Evolutia naturala a schizofreniei

Schizofrenia este o tulburare psihică complexă care afectează modul în care o persoană gândește, simte și se comportă. Ea este adesea înțeleasă greșit, dar înțelegerea evoluției sale naturale poate ajuta persoanele, familiile și comunitățile să sprijine mai bine persoanele afectate. Acest articol explorează evoluția tipică a schizofreniei, de la primele semne până la rezultatele pe termen lung, și analizează impactul tratamentului.

Evoluția schizofreniei: Un proces în mai multe etape

Schizofrenia nu apare de obicei brusc. De obicei, se desfășoară în etape, fiecare cu propriile caracteristici. Severitatea și durata sunt diferite pentru fiecare persoană.

• Faza premorbidă: Semințele sunt sădite.

Chiar înainte de apariția oricăror simptome evidente de psihoză, pot fi prezente diferențe subtile. Unii copii care mai târziu dezvoltă schizofrenie pot prezenta ușoare întârzieri în abilitățile motorii, cum ar fi mersul sau târâtul. Funcția cognitivă poate fi, de asemenea, ușor afectată, unele persoane având un IQ ușor mai mic decât cel așteptat. Pe măsură ce persoana avansează spre adolescență, se poate observa un declin al capacității sale de a procesa informații, al atenției și al memoriei verbale. Este important să ne amintim că aceste semne timpurii nu sunt definitive. Mulți copii cu aceste caracteristici nu dezvoltă schizofrenie. Suprapunerea cu populația generală este semnificativă, făcând dificilă identificarea timpurie.

• Faza prodromală: Un semn de avertizare.

Pentru majoritatea (75%-80%) persoanelor care dezvoltă schizofrenie, o fază „prodromală” precede apariția completă a bolii. Această fază este marcată de simptome psihotice atenuate. Acestea sunt versiuni mai blânde, subclinice ale simptomelor observate în psihoza completă. Persoanele pot avea gânduri neobișnuite, percepții alterate sau dificultăți în a-și organiza gândurile. Principala distincție este percepția. O persoană aflată în faza prodromală înțelege de obicei că aceste experiențe nu sunt pe deplin reale, recunoscând că mintea sa i-ar putea „juca feste”. Simptomele negative (cum ar fi reducerea motivației sau a expresiei emoționale) apar adesea în timpul acestei faze. Deficiențele cognitive sunt deja prezente la niveluri similare cu cele observate în primul episod de schizofrenie. Problemele de dispoziție precum depresia, anxietatea și iritabilitatea sunt foarte frecvente. Este fundamental să înțelegem, că faza prodromală semnalează un risc crescut de a dezvolta o tulburare psihotică, dar nu este o garanție. Aproximativ 25% dintre persoanele care îndeplinesc criteriile de cercetare pentru un sindrom cu risc ridicat vor dezvolta o tulburare psihotică în termen de doi ani. Pentru alții, simptomele pot persista la un nivel mai scăzut sau chiar pot dispărea complet. Unele studii s-au concentrat pe a afla dacă psihoterapia este eficientă. Acestea au ajuns la concluzia că riscul de psihoză poate fi redus cu aproximativ jumătate.

• Primul episod: Un punct de cotitură.

Schizofrenia se manifestă de obicei la sfârșitul adolescenței sau la începutul maturității. Perioada de risc cel mai ridicat este, în general, între 20 și 30 de ani. Înainte de vârsta de 30 de ani, bărbații prezintă un risc ușor mai mare decât femeile, dar acest lucru se inversează după 30 de ani. Debutul psihozei poate fi brusc, survenind în câteva zile sau săptămâni, sau poate fi insidios, dezvoltându-se treptat de-a lungul lunilor sau chiar anilor. Aproximativ jumătate dintre persoane prezintă un debut relativ acut.

Drumul lung: Curs și rezultate

După primul episod, evoluția schizofreniei este foarte variabilă. Simptomele psihotice se pot remite, persista sau fluctua. Simptomele negative, tulburările de dispoziție și deficiențele cognitive pot varia de la abia observabile la severe. În mod similar, funcționarea socială și profesională poate varia foarte mult.

Boala se stabilizează adesea după 5-10 ani, cu rezultate care variază de la vindecare completă la handicap sever și cronic. Din păcate, persoanele cu schizofrenie prezintă un risc mai mare de deces, adesea din cauza sinuciderii, a accidentelor și a problemelor de sănătate precum bolile cardiace și pulmonare.

Schizofrenia înainte de antipsihotice: O imagine mai sumbră

Înainte de anii 1950, când medicamentele antipsihotice au devenit disponibile, perspectiva pentru persoanele cu schizofrenie era adesea sumbră. Primii cercetători au descris o evoluție variabilă, dar majoritatea pacienților prezentau o afecțiune cronică, în curs de deteriorare.

Un cercetător a observat că aproximativ 74% dintre pacienții săi aveau o evoluție progresivă, care ducea la un declin cognitiv semnificativ. Deși au fost observate unele ameliorări, recuperările spontane complete au fost rare (aproximativ 3%). Un alt cercetător a reluat aceste observații, menționând că, deși puteau apărea ameliorări, „demența” care stă la baza schizofreniei rareori regresează complet.

Studiile de urmărire din era pre-antipsihotică au confirmat această imagine sumbră. O proporție semnificativă (adesea două treimi până la trei sferturi) de pacienți au rămas bolnavi cronici și cu handicap grav. În timp ce unii experimentau perioade de ameliorare, recidivele erau frecvente, ducând adesea la o deteriorare suplimentară.

Era antipsihoticelor: O schimbare în peisaj

Introducerea clorpromazinei la începutul anilor 1950 a marcat un punct de cotitură în tratamentul schizofreniei. Medicamentele antipsihotice s-au dovedit eficiente în reducerea halucinațiilor, a iluziilor și a gândirii dezorganizate. De asemenea, acestea au redus semnificativ timpul necesar ameliorării simptomelor.

Studiile din era antipsihoticelor arată, în general, o proporție mai mică de pacienți cu o evoluție cronică, fără întrerupere (aproximativ 20%-30%) comparativ cu epoca pre-antipsihotică. Acest lucru sugerează că antipsihoticele, prin controlul simptomelor psihotice, pot modifica traiectoria pe termen lung a bolii.

Cu toate acestea, studiile moderne utilizează criterii diferite pentru definirea unui rezultat „slab”. Acestea includ adesea persoane care, în epoca pre-antipsihotice, ar fi fost considerate a avea rezultate ușoare sau moderate. Atunci când se utilizează criterii comparabile, studiile din era antipsihoticelor arată că o proporție mai mică de pacienți (aproximativ 25%) au un rezultat sever, în timp ce o proporție mai mare (peste 50%) au rezultate ușoare sau moderate, iar aproximativ 21% sunt considerați recuperați.

Recuperarea: Un concept complex

Recuperarea în schizofrenie are multiple fațete. Ea cuprinde nu numai remiterea simptomelor psihotice, ci și restabilirea funcționării sociale și profesionale.

În era pre-antipsihotică, recuperarea completă (un singur episod cu revenirea completă la funcția premorbidă) era rară, apărând în 5% sau mai puțin din cazuri. Studiile din era antipsihoticelor raportează rate mai ridicate de recuperare la urmărire, în medie de aproximativ 22%.

Mortalitatea: O provocare persistentă

În ciuda progreselor în tratament, persoanele cu schizofrenie continuă să aibă un risc de deces semnificativ mai mare decât populația generală. Studiile constată o mortalitate de trei ori mai mare, creșterea numărului de decese fiind legată de factori precum sinuciderea și bolile cardiovasculare.

Factori care influențează evoluția

Mai mulți factori pot influența evoluția și rezultatul schizofreniei.

• Tratamentul: Medicamentele antipsihotice sunt esențiale pentru gestionarea simptomelor psihotice și reducerea riscului de recidivă.
• Intervenții non-farmacologice: Terapiile psihosociale, sprijinul profesional și programele coordonate de îngrijire de specialitate pot, de asemenea, îmbunătăți rezultatele.
• Caracteristici prognostice: Factorii precum funcționarea premorbidă slabă, simptomele negative proeminente, debutul insidios și sexul masculin sunt asociați cu un prognostic mai rău.
• Consumul de substanțe: consumul de substanțe, în special de canabis, este mai frecvent la persoanele cu schizofrenie și poate înrăutăți simptomele și rezultatele.

Speranțe și cercetări în curs

Schizofrenia rămâne o tulburare dificilă, dar perspectivele nu mai sunt la fel de sumbre ca altădată. În timp ce o proporție semnificativă de persoane prezintă simptome cronice și dizabilități, multe reușesc îmbunătățiri semnificative, iar unele se vindecă complet.

Este esențial să subliniem faptul că informațiile furnizate aici reprezintă medii și tendințe generale. Călătoria fiecărui individ cu schizofrenie este unică. Cercetările în curs continuă să exploreze complexitatea acestei tulburări, cu scopul de a dezvolta tratamente mai eficiente și de a îmbunătăți viața celor afectați.