O rețetă homemade pentru obezitate: Asocierea dintre Depresie, Obezitate și Tulburările Cognitive

Consecințele pandemiei asupra sănătății mintale continuă să reprezinte o problemă la nivel global. Interacțiunea socială redusă, închiderea locurilor publice și perioadele de carantină îndelungate, au dus la o scădere marcată a activității fizice, o creștere stabilă a consumului alimentar, și o creștere exponențială a obezității în rândul populației. În egală măsură, stresul a afectat somnul, a condus la obiceiuri alimentare nesănătoase, și la creșterea consumului de alcool.

Crizele economice și cele asociate sănătății publice, au fost întotdeauna în strânsă legătură cu un impact negativ și de lungă durată asupra sănătății psihice, în cadrul populatiei generale. Studii realizate recent, au demonstrat o creștere semnificativă a ratei anxietății, depresiei, precum și a stresului posttraumatic, în perioada pandemiei. 

Obezitatea și depresia

Hipertensiunea și diabetul, asociate obezității, reprezintă cauze majore în mortalitatea generală. Stresul, fatigabilitatea, lipsa activității fizice și un stil de viață sedentar pot duce la obezitate și la agravarea acesteia, dar și la dezvoltarea diverselor tipuri de tulburări mintale. 

Depresia și obezitatea împart o relație bidirecțională, unde prezența uneia dintre ele crește riscul apariției celeilalte. La pacienții cu depresie a fost observat un consum crescut de carbohidrați, ceea ce reprezintă un risc major al apariției obezității. Pe de altă parte, evoluția cronică a obezității poate duce la o scădere a complianței față de tratamentul antidepresiv.

În unitățile de îngrijire primară, pacienții cu depresie sunt în general tratați cu antidepresive, ca și primă opțiune de tratament. Studii realizate recent demonstrează faptul că medicația antidepresivă contribuie prin diverse tipuri de mecanisme la creșterea în greutate a pacienților, la o creștere a consumului alimentar, dar și la procese metabolice anormale. 

Atât îmbunătățirea simptomelor cauzate de depresie, cât și reducerea utilizării medicației antidepresive, coincid cu scăderea în greutate și subliniază importanța monitorizării creșterii ratei obezității în rândul pacienților depresivi.

Tulburările cognitive

Deficitele cognitive reprezintă un simptom de bază al depresiei și de obicei persistă atât între episoadele afective, cât și după remisia simptomelor ce afectează starea de dispoziție. Funcțiile executive, atenția, memoria și capacitatea de învățare pot fi de asemenea afectate. 

La rândul ei, obezitatea poate determina afectarea funcțiilor cognitive și poate duce la modificări în structurile creierului asociate funcțiilor executive. Mai mult de atât, la pacienții cu obezitate, tulburările cognitive pot să prezică o rată scăzută de succes în lupta cu greutatea și o complianță scăzută la tratament.

Pacienții cu o durată lungă a bolii și o frecvență crescută a episoadelor depresive sunt mult mai predispuși la dezvoltarea tulburărilor cognitive. În cazul în care acest tip de afectare persistă, pot apărea bineînțeles consecințe profesionale și sociale în viața pacienților. Aproximativ 15% din pacienții cu patologii depresive majore atribuie lipsa unui loc de muncă, simptomelor cognitive. Din păcate foarte puține tratamente, inclusiv medicația psihotropă, au arătat o îmbunătățire a funcției cognitive la adulții cu tulburări de dispoziție, în special la cei cu rezistență la tratament.

Rolul inflamației în depresie și obezitate

Pacienții cu depresie și obezitate morbidă au deseori valori ridicate ale markerilor de bază ai inflamației, caracterizate prin creșterea citokinelor inflamatorii. 

În același timp obezitatea presupune un status proinflamator. Invers, cercetările au demonstrat faptul că o îmbunătățire în starea cognitivă este strâns legată de reducerea inflamației. 

În cadrul unor studii legate de evaluarea corelației dintre inflamație și răspunsul la tratament, cercetătorii au descoperit faptul că există nivele crescute ale citokinelor inflamatorii la pacienții cu depresie. În cazul pacienților cu un răspuns bun la tratament, nivelul citokinelor inflamatorii a scăzut. 

Au fost propuse câteva mecanisme care ar putea explica relația dintre stresul cronic, inflamație și tulburările de dispoziție. Stresul și experiențele legate de acesta au demonstrat o creștere în producția de cortizol. Glucocorticoizii cresc activitatea sistemului simpatic, cu efecte asupra frecvenței cardiace și a tensiunii arteriale, pentru a reduce răspunsul la stres.  Însă, în cazul în care acest sistem este disfuncțional, stresul cronic și producția de cortizol pot duce la  desensibilizarea receptorilor pentru glucocorticoizi. 

Dereglarea mecanismului inflamator poate fi totodată înrăutățită de prezența rezistenței la insulină și creșterea numărului de adipocite.  

Relația bidirecțională dintre cele două boli și existența unui status proinflamator, subliniază implicarea inflamației în fiziopatologia depresiei și a obezității.

Concluzii

Activitatea fizică regulată poate ameliora simptomele ușoare și moderate ale depresiei. În cazurile severe, este preferată și recomandată asocierea dintre exercițiile fizice și tratamentul farmacologic, aceasta demonstrând o rată crescută de succes. 

Efortul fizic sustinut poate îmbunătăți de asemenea starea cognitivă la pacienții cu depresie. 

În cadrul unui studiu ce a avut la bază evaluarea efectelor dependente de durata și intensitatea exercițiilor fizice asupra stării cognitive a pacienților cu depresie, exercițiile de intensitate crescută au fost asociate cu îmbunătățirea funcțiilor executive și a memoriei de lucru. 

Atenția, memoria vizuală, capacitatea de planificare au fost îmbunătățite, indiferent de durata sau intensitatea exercițiilor fizice efectuate. 

În concluzie, integrarea activității sociale și a activității fizice joacă un rol extrem de important în planul de tratament al pacienților, și este strâns legată de evoluția favorabilă a cazurilor.