Psihiatrie Online
afectiuni, cercetare, tratament, opinii

Despre neuroștiințe și concedii de maternitate, pe scurt…

Psiholog Camelia Dumitru

V-aţi întrebat vreodată de ce concediul de maternitate (sau, mai nou, pe modelul ţărilor nordice, de paternitate) se acordă în primii doi ani de viaţă ai copilului? Chiar dacă aţi făcut-o sau nu, cu siguranţă puteţi oferi pe loc mai multe variante de răspuns, sintetizabile astfel: atunci copilul e cel mai vulnerabil din punct de vedere fizic (învaţă să-şi coordoneze mişcările, să meargă, etc) şi are nevoie de îngrijire şi ajutor, este dependent de adulţii din preajma sa, primii doi ani reprezintă o perioadă de învăţare intensă (achiziţiile cognitive, formarea primelor reprezentări simple, dezvoltarea limbajului, etc).

De ce concediul de maternitate se oferă în primii doi ani

Toate variantele de mai sunt valide. Ultimele cerecetări din domeniul neuroştiinţelor ne oferă însă şi o altă variantă de răspuns, care vine să confirme vechiile intuiţii şi observaţii empirice ale psihologilor. Se pare că în aceşti primi doi ani de viaţă se pun bazele capacităţii de relaţionare emoţională profundă cu ceilalţi. La mijlocul anilor ’90, cercetatorii italieni fac o descoperire cu implicatii uriase in multe ramuri aplicative ale psihologiei si stiintelor sociale: asa-numitii „neuroni oglinda” („mirror neurons”). Pe scurt, este vorba despre acei neuroni care se „activeaza” atunci cand facem ceva, dar, atentie, si atunci cand privim o alta persoana facand acel lucru.

Prin urmare, acesti „mirror neurons” joaca un rol fundamental in imitatie. In extenso, ei contribuie la dezvoltarea empatiei si la intelegerea intentiilor celorlalte persoane (theory of mind). De pilda, studiile arata ca in cazul persoanelor cu tulburari din spectrul autist (tulburari caracterizate, printre altele, si de serioase deficite in plan social) se inregistreaza o activitate redusa a neuronilor oglinda atunci cand acestor subiecti li se prezinta probleme de cognitie sociala (adica anticiparea actiunilor unei persoane, descifrarea indicilor sociali subtili, intelegerea motivatiilor altei persoane, etc). La polul opus, in cazul persoanelor diagnosticate cu depresie se pare ca se inregistreaza o „supraincarcare”si extenuare a sistemului neuronilor oglinda.

Cum de au devenit acesti „neuroni oglida” vedetele neurostiintelor?

De ce sunt ei atat de importanti? Si care este legatura cu concediul de maternitate/paternitate? Studiile arata ca, surprinzator, la numai 12-14 zile de la nastere, bebelusii prezinta primele comportamente imitative (si nu doar reflexe conditionate, innascute).

Prin urmare, spun cercetatorii, suntem fiinte sociale inca din primele clipe de viata. De aceea, jocurile sociale imitative (mai tineti minte universalul „cucu-bau”?) reprezinta primii pasi in dezvoltarea empatiei. Asadar, empatia nu apare ca un miracol (m-am trezit, ca parinte, ca la varsta de 6 ani copilul meu a devenit brusc empatic si atent fata de emotiile celorlalti), ci poate fi incurajata, sprijinita, iar comportamentul pro-social poate fi modelat si educat. Mai mult, acest lucru poate fi realizat din copilaria timpurie.

Cu ce ajută mai exact concediul de maternitate

Imi place sa ma gandesc la toate aceste observatii si din alta perspectiva: in primele luni de viata, intre bebelus si ingrijitorul sau primar (de obicei mama) se desfasoara un „dans” extrem de delicat, dar fascinant: cei doi comunica prin gesturi, prin sunete, priviri, intr-o sintonie uluitoare – bebelusul o imita pe mama, mama oglindeste la randul ei gesturile si mimica bebelusului. Se realizeaza astfel un acordaj mutual fin (tradus in plan neurologic in activarea emisferei cerebrale drepte, atat la bebelus, cat si la mama), iar in acest tip de comunicare isi are originea capacitatea pentru relationare emotionala profunda.

Prin urmare, prezenta constanta si calda a unui adult (figura centrala de atasament, cum e numita aceasta persoana de catre psihologi) care sa-l ingrijeasca fizic si emotional pe bebelus este fundamentala nu numai pentru echilibrul emotional si dezvoltarea armonioasa a copilului, ci si pentru capacitatea acestuia de a crea relatii, de a fi in lume alaturi de ceilalti.

Relationare emotionala, empatie, comportamnt pro-social. Oglindire. Nu ne modelam activ numai prezentul nostru, ci, prin copiii nostri, si viitorul…

 

 

 

Psymotion

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More