afară.

Conform intenţiilor lui Hans Selye, stresul, adică reacţia de stres, este ansamblul modificărilor morfo-funcţionale, în special endocrine, din organismul uman, care apar ca răspuns la acţiunea externă a unor agenţi cauzali fizici, chimici, biologici, psihici sau de altă natură, numiţi stresori. Cu alte cuvinte, prin stres se înţelege totalitatea tulburărilor fizice şi psihice cauzate în organism de diverşi factori agresori.

Cuvântul „stres” are şi un sens mai larg, mai puţin specific, folosit cu referire la starea de încordare psihică resimţită de individ în condiţiile expunerii la factori stresori. Deşi încordarea, starea de tensiune psihică, iritabilitatea sau nervozitatea fac parte din paleta foarte divers colorată a reacţiilor psihologice la stresori, reacţia de stres reuneşte toate reacţiile, nu numai pe cele psihice, prin care organismul uman încearcă să facă faţă unor solicitări şi urmăreşte menţinerea stării de echilibru.

Deci, pe scurt, stresul este reacţia organismului nostru la factorii stresori.

Revenind la primul exemplu amintit mai sus, potrivit definiţiei date de Selye, stresul nu este uraganul care a purtat corabia spre bancul de nisip, nici valul uriaş care a spulberat barca de salvare, ci efortul intens şi susţinut prin care fiecare marinar a răspuns, cu mai mult sau mai puţin succes, pentru a-şi salva viaţa. La fel, în al doilea exemplu, stresul nu este pietonul care a sărit în faţa maşinii, ci reacţia intensă şi neîntârziată pe care pericolul a declanşat-o în organismul şoferului, cu scopul de a evita accidentul iminent.

Stresul nu este în mod necesar patologic

Aşa cum se întâmplă cu orice informaţie sau teorie ştiinţifică, şi în legătură cu stresul circulă diverse distorsiuni şi prejudecăţi. Una dintre cele mai penibile denaturări este ideea că stresul ar fi o reacţie anormală, patologică, a individului. Regretabil, astfel de definiţii nefericite şi-au făcut drum până şi în dicţionare. Spre exemplu, noul Dicţionar explicativ al limbii române deviază tocmai pe această direcţie, definind stresul ca o „stare patologică” de supraîncordare a organismului viu.

O variantă extremă a aceleiaşi greşeli de înţelegere a stresului este etichetarea lui ca boală psihică. Cu toate că, într-un anumit sens, stresul excesiv, respectiv reacţia exagerată la stresori, este o deviere de la media „normală” şi poate avea într-adevăr urmări negative, a considera stresul ca o reacţie anormală în sensul unei afecţiuni psihice este o simplificare regretabilă.

O astfel de perspectivă asupra noţiunii de stres poate fi o barieră în calea adoptării unei atitudini responsabile faţă de problema stresului şi, în orice caz, adaugă o încărcătură subiectivă defavorabilă celor care se luptă cu stresul.

elefant.ro

Stresul este un lucru absolut normal, mai ales pentru omul zilelor noastre. Nimeni nu ar trebui stigmatizat pentru recunoaşterea unor dificultăţi întâmpinate în confruntarea cu solicitările de zi cu zi sau cu anumite provocări majore. Conştientizarea şi recunoaşterea problemelor legate de stres ne ajută să putem interveni la timp pentru soluţionarea lor reală.

Stresul nu înseamnă doar evenimente neplăcute

O altă prejudecată foarte răspândită este aceea că stresul se datorează exclusiv unor factori negativi sau unor întâmplări neplăcute, ameninţătoare. Prejudecata se regăseşte şi în dicţionarele obişnuite, care arată că stresul apare în organism atunci când asupra lui acţionează „factori negativi”.

O ilustraţie clarificatoare în acest sens o găsim în istoria lui Robinson Crusoe. După o luptă supraomenească cu valurile, în momentul în care a început să realizeze că ajunsese într-un punct de pe mal unde apa nu mai putea să-l ajungă, Robinson a fost copleşit de o stare de extremă fericire. Eroul mărturiseşte că extazul şi acea avântare a sufletului pe care le simţi după ce ai scăpat de moarte nu pot fi descrise.

El a înţeles în acele clipe cât de îndreptăţit era obiceiul de pe vremuri ca, odată cu vestea graţierii unui condamnat la moarte, să se aducă şi un chirurg pregătit să-i acorde îngrijirile de urgenţă, astfel ca surpriza cea mare să nu-l răpună.

stresul lui robinson crusoe

Înţelepciunea populară a intuit că şi întâmplările pozitive reprezintă o solicitare la fel de primejdioasă pentru om ca şi cele negative. De altfel, la unele popoare se cunoaşte o vorbă care spune că „bucuriile neaşteptate, ca şi necazurile, la început, tot una par”.

Una dintre legendele urbane care circulă în zilele noastre vorbeşte despre câştigătorul unui bilet de loterie care a decedat la aflarea veştii celei mari. De fapt, legenda nu e cu totul străină de realitate. În septembrie 1990, un bărbat de 37 de ani din Boston a suferit un infarct miocardic şi a murit la numai două săptămâni după ce a fost desemnat câştigător la o extragere de 3,6 milioane de dolari.

Stresul câştigurilor exorbitante şi neaşteptate a fost o sursă de inspiraţie şi pentru scriitori. Un astfel de caz limită este memorabil creionat şi în literatura română. Despre cât de stresantă poate fi experienţa mult râvnită a câştigului şi dezamăgirii prilejuite de jocurile de noroc vorbeşte şi nuvela „Două loturi”, scrisă de Ion Luca Caragiale.

Chiar dacă multe dintre istoriile care s-au brodat pe marginea emoţiilor ucigătoare care îi copleşesc pe câştigătorii marilor lozuri sunt simple poveşti, sau includ o doză considerabilă de exagerări, ele ilustrează foarte bine o realitate de care puţini oameni sunt conştienţi. Reacţia de stres apare nu doar atunci când ne asaltează problemele la serviciu, nu numai după un deces în familie sau după un accident de maşină, ci şi cu ocazia unor evenimente cu semnificaţie pozitivă, cum ar fi promovarea într-un post mai bun cu perspective de venituri substanţiale, căsătoria, moştenirea nesperată a unei case luxoase, creşterea fabuloasă a valorii unor acţiuni la bursă, naşterea unui copil etc.

Stresul este esenţial în situaţii critice

O altă percepţie foarte răspândită despre stres este că el ar avea întotdeauna consecinţe negative. Se pare că dicţionarele de uz general contribuie din plin la diseminarea acestei distorsiuni. Contrar explicaţiei din Dicţionarul explicativ al limbii române, ediţia 1998, efectul stresului nu e în mod obligatoriu „nefavorabil”.

Dintre dicţionarele destinate nespecialiştilor, cel mai bine orientat pare să fie Marele dicţionar de neologisme, care menţionează că stresul este „ansamblul reacţiilor fiziologice prin care organismul uman răspunde unui agent stresant, încercând să se apere şi să-şi menţină echilibrul de bază”.

Într-adevăr, stresul are un rol esenţial în situaţiile critice. În absenţa acestui mecanism, Robinson ar fi fost pierdut de la prima furtună. Să mai remarcăm câteva detalii interesante din tabloul naufragiului pe insulă. După ce barca de salvare a fost zdrobită de valul gigantic, deşi era pe jumătate mort din pricina apei pe care o înghiţise, Robinson, văzându-se atât de aproape de liman, s-a ridicat în picioare cu ultimele puteri.

Chiar dacă raţiunea îi spunea că era cu neputinţă să scape de apa care venea în urma lui ca un munte furios, şi-a încordat toată voinţa pentru a nu fi tras înapoi de valurile succesive. De câte ori a fost trântit de nisip sau de stâncă, de fiecare dată s-a opintit cu ultimele picături de energie şi, în cele din urmă, a reuşit să se pună la adăpost de forţa valurilor.

Atunci când simţurile ne avertizează asupra existenţei unei situaţii stresante, întregul organism se mobilizează pentru a înfrunta sau evita pericolul. Stresul este însă la fel de important şi în situaţiile cotidiene, în munca de zi cu zi, în atingerea unor realizări sportive sau profesionale.

Stresul poate fi subtil

O altă prejudecată este ideea că stresul apare numai sub acţiunea unor factori de intensitate extremă, că are de-a face în exclusivitate cu factori care au un impact devastator. Acest mod de a înţelege stresul face ca acţiunea unor factori mai puţin senzaţionali să fie trecută cu vederea sau, în orice caz, să fie subevaluată. În realitate, solicitările aparent minore, dar repetate sau continue şi de lungă durată pot să aibă efecte uneori la fel de supărătoare, dacă nu chiar la fel de grave ca acelea datorate unui stres puternic, de durată mai scurtă.

Pe de altă parte, mulţi oameni trăiesc cu impresia că, dacă nu simt nimic alarmant, nu au probleme cu stresul. Neconştientizarea simptomelor nu înseamnă neapărat absenţa stresului. Anumite reacţii ale organismului la stres, de exemplu creşterea tensiunii arteriale, nu pot fi sesizate decât prin măsurători obiective.

Stresul are mai multe forme de manifestare

Stresul este o noţiune frecvent menţionată la radio, televiziune, pe internet, în ziare, reviste şi, bineînţeles, în conversaţiile particulare din viaţa de zi cu zi. Ideea de stres a devenit mai mult decât familiară, fiind considerată un lucru de la sine înţeles, însă mulţi oameni au o concepţie simplistă despre acest fenomen. De fapt, stresul este o realitate complexă, cu faze de manifestare multiple, cu simptome derutant de numeroase, diverse şi, în majoritatea lor, nespecifice. Psihologii americani disting mai multe tipuri de bază de stres: acut, acut episodic şi cronic.

Stresul acut este cea mai frecventă formă sub care apare stresul. Aceasta este forma de stres la care se gândesc cei mai mulţi atunci când vorbesc de stres. Stresul acut se face simţit prin dureri de cap sau de stomac, spaimă, agitaţie psihică sau alte emoţii intense etc. Stresul acut este recunoscut cel mai uşor şi datorită faptului că are legătură evidentă cu un eveniment considerat stresant. Datorită duratei relativ scurte, acest tip de stres nu are urmări importante şi, în general, se rezolvă într-o perioadă scurtă de timp.

O altă formă de stres, mai puţin cunoscută, dar frecvent întâlnită, este stresul acut episodic. Persoanele care suferă de acest tip de stres se caracterizează printr-o viaţă agitată, sunt mereu grăbite, nerăbdătoare sau îngrijorate pentru fel şi fel de pericole sau obiective, de multe ori fiind înzestrate cu o personalitate competitivă.

Acest tip de stres este mai grav şi se poate manifesta prin cefalee persistentă, migrene frecvente, iritabilitate accentuată şi tendinţă la conflicte sau chiar prin hipertensiune arterială, dureri de inimă, afecţiuni cardiace, ulcer gastric etc. Stresul acut episodic este mai greu recunoscut de persoanele în cauză. Rezolvarea acestui stres necesită mai mult timp şi impune modificări importante ale comportamentului şi ale stilului de viaţă.

O a treia formă de stres amintită de psihologii americani este stresul cronic, care acţionează aproape neobservat, dar continuu. Stresul cronic apare de obicei în condiţii de sărăcie marcată, în cadrul unor familii disfuncţionale sau în situaţii sociale conflictuale, caracterizate prin ostilitate sau violenţă. Efectele se cumulează în timp şi pot fi deosebit de grave. Acest tip de stres subminează imunitatea, poate duce la depresie, sinucidere, infarct miocardic, atac vascular cerebral şi chiar apariţia unor forme de cancer. Tratarea acestui tip de stres necesită o perioadă lungă de timp şi de cele mai multe ori necesită implicarea personalului calificat.

În sfârşit, se mai vorbeşte şi despre stres acut traumatic şi stres posttraumatic care apar atunci când o persoană este expusă la un agent stresor de intensitate extremă cum ar fi calamităţile naturale, violenţele sociale, atacurile teroriste etc. Manifestările psihice şi fizice ale stresului traumatic afectează profund viaţa persoanei şi pot să dureze ani de zile. Fiecare dintre aceste forme de stres are importanţă, simptome, durată şi chiar tratament sau mod de rezolvare diferite.

Urmările negative ale stresului pot fi evitate

Mulţi oameni trăiesc cu impresia că, deoarece stresorii sunt pretutindeni, evitarea consecinţelor negative ale stresului este imposibilă. Deşi, într-un anumit sens, este adevărat că stresul este o componentă inseparabilă a vieţii, concluzia este greşită în primul rând datorită prejudecăţii amintite puţin mai sus, şi anume că stresul ar avea întotdeauna consecinţe negative.

În al doilea rând, chiar şi atunci când avem de-a face cu o reacţie exagerată, care implică şi urmări nedorite asupra organismului, de cele mai multe ori putem să luăm măsuri pentru contracararea totală sau parţială a impactului negativ. Pentru combaterea eficientă a stresului este important să se înţeleagă că soluţiile nu sunt totdeauna simple şi, în orice caz, nu se reduc la administrarea unor „calmante pentru nervi”.

De fapt, administrarea nejustificată de sedative sau alte medicamente poate să ascundă semnalele de alarmă ale organismului, micşorând astfel şansele de rezolvare reală a cauzelor care le-au produs.

În sfârşit, în acest context, merită demontat şi mitul cu privire la soluţia universală şi miraculoasă la problema stresului. În realitate, strategiile de contracarare a stresului sunt numeroase şi sunt diferite de la individ la individ. Ba pot să difere de la o situaţie la alta, chiar la aceeaşi persoană.

Mulţi oameni se lasă captivaţi de cele mai populare tehnici de contracarare a stresului, în speranţa că acestea sunt şi cele mai eficiente. Specialiştii consideră că nu există tehnici universal valabile. Fiecare individ este diferit, situaţiile de viaţă prin care trecem sunt diferite şi modul cum reacţionăm la ele este diferit. Este bine să înţelegem mecanismele generale care guvernează reacţia de stres.

Este important să ne familiarizăm cu principiile generale de control al stresului. Însă, în acelaşi timp, fiecare va trebui să-şi croiască o strategie şi un program de control al stresului care să se potrivească cât mai bine situaţiei şi personalităţii sale.


Autor: Conferențiar Dr. Valentin NădășanUMFST ”George Emil Palade”, Târgu Mureș.

Text preluat cu acordul autorului. Volumul Faţă în faţă cu stresul: o aventură în lumea stresului cu Robinson Crusoe a fost publicat în anul 2009 la Editura Viață și Sănătate. 

Cu toate că acest text a fost scris în urmă cu mai bine de un deceniu (unele date și informații putând suferi modificări în acest interval de timp), principiile și ideile prezentate pot fi aplicate în orice vreme.

libris.ro
2 Comentarii
  1. […] Stresul poate să afecteze şi cele mai profunde straturi ale sufletului uman. Tocmai de aceea, n-ar trebui neglijate nici indiciile care apar pe plan spiritual-religios. Sub impactul unor evenimente critice de viaţă, în mintea multor oameni se pot acutiza marile întrebări existenţiale şi pot să apară transformări, mai subtile sau mai evidente, în ce priveşte convingerile filozofice şi religioase. Iată în acest sens câteva exemple: pierderea sau zdruncinarea convingerilor religioase, pierderea sensului vieţii, tendinţa de a-L acuza pe Dumnezeu pentru diferitele probleme întâmpinate etc. […]

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More