Examenul psihic – reguli generale

1. Examenul psihic este precedat de examenul somatic al pacientului şi este completat de diverse examene de laborator sau examinări neuroimagistice pentru a exclude patologia organică şi cea indusă de consumul de droguri.

2. Pentru evitarea pierderii unor simptome relevante ce au drept consecinţă un examen psihic şi un diagnostic incomplet este utilă examinarea pacientului pe nivele funcţionale: nivelul instinctual, afectiv, cognitiv, volitiv, spiritual-valoric.

3. Se investighează principalele sindroame: anxios /fobic, depresiv /maniacal, obsesiv-compulsiv, halucinator, delirant, etc.

4. Anamneza este făcută sincron cu examenul obiectiv psihiatric (dialogul cu pacientul se face concomitent cu observarea limbajului nonverbal: atitudine, postură, igienă, mimică etc.). De exemplu, existenţa halucinaţiilor sau delirurilor poate fi sugerată de comportamentul motivat halucinator sau delirant al pacientului.

5. Anamneza trebuie completată cu heteroanamneza (informaţii luate de la persoane care cunosc pacientul) pentru a valida sau completa datele oferite de pacienţi. Acest lucru este important la pacienţii psihotici care disimulează sau neagă simptomele, pacienţii toxicomani care minimalizează sau neagă comportamentul toxicoman sau pacienţii cu tulburări de personalitate care pot simula (pacienţi cu tulburare de personalitate antisocială), sau amplifica (pacienţi cu tulburare de personalitate histrionică) tabloul clinic.

6. Investigarea simptomelor psihotice sau legate de consumul de droguri pune următoarele dificultăţi:

• Pacientul nu are conştiinţa bolii, prin urmare nu relatează spontan simptomele
• Pacientul nu are încredere în medic şi disimulează (ascunde) sau neagă simptomele.
• Pacientul este vizibil ostil faţă de psihiatru şi nu cooperează dând răspunsuri vagi, evazive sau negând simptomele
  În aceste cazuri sunt importante tact, răbdare şi perseverenţă din partea investigatorului şi corelarea informaţiilor obţinute de la pacient cu cele de la aparţinători, prieteni, colegi, vecini.

7. Examinatorul trebuie să-şi adapteze

• tonul şi ritmul întrebărilor la dispoziţia afectivă a pacientului
• întrebările la nivelul de înţelegere şi de cultură generală specifice pacientului

8. Unele întrebări legate de relaţiile intime, de consumul de droguri, de ideaţia suicidară sau de simptomele „neobişnuite” (psihotice) ar putea fi considerate ofensatoare sau prea directe de către pacient. În acest sens ele pot fi reformulate sau precedate de elemente introductive care să le atenueze impactul nedorit (de exemplu: unii oameni consumă alcool pentru a scăpa de tristeţe)

9. Întrebările trebuie să fie la început deschise lăsând pacientul să dea detaliile.

10. Notarea cuvintelor sau expresiilor utilizate de pacient este importantă, dar trebuie făcută în aşa fel încât să nu trezească suspiciuni.

11. În investigarea ideilor delirante trebuie ţinut cont de mediul de provenienţă al pacientului (cultural) şi anume de tradiţiile sau credinţele în care a fost crescut şi la care aderă. Din această cauză informaţiile luate de la persoanele din anturajul pacientului sunt esenţiale.

12. Abordarea simptomelor delirante şi halucinatorii trebuie făcută printr-o atitudine de „neutralitate binevoitoare”. Examinatorul manifestă răbdare şi seriozitate atunci când pacientul îşi descrie trăirile halucinatorii sau îşi expune convingerile delirante. Examinatorul poate cere explicaţii suplimentare sau îşi poate exprima nedumeriri în legătură cu trăirile sau convingerile bizare ale pacientului, dar fără a-şi exprima vădit dezacordul sau acordul cu acestea.