Pseudodemența – tulburarea cognitivă reversibilă

Pseudodemența (pseudo=”fals”; dementia=”minte deranjată”) este un termen introdus în terminologia psihiatrică de către Kiloh în 1961 și descrie deficitele cognitive din depresie sau alte boli psihiatrice apărute la persoanele în vârstă.

Aceasta poate apărea în cursul mai multor boli psihiatrice, dar mai frecvent în tulburările de dispoziție, și ”mimează” un tablou clinic de demență. Problemele cognitive experimentate în aceste cazuri sunt datorate unor tulburări mintale, nu unor deteriorări ale sistemului nervos central.

Are două componente:

1. Demența = o combinație de simptome cognitive variate
2. Pseudo- = lipsa dovezilor pentru o tulburare neurodegenerativă

Unii profesioniști în sănătate mintală susțin că acest termen nu ar trebui folosit în practică, deoarece prefixul ”pseudo-” poate conduce la o presupunere incorectă a faptului că deteriorarea cognitivă nu este reală.

Totuși, pseudodemența rămâne un semn descriptiv important pentru deficitul cognitiv din tulburarea depresivă majoră și o speranță pentru pacienți și aparținători, datorită reversibilității acestei tulburări.

Pseutodemența vs. Demența – dileme de diagnostic

Importanța deosebirii între tabloul clinic de demență și bolile funcționale este esențială și a fost semnalată încă de la introducerea termenului în 1961:

”Pacienții se pot afla în pericol datorită neglijării terapeutice, sau dimpotrivă, datorită explorărilor neurochirurgicale inutile” – Dr. Kiloh.

De asemenea, autorul menționează că termenul de pseudodemență nu încearcă să aibă vreo semnificație nosologică, ci trebuie folosit doar pentru a descrie o condiție medicală.

Kaszniak a delineat 4 motive clinice importante care fac dificilă diferențierea între aceste două stări:

1. Modificările cognitive la vârstnici estompează distincția între semne normale de îmbătrânire și semnele timpurii ale unei tulburări de invalidare cognitivă.
2. Invalidarea cognitivă acompaniază frecvent depresia și poate să fie destul de severă pentru a cauza confuzie între demență și depresie
3. Există o suprapunere a simptomelor în ambele tulburări, anumite forme diferite de demență – din Boala Alzheimer sau din Parkinson – având în componență simptome similare cu cele din depresie.
4. Demența și Depresia pot coexista

Cum putem diferenția corect demența de pseudodemență?

Anumite tipuri de deteriorări ale memorie și răspunsul individual la aceste dificultăți pot face diferența între demență și pseudodemență.

De exemplu, persoanele care au pseudodemență sunt mai predispuși la a considera problemele de memorie ca fiind supărătoare, spre deosebire de cei cu demență care neagă dificultățile de aducere aminte sau le diminuează importanța.

Există și teste psihometrice care ajută la această diferențiere. De obicei, persoanele cu demență au rezultate mult mai slabe la testele de memorie și atenție, cum ar fi:

• MMSE (Mini Mental State Examination)
• Scala Geriatrică pentru Depresie (Geriatric Depression Scale – GDS), împreună cu informații din istoricul personal al pacientului, este folosită de asemenea pentru a diferenția cele două tulburări. Aici, pacienții cu demență arată o gamă largă de emoții și pot exprima unele emoții care nu sunt congruente cu situația – de exemplu, pot să în timpul unei înmormântări.

Semne, Simptome și Factori de Risc

Deficitele cognitive din pseudodemență sunt grupate în 3 categorii: memorie, funcții executive și limbaj. Acestea includ dificultăți în amintirea unor cuvinte sau lucruri în general, scăderea atenției și concentrării, dificultăți în îndeplinirea unor sarcini sau în a lua decizii, diminuarea fluxului și ritmului discursului și viteză de procesare scăzută.

Mai pot exista și alte simptome pe lângă cele amintite:

• dispoziție depresivă
• energie scăzută sau fatigabilitate
• insomnie sau hipersomnie
• lipsa de interes pentru activitățile obișnuite
• pierderea sau creșterea apetitului alimentar
• gânduri de suicid

Factorii de risc pentru pseudodemență sunt similari cu cei pentru depresie: sexul feminin, istoric familial de depresie, divorț, status socioeconomic scăzut.

În ce privește vârsta, depresia poate apărea la orice vârstă, dar pseudodemența se întâlnește de obicei la persoanele de vârstă mijlocie sau de vârsta a 3-a.

Tratament

Tratamentul pentru pseudodemență coincide cu tratamentul depresiei, iar simptomele cognitive se îmbunătățesc odată cu ameliorarea simptomelor depresive.

În cele mai multe cazuri, funcția cognitivă poate fi recuperată complet. Tratamentul include psihoterapie, medicație antidepresivă sau o combinație între acestea.

Terapia cognitiv comportamentală (explorarea și modificarea șabloanelor de gândire și a comportamentului) și terapia interpersonală (explorarea modului în care relațiile interpersonale contribuie la sentimentele depresive) sunt două tratamente specifice care s-au dovedit a fi eficace atât în tratamentul depresiei, cât și în pseudodemență.