Rezumatele Congresului Național de Psihiatrie Sibiu 2019

Biomarkeri digitali pentru evaluarea sănătății mintale

Ioannis Tarnanas (1), Traian Barbu (2)
(1) Trinity College, Dublin, Irlanda
(2) Melchisedec Medical Center, Craiova, România

Introducere: Cercetarea în domeniul creierului este inspirată de evoluțiile din domeniul inteligenței artificiale (AI). Acum există sisteme AI capabile să recunoască modificările cauzate de boala Alzheimer, înainte ca primele semne să fie vizibile. Dispozitive medical ce folosesc inteligența artificială oferă profesioniștilor din domeniul sanatatii mintale măsurători obiective ale performanței cognitive și sunt indicate pentru a fi folosite ca instrument adjuvant la evaluarea funcției perceptuale și a memoriei, la pacienții cu vârste cuprinse între 55 și 95 de ani.

Metodă: Pe baza datelor obținute timp de 8 ani din studii clinice efectuate la peste 3550 de pacienți, Altoida a dezvoltat un model multidimensional utilizând învățarea computerizată automată: Indexul Neuro Motor (NMI). Utilizând un cadru de realitate augmentată care permite efectuarea de teste pe sarcini complexe, de zi cu zi, în mediul utilizatorului, activează fizic subiectul și testează trei componente cognitive majore: memoria spațială, memoria prospective și funcțiile executive (vitezei procesării psihomotorii).

Rezultate: Aplicația Altoida iPad este prima soluție validată în lume pentru a intra pe piață ca un biomarker computațional pre-simptomatic, noninvaziv, pentru a prezice riscul bolii Alzheimer. AMD este dispozitiv medical cu CE mark Clasa I, care permite următoarele: screening-ul timpuriu pentru modelele declinului cognitiv specific pentru prognostic (cu risc) sau pentru clasificarea tulburărilor cognitive ușoare; Monitorizarea cognitiei prin evaluarea funcției de percepție și de memorie la persoanele cu risc sau cu tulburare cognitivă ușoară / boala Alzheimer prodromală. Predicția demenței Alzheimer  presimptomatice la 6-8 ani, cu o acuratețe: 94%.

Concluzii: Utilizând biomarcari digitali, descoperirea modificărilor specifice cognitive si non-cognitive înainte de debutul clinic, permite implementarea serviciilor personalizate, de înaltă calitate, de generație următoare, pentru predicția, diagnosticarea, monitorizarea și sprijinirea timpurie a pacienților cu deficiențe cognitive (deficiență cognitivă subiectivă, deficiență cognitivă ușoară – MCI și demență ușoară) și formare profesională pentru toate părțile interesate.

Internetul și boala psihică

Oana-Alexandra Peia, Bogdan Bele, Helga Nagy, Ioana Alexandra Stanciu, Andrada Gabriela Mare, Tudor Vinț, Rita Ioana Platona

Spitalul Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu”, Oradea, România

Motivația alegerii temei: Trecerea de la diagnosticul de Tulburare somatoformă, la Tulburare Depresivă Recurentă, Episod Actual Mediu cu Elemente Somatice, Tulburare Depresivă Recurentă, Episod Depresiv Sever cu Simptome Psihotice, la Schizofrenie Hipocondriacă. Obiective: Lucrarea își propune prezentarea patologiei în evoluție longitudinală a unui pacient in vârstă de 30 de ani.

Ipoteză: Pacient cu numeroase prezentări în secțiile de reumatologie, endocrinologie, neurologie. Cu automedicație timp de aproximativ 2 ani cu antiinflamatoarii non-steroidiene, antiinflamatorii steroidiene, imunomodulatoare. Pe parcursul perioadei pacientul efectuează numeroase împrumuturi bancare pentru a-și cumpăra medicația și pentru efectuarea investigațiilor paraclinice, găsite pe internet pentru diagnosticarea afecțiunilor reumatologice.În urma automedicației apar modificări organice, hipercortizolemie, fiind îndrumat de reumatolog către psihiatrie.

Materiale și metode: Internare și monitorizarea psihiatrică ulterioară pe parcursul a doi ani, evaluări psihologice periodice (Scala de depresie și anxietate Hamilton, HAMA, HAM-D, YMRS, PANSS, Test Personalitate), urmărirea evoluției sub tratament, consulturi de reumatologie, neurologie, investigații paraclinice, asistență socială.

Rezultate în urma investigațiilor clinico-paraclinice, se exclude orice boală organică, urmând tratament psihiatric. Pe parcursul a doi ani, 2017-2018, pacientul urmează tratament medicamentos psihiatric, dar și automedicație cu antiinflamatorii non-steroidiene, antiinflamatorii steroidiene și imunomodulatoare; căutând investigații clinico-paraclinice în alte centre pentru identificarea bolii reumatologice.În prezent diagnosticul este de Schizofrenie Hipocondriacă și Cifoscolioză dorsala juvenilă neprogresivă.

Concluzii: În prezent pacientul este diagnosticat cu Schizofrenie Cenestopată și Cifoscolioză dorsală juvenilă neprogresivă. Evoluție bună sub tratament psihiatric, renunțând la automedicație și se reușește reinserția socială a pacientului.

Trecutul, prezentul și viitorul ca experiență integrată: o cronologie fenomenologică a pacientului psihiatric

Alina Ioana Voinea, Mirona Letiția Dobri, Codrina Moraru, Ionuț Dragoș Rădulescu, Ioana Roșu, Felicia Ciobanu, Petronela Nechita

Institutul de Psihiatrie „Socola”, Iași, România

Corelând lumile filosofiei, psihologiei şi psihiatriei, cuvântul fenomenologie are multiple conotaţii şi înţelesuri. Există o dezbatere asupra punctelor de vedere tradiţional fenomenologice ce, alături de alte curente din filosofia continentală pe care le-au influenţat, au deschis în permanenţă nenumărate dialoguri contrastante. Astfel, ambivalenţa impusă de subiectul în cauză îl fac dificil de integrat în abordările empirice şi bazate pe dovezi ale domeniului sănătăţii mintale. Această interpretare rigidă este, totuşi, viciată, iar prin prezentarea de faţă încercăm să validăm importanţa fenomenologiei, aşa cum este ea înţeleasă în propria sferă de influenţă, de-a lungul procesului diagnostic psihiatric.

Pentru a ilustra modul prin care viziunea fenomenologică ar putea oferi perspective altfel dificil de identificat, ne vom opri asupra aplicaţiilor sale în managementul pacienţilor diagnosticaţi cu schizofrenie. Această tipologie de indivizi suferă de o tulburare cronică a percepţiei sinelui, astfel raportând experienţe incomprehensibile, traduse cu relativă facilitate şi promptitudine în simptomatologie medicală. Catalogarea acestor manifestări insolite doar ca rezultate ale unui dezechilibru chimic, deşi de o importanţă covârşitoare, este adeseori insuficientă pentru a înlătura distanţa terapeutică dintre pacient şi medicul său curant. Abilităţile cognitive sunt ustensilele prin care indivizii îşi construiesc identitatea narativă proprie, coroborând acuitatea sinelui experienţial, iar majoritatea suferinzilor de schizofrenie dovedesc dificultăţi în variate momente ale acestui proces.

Lansăm totodată şi o discuţie referitoare la una dintre cele mai marcante devianţe din arhitectura identităţii schizofrenice – integrarea temporală – variabilă cronologică exercitându-şi influenţa profund diferit asupra pacienţilor psihiatrici.

Managementul diagnostic și terapeutic al unui episod afectiv maniacal pe fond organic la o pacientă internată în regim de urgență la psihiatrie

Tabita Muscas, Marius Florentin Cuibus, Georgeta Pasca, Alexandra Ana Dume, Oana Raluca Sabău, Dragoș Mos, Mihai Tudor Taut-Utan

Spitalul Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu”, Oradea, România

Introducere: Disfuncțiile endocrine pot antrena expresii clinice psihiatrice complexe și diagnosticarea acestora poate fi complicată sau mult întârziată. Abordarea tablourilor psihopatologice pe fond discrimic în clinica de psihiatrie necesită colaborarea într-o echipă multidisciplinară.

Prezentare caz: Pacientă în vârstă de 59 de ani internată în regim de urgență la spitalul de psihiatrie, fără antecedente psihiatrice documentate scriptic, pentru un tablou psihopatologic manifestat prin: dispoziție elevată, iritabilitate cu heteroagresivitate verbală intrafamilială, tahipsihie cu logoree, idei delirante de grandoare, hiperimplicare hazardată în activitatile cotidiene, necesar scăzut de somn, funcționalitate marcat diminuată față de premorbid. Debutul tabloului afectiv a fost în urmă cu 6 luni față de momentul internării, perioadă în care pacienta a prezentat o scădere ponderală de 25 kg, asimetrie facială palpebrală.

Administrarea medicație psihotrope la debutul internării a determinat o evoluție progredientă cu alterarea stării generale. Protocolul de investigații clinice: examen psihiatric, examen neurologic, examen endocrinologic; și paraclinice: TSH, FT3, FT4, CT craniu nativ și RMN craniu nativ. Rezultatele consecutive au evidențiat o scădere a TSH-ului și modificări ale FT3, FT4 fără conturarea unui tablou de afecțiune neurologică. Inițierea tratamentului cu Thyrozol în dozele recomandate de medicul specialist endocrinolog și discontinuarea medicație psihotrope au condus la o evoluție favorabilă.

Prezentarea cazului semnalează importanța abordării multidisciplinare eficiente a pacientului cu tulburări psihopatologice pe fond organic internată în regim de urgență în secția de psihiatrie.

Povara îngrijirii și calitatea vieții la aparținătorii pacienților cu depresie și dependență cronică alcoolică

Cătălina Crișan (1), Deea Lucreția Mocan (2), Andra Ciucă (3), Mădălina Radu (3), Ramona Moldovan (3)

(1) Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, Departamentul Neuroștiințe, Disciplina Psihiatrie și Psihiatrie Pediatrică, Cluj-Napoca, România

(2) Sana Klinikum Hameln-Pyrmont, Hameln, Germania

(3) Universitatea Babes-Bolyai, Departamentul de Psihologie, Cluj-Napoca, România

Introducere: Atât depresia, cât și dependența cronică alcoolică reprezintă patologii psihiatrice frecvente ce afectează în mod direct armonia familiei. Indiferent de severitatea afecțiunii, o tulburare de acest gen modifică dinamica socială a familiei, ducând la stigmatizarea tuturor membrilor familiei.

Scop: Scopul studiului de față este de a evalua povara îngrijirii și calitatea vieții la aparținătorii pacienților diagnosticați cu depresie și dependență cronică alcoolică. Material și metodă: Au fost luate în studiu 2 grupuri de câte 30 de aparținători din familii de pacienți diagnosticați cu dependență cronică alcoolică, respectiv depresie. Au fost aplicate scala pentru cunoștințe, chestionarul pentru implicarea în îngrijire/povara îngrijirii, chestionar cu privire la stigma legată de tulburările mentale, chestionar pentru starea de bine generală și un chestionar pentru evaluarea calităţii vieţii.

Concluzii: Povara îngrijirii și stigma sunt mai crescute la aparținătorii pacienților cu dependență cronică alcoolică față de cei cu depresie. Aparținătorii de sex feminin resimt considerabil mai puternic stigma în societate și povara îngrijirii în comparație cu sexul masculin. Starea de bine generală și calitatea vieții sunt mai scăzute la sexul feminin față de cel masculin. Cu cât nivelul de cunoștințe este mai redus, cu atât cresc povara îngrijirii și stigma resimțită. Cu cât crește povara îngrijirii, cu atât e mai mare stigma resimțită și starea de bine generală a aparținătorului scade. Povara îngrijirii este cu atât mai mare cu cât vârsta îngrijitorului crește.

Discuții: O îmbunătățire a vieții aparținătorilor ar putea facilita recuperarea și reintegrarea pacienților în societate.

Actualități în conceptualizarea și tratamentul simptomelor negative din schizofrenie

Lavinia Duică (1,2), Paul Ciucur (2), Vlad Drăgulescu (2)

(1) Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu, România (2) Spitalul de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda”, Sibiu, România

Simptomele negative au captat tot mai mult atenția cercetătorilor în ultimii ani, avându-se în vedere tot mai mult funcționarea pacienților cu schizofrenie. Din punct de vedere psihopatologic, construcția conceptuală a simptomelor negative presupune unele interferențe cu simptomele cognitive și, de asemenea, există o asemănare clinică cu simptomele depresive. Dacă avem în vedere și diversitatea cauzelor care le determină, simptomele negative necesită o evaluare complexă.

În ultimul timp se face o distincție în cadrul simptomelor negative, între apatie-abulie și deficitul de expresie. În ceea ce privește apatia-abulia se incriminează, pe de o parte, intervenția sistemului de valoare motivațională din care rezultă deficit în anticiparea plăcerii, evaluarea acțiunilor și stimulilor, învățarea instrumentală; pe de altă parte, este implicat circuitul de importanță motivațională rezultând deficit de orientare către stimuli importanți, activare cognitivă, motivație generală.

În schimb, afectul plat și alogia sunt relaționate cu deficitele neuro-cognitive și de cogniție socială care sunt controlate de circuitul de cogniție socială (amigdala, cortexul orbito-frontal, cortexul prefrontal, girusul cingulat anterior, cortexul temporo-parietal).

Tratamentul simptomelor negative constă în antipsihotice de nouă generație, uneori se folosesc și antidepresive, evidențele fiind însă limitate. De curând a apărut un nou antipsihotic Cariprazina, un agonist partial D3/D2 și blocant al receptorilor D3.

Valențe emoțional-artistice și psihopatologice în tulburarea de personalitate de tip borderline

Vlad Drăgulescu (1), Lavinia Duică (1,2)

(1) Spitalul de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda”, Sibiu, România

(2) Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu, România

Pacientă în vârstă de 20 ani, din mediul rural, cu studii liceale (Liceul de Artă, specializarea Pictură), fără ocupație, s-a prezentat adusă de tatăl său în Spitalul de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu, pentru instabilitate emoțională, ideație paranoidă și de vinovăție, episoade de anxietate paroxistică, funcționalitate scăzută.

Boala a debutat în urmă cu 5 ani, pacienta prezentându-se în serviciul ambulatoriu de psihiatrie unde a fost diagnosticată cu „Episod depresiv major. Tulburare obsesiv-compulsivă”. Această condiție patologică a apărut după o perioadă dificilă de viață marcată de relații tensionate cu colegii de școală și care a culminat cu instalarea unei dependențe față de anime-uri, soldată cu abandon școlar. Lipsa unei perspective în urmarea acestui domeniu artistic în care dorea să activeze a determinat instalarea patologiei menționate. În urmă cu 2 ani, pacienta a fost internată pentru o simptomatologie depresivă severă cu elemente psihotice, a urmat tratament ambulatoriu antidepresiv și antipsihotic, cu ameliorarea simptomatologiei și revenirea parțială a funcționalității.

Examinările clinice și investigațiile paraclinice (care nu au relevat modificări organice) precum și datele anamnestice și heteroanamnestice asupra comportamentului pacientei au condus actual la stabilirea diagnosticului de „Tulburare de personalitate de tip borderline”. Acest caz pune în evidență anumite caracteristici emoționale care pot atinge chiar valențe artistice din cadrul „Tulburării de personalitate borderline”, dar și vulnerabilitatea deosebită a acestor persoane în ceea ce privește dezvoltarea unor condiții psihiatrice severe, cu influențarea importantă a funcționării sociale și profesionale în lipsa unui suport medical și psihologic corespunzător

Internarea prelungită a pacienților cu demență pe secțiile de psihiatrie – probleme medicale etice, morale și legale

P.S. Petric (1), M. Popa (1), C.A. Cimpoeșu (1), A. Teodorescu (2), P. Ifteni (2)

(1) Spitalul Clinic de Psihiatrie și Neurologie, Brașov, România

(2) Universitatea Transilvania, Facultatea de Medicină, Spitalul Clinic de Psihiatrie și Neurologie, Brașov, România

Introducere: În prezent există la nivel mondial un număr cuprins între 25 și 35 milioane de indivizi care suferă de Demență, iar în fiecare an sunt diagnosticate aproximativ 7 milioane de cazuri noi. Acest număr reflectă în același timp o cerere tot mai mare pentru programe de educație și suport pentru familii, îngrijitori și în același timp o nevoie tot mai mare de instituții de îngrijire a pacienților cu demență.

Obiective: Evaluarea pacienților diagnosticați cu Demență, cu internare prelungită, pe secțiile de psihiatrie ale spitalul Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov.

Metodă: Studiu prospectiv, realizat în perioada 01.01.2018 – 31.12.2018 în care au fost incluși toți pacienții cu diagnosticul de Demență conform criteriilor D S M V.

Rezultate: Din totalul de 1951 pacienti internați 162 (8,3%) au întrunit criteriile de diagnostic pentru Demență. 59 (36.4%) au fost de sex masculin, cu vârsta medie de 76.5 ani (SD = 8.9). Durata medie de spitalizare a fost de 15 zile (SD = 14.16, range 2-114 zile). Numărul pacienților care au necesitat o perioadă de internare de peste 14 zile a fost de 57 (35.1%) dintre care 16 bărbați cu vârsta medie de 80 de ani (SD = 7.8), generand un cost mediu de 7 7 6 2 , 5 0 Ro n (SD = 2 0 4 4 . 0 7 ).

Concluzii: Un număr semnificativ de pacienți au necesitat prelungirea internării în vederea găsirii unei soluții de instituționalizare pe termen lung. Costurile generate sunt semnificative pentru sistemul public de sănătate.

Rolul video EEG în diagnosticul afecțiunilor psihiatrice

Eduard Petru Moțoescu (1), Cristina Haritina Moțoescu (2)

(1) Universitatea „Titu Maiorescu”, Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia”, București, România

(2) Universitatea de Medicină și Farmacie „Dr. Carol Davila”, Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia”, București, România

Crizele psihogene nonepileptice sunt manifestări psihiatrice care au o frecvență ridicată în practica clinică și pot constitui controverse semnificative în rândul specialiștilor psihiatri și neurologi. În vederea obținerii unui diagnostic de certitudine și inițierea unui tratament adecvat, se recomandă efectuarea video EEG, metodă considerată actualmente standardul de aur pentru realizarea diagnosticului diferențial dintre epilepsie și tulburarea cu simptome funcționale neurologice. EEG standard nu este suficient pentru realizarea acestui diagnostic diferențial.

Funcţionalitatea şi neuroprogresia în tulburarea afectivă bipolară

Agata Voulgaropoulos, Graţiela Olteanu

Sibiu, România

Tulburarea afectivă bipolară este una dintre cele mai severe şi complexe patologii psihiatrice, fiind caracterizată de instabilităţi dispoziţionale manifestate prin episoade recurente de depresie, manie, hipomanie care alternează cu perioade de remisie.

Analiza progresiei în tulburarea afectivă bipolară a condus la apariţia diferitelor stadializări, generate de mai multe criterii, dintre care se impun drept semnificative: recurenţa rapidă a episoadelor, tranziţia de la episoade precipitate de diferiţi factori declanşatori către episoade declanşate spontan, precum şi subtipul de manie disforică.

Dizabilitatea funcţională şi declinul cognitiv sunt intrumente care estimează cu mai mare acurateţe gradul de neuroprogresie subsidiar, iar unul dintre modelele de stadializare care analizează aceste aspecte este cel generat de Kapczinski. Acest model evaluează calitativ perioadele de remisie a pacienţilor, de eutimie, axându-se pe abilitatea de funcţionare psiho-socială şi pe performanţele cognitive, neoferind importanţă semnificativă frecvenţei de recurenţă a episoadelor sau severităţii acestora.

Fiecărui status progresiv al bolii îi corespunde un set particular de coordonate structurale, genetice şi biochimice. Neuroprogresia reprezintă un proces multifactorial cu răsunet în pierderea rezilienţei celulare, cu alterarea sistemului dopaminergic, apariţia statusului inflamator persistent şi a stresului oxidativ, precum şi dezechilibrul factorilor neurotrofici.

Atât analiza neuroprogresiei, precum şi a funcţionalităţii pacienţilor cu tulburare afectivă bipolară au importanţă semnificativă ca factor de predicţie al necesităţii terapiei pe termen lung.

Tratamentul cu antipsihotice în demențe – necesitate și accesibilitate

Mircea Bogdan Popa, Bogdan Alin Sabău, Felicia Mitrea

Spitalul de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda”, Sibiu, România

Lucrarea de față își propune să prezinte experiența clinică a autorilor cu privire la necesitatea tratamentului farmacologic cu antipsihotice în abordarea simptomelor psihiatrice asociate demențelor (agitație psihomotorie marcată, idei delirante, halucinații, delirium), precum și la eventualele restricții în accesul la aceste medicamente. În acest scop, am efectuat o analiză retrospectivă pe un lot de 202 pacienți internați cu diagnosticul de demență, indiferent de etiologie, în secția Psihiatrie IV a spitalului nostru, în anul 2018, urmărind în ce proporție aceștia au necesitat tratament antipsihotic în spital și la externare.

De asemenea, am analizat protocoalele terapeutice ale Casei Naționale de Asigurări de Sănătate referitor la prescrierea medicamentelor antipsihotice. Rezultatele arată că circa doua treimi din pacienții internați cu demență au necesitat tratament antipsihotic. Referitor la protocoale, am constatat că acestea nu permit prescrierea majoritații antipsihoticelor atipice în regim gratuit/compensat la pacienții cu diagnostic de demență, nici atunci când aceasta este asociată cu simptome psihotice. Această situație poate limita opțiunile terapeutice și poate genera discuții cu privire la accesibilitatea tratamentului. În concluzie, o proporție mare a pacienților cu demență internați a necesitat tratament cu antipsihotice pentru simptomele psihiatrice asociate. După externare accesul unora din acești pacienți la tratamentul necesar este limitat din cauza restricțiilor de prescriere impuse medicilor de protocoalele naționale. Acestea ar trebui revizuite și adaptate la nevoile pacienților și la realitatea practicii clinice.

Integritatea structurală și funcțională a cortexului frontal – țintă majoră a strategiilor terapeutice în schizofrenie

Puiu Olivian Stovicek (1), Dragoș Marinescu (2), Ileana Marinescu (3)

(1) Universitatea „Titu Maiorescu”, Departamentul de Farmacologie, București, România

(2) Universitatea de Medicină și Farmacie, Școala Doctorală, Craiova, România

(3) Universitatea de Medicină și Farmacie, Departamentul de Psihiatrie, Craiova, România

Cercetările neurobiologice, în funcție de etapele istorice ale acestora, au demonstrat importanța majoră în patogeneza neurobiologică a schizofreniei, a zonelor cu neuroni dopaminergici (substanța neagră, aria tegmentului ventral) și a structurilor ganglionare bazale (nucleul caudat și putamen).

Prima etapă a cercetărilor a evidențiat potențialul de eliberare masivă a dopaminei de la nivelul acestor structuri. Corelarea hiperdopaminergiei cu simptomatologia psihotică pozitivă și corectarea farmacologică cu medicamente antipsihotice care blocau eliberarea dopaminei, a constituit prima eroare de interpretare a patogenezei schizofreniei, prin diminuarea halucinațiilor și delirului după tratamentul neuroleptic (haloperidol).

Următoarea etapă de cercetare a arătat rolul blocării receptorilor D2 din structurile ganglionilor bazali și a receptorilor D2 „varianți” și D3 de la nivelul structurilor de recepție dopaminică din zona mezencefalică. Receptorii D3 se găsesc predominent la nivelul nucleului accumbens, structură care gestionează transferul informației dopaminergice din etajele inferioare de eliberare a dopaminei către zonele de sinteză corticale.

Studiile neuroimagistice ulterioare au confirmat existența unei deprivări de semnal dopaminic la nivelul cortexului frontal, direct proporțională cu potențialul de binding al receptorilor de tip D2/D3. Cortexul frontal asigură funcționalitatea cognitivă dar și integrarea senzitivosenzorială a cogniției printr-un mecanism de feedback care diminuează riscurile persistenței tabloului deficitar postneuroleptic, caracterizat prin deficit cognitiv, aplatizare afectivă și depresie, comportament disruptiv de tip heteroagresiv sau autoagresiv.

În acest context, strategiile de conservare a structurilor și funcționalității cortexului frontal constituie o țintă importantă a terapiei farmacologice, iar identificarea neuroimagistică a atrofiei frontale, primară sau instalată pe parcursul bolii, constituie un indicator de risc al evoluției defavorabile.

Rolul patologiei duale în comportamentul disruptiv din schizofrenie

Ileana Marinescu (1), Dragoș Marinescu (2), Puiu Olivian Stovicek (3)

(1) Universitatea de Medicină și Farmacie, Departamentul de Psihiatrie, Craiova, România

(2) Universitatea de Medicină și Farmacie, Școala Doctorală, Craiova, România

(3) Universitatea „Titu Maiorescu”, Departamentul de Farmacologie, București, România

Asocierea dintre consumul de alcool sau substanțe psihoactive și evoluția defavorabilă a schizofreniei a fost evidentiață de numeroase studii. Consumul de alcool a fost corelat cu deficitul serotoninergic primar și instalarea unor comportamente impulsiv agresive antisociale încă din perioada prodromală a bolii. Acest deficit este acompaniat de simptome depresive atipice și de comportamente cu risc suicidar.

Alcoolul și consumul de substanțe psihoactive ilicite (canabis) favorizează debutul schizofreniei. Factorii de personalitate pot fi corelați cu deficitul serotoninergic primar, iar intervenția terapeutică în cursul episoadelor psihotice determinate de alcool sau de schizofrenie, prin blocarea excesivă a receptorilor D2, nu aduce rezultatele terapeutice așteptate.

Acest mecanism este corelat cu excesul de glutamat, consecutiv blocadei dopaminergice prelungite, exces care provoacă reacții comportamentale impulsiv agresive. În plan neurobiologic determină efect excitotoxic, cu declanșarea mecanismelor apoptotice care vor cauza leziuni neuronale la nivelul cortexului frontal, hipocampului și al amigdalei cerebrale. Acțiunea excesivă a medicamentelor antipsihotice ce acționează predominent pe receptorii D2, va determina o deprivare de semnal dopaminergic și în nucleul accumbens, cu un număr mare de receptori D3, generând starea de consum impulsiv pentru alcool sau substanțe psihoactive. Patologia duală asociată schizofreniei favorizează evoluția negativă și potențează evenimentele antisociale.

Pe baza acestor date, strategiile terapeutice pe care le susținem sunt reprezentate de benzamidele discriminante, substanțele antipsihotice modulatoare ale dopaminei, în asociere cu substanțele timoreglatoare cu acțiune antiglutamatergică. Recunoașterea acestei patologii și abordarea terapeutică diferențiată poate conduce la evitarea unor incidente antisociale care pot pune în pericol viața pacientului sau a anturajului acestuia.

Psihiatria comunitară – standarde și realizări

Ana Ioana Secelean, Angela Măgureanu, Liliana Macarie, Liviu Gaja

Spitalul de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda”, Sibiu, România

Conform legislaţiei în vigoare, CSM Adulți, oferă următoarele servicii:

• asistenţă psihiatrică la domiciliu
• evaluarea complexă (psihiatrică, psihologică, socială) a persoanelor dispensarizate,
• prevenție primară, secundară și terțiară, intervenţiile în criză,
• asistenţă medicală curativă,
• asigurarea serviciilor de reabilitare psihosocială,
• asigurarea serviciilor de psihoterapie,
• asigurarea serviciilor de terapie ocupaţională,
• evaluarea pacienţilor cu tulburări mintale în vederea orientării către locuinţe temporare sau protejate, ateliere protejate, comisii de expertiză a capacităţii de muncă, unităţi de ajutor social, de învăţământ şi alte unităţi sanitare,
• îndrumarea metodologică a medicilor de familie, întocmirea evidenţei pacienţilor cu tulburări mintale în vederea elaborării Registrului Naţional de Sănătate Mintală,
• evaluarea mediului de viaţă al pacientului, monitorizarea familiilor la risc în cadrul prevenţiei primare.

În 2006 s-au formulat standardele serviciilor pentru centrele de sănătate mintală dintre care menționăm: respectarea drepturilor pacienților prin instruirea personalului, informarea beneficiarilor, confidențialitate, dreptul la comunicare, dreptul la spațiu privat, asigurarea îngrijirilor prin intervenții medicale, programe de sprijin, reabilitare psihosociale, terapii psihologice și intervenție în criză.

Din anul 2012 până în prezent CSM Adulți oferă următoarele servicii: Psihoeducaţie, Psihoterapie de grup pentru persoane cu psihoze, Club literar, Revista clubului literar, Meloterapie activă cu implicarea unui chitarist voluntar, Cursuri de nutriţie, Cursuri de redobândirea abilităţilor cotidiene, Sport cu program structurat, de 2 ori pe săptămână, Club de şah, Ergoterapie în colaborare cu departamentul spitalului ce e dezvoltat pe mai multe activităţi, Serbări anuale, Excursii în aer liber, Consiliere spirituală, Camera memoriei, Echipa mobilă și Campanie Antistigmă, Terapie prin dans și Antrenarea abilităților cognitive.

Menționăm că în ultimii cinci ani numărul beneficiarilor serviciilor de reabilitare psihosociale oferite de CSM Adulți a crescut de la un număr de 8 la un număr de 103. Calitatea vieţii lor a crescut semnificativ aspect obiectivat prin scale specifice, iar adaptabilitatea lor la boala şi comunitate s-a îmbunătăţit considerabil – astfel un număr de aproximativ 10 persoane fiind capabile să acceseze locuri de muncă într-un atelier protejat sau part/time.

Abordări terapeutice în tratamentul jocului de noroc patologic

Elena Andreea Morariu, Mihaela Cristina Pătrașcu, Iulia Alina Alexandru, Rodica Adriana Lecu, Ruxandra Gabriela Vlaicu

Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”, București, România

Obiective: Reprezentând prototipul adicţiilor comportamentale, jocul de noroc patologic este o tulburare importantă prin prisma costurilor personale şi sociale pe care le implică, multiplelor comorbidităţi psihiatrice şi riscului crescut de suicid]. Obiectivul acestui studiu este analiza literaturii de specialitate pentru identificarea modalităţilor valide de abordare terapeutică în ludomanie.

Metodologie: Pentru această analiză au fost accesate multiple baze de date electronice (PubMed, PsychINFO, Cochrane), utilizând ca şi cuvinte cheie pentru căutare “tratament”, “antidepresive”, “antipsihotice”, “psihoterapie”, ȋn combinaţie cu diagnosticul “joc patologic de noroc”. Au fost alese studiile publicate ȋntre anii 2000-2019.

Rezultate: O metaanaliză concluzionează că cel mai ȋnalt grad de recomandare ȋl are paroxetina (A), ȋn comparaţie cu naltrexona, topiramatul şi terapia cognitivcomportamentală (B), litiul, acidul valproic, fluvoxamina, nalmefenul si escitalopramul (C), ȋn gradul D de recomandare ȋncadrându-se olanzapina şi bupropionu. Un alt studiu demonstrează utilitatea terapiei cognitiv comportamentale centrate asupra identificării şi modificării răspunsurilor de coping sau a distorsiunilor cognitive ȋn tratamentul acestei patologii. Un studiu care a evaluat utilizarea stimulării magnetice transcraniene repetitive a concluzionat că după o singură sesiune ȋn care s-au aplicat stimuli intenşi la nivelul cortexului prefrontal dorsolateral a scăzut semnificativ cravingul pentru jocul de noroc.

Concluzii: Ȋn momentul actual nu există un consens asupra celor mai eficiente metode de tratament pentru jocul patologic de noroc, abordările incluzând tratamentul psihofarmacologic (paroxetina, naltrexona si topiramatul având cele mai ȋnalte grade de recomandare), terapia cognitiv-comportamentală şi stimularea magnetică transcranială repetitivă. Este necesară continuarea cercetării ȋn acest domeniu pentru a realiza recomandări terapeutice clare.

Provocările consumului de marijuana/cannabis – noutăți, cercetări și perspective

Gabriel Cazacu, Ioana Delia Cazacu, Lavinia Duică

Spitalul de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda”, Sibiu, România

Marijuana/cannabis este drogul cel mai comercializat pe piața neagră. Unele state au hotărât să legalizeze atât consumul, cât și comercializarea plantei, în schimb alte state au înăsprit legislația în legătură cu această plantă. În România Strategia naţională de apărare a ţării pentru perioada 2015 ‐ 2019 la capitolul 4.2.2. Dimensiunea de ordine publică la punctul patru se menționează – combaterea consumului şi a traficului de droguri. În elaborarea lucrării am apelat la observarea directă a fenomenului (în mediul spitalicesc), la alte surse care dețin informații din acest domeniu și la cercetările din literatura de specialitate.

Cercetările în legătură cu această plantă nu stau nici ele în așteptare și sunt pe măsura importanței acordată acesteia. Rezultatele sunt pe amploarea subiectului abordat și de cele mai multe ori în opoziție. În rândul cercetătorilor există încă dilema dacă marijuana/cannabis este sau nu benefică omului în anumite condiții. Studii realizate în diverse state au arătat că anumiți compuși ai plantei pot să fie folosiți cu succes în tratarea anumitor patologii: epilepsia, boala Parkinson, demența Alzheimer, cancer, în stimularea apetitului, etc.

În România studiile au arătat o creștere a consumului și traficului de marijuana/cannabis. Exploatând această nișă se realizează o formă a „terorismului narcotic”, mulți tineri curioși de efectele plantei sunt înșelați cu altă „marfă” mai toxică dăunătoare organismului (droguri sintetice).

Pentru o mai bună gestionare a fenomenului consider că populația, mai ales cea tânără, ar trebui educată în legătură cu acest subiect prin campanii anti-drog în instituții de învățământ, centre de consiliere psihologică, etc.

Substanțele psihedelice – schimbare de paradigmă în psihiatria viitorului?! O privire asupra ultimilor 20 de ani de cercetări psihedelice

Gabriel Cicu

Clinica Color Mind, București, România

Obiectivul prezentării este acela de a trece în revistă parte a studiilor din ultimii 20 de ani privind utilizarea substanțelor psihedelice în tratatamentul tulburărilor psihiatrice. Psihedelicele sunt un grup de substanțe psihoactive care alterează în mod profund percepția, procesele cognitive și starea de conștiință, prin acțiune agonistă asupra receptorilor serotoninergici 5-HT2A, la nivel cortical. Prin această acțiune psihedelicele stimulează o cale de coping activ asociată cu creșterea plasticității. Această cale conduce la îmbunătățirea abilităților individului de a identifica și depăși sursele de stres prin schimbarea perspectivei și/sau a comportamentului. Această cale este mediată prin stimularea postsinaptică a receptorilor 5-HT2A, cu 5- HT2AR devenind maxim funcționali când nivelul de stres ajunge la nivele critice. Receptorii 5-HT2AR se găsesc răspândiți la nivelul cortexului și prin stimulare cresc entropia corticală. Prin stimulare post-sinaptică scade rigiditatea gândirii și se observă o îmbunătățire a sentimentelor pesimiste. De asemenea, crește plasticitatea neuronală, crește sensibilitatea față de mediul înconjurător, crește capacitatea de învățare, dar și de reînvățare, crește adaptabilitatea și capacitatea de schimbare.

Peste 200 de studii clinice sunt astăzi în derulare, principalele linii de cercetare se grupează sub numele de Psychedelic Assisted Psychotherapy: pentru depresie: Ketamină, Ayahuasca, Psilocibina, LSD; pentru Tulburarea obsesiv compulsivă: Psilocibina; pentru adicții: Ibogaina, Ayahuasca, Psilocibina, MDMA, LSD; pentru anxietate socială: MDMA și CBD/THC; pentru Tulburarea de stres post-traumatic: MDMAși Ayahuasca; pentru tulburările psihice legate de sfârșitul vieții sau cancer: Psilocibina, MDMA, LSD.

Concluzie: substanțele psihedelice pot reprezenta o schimbare de paradigmă în psihiatria viitorului.

Legătura între dismorfofobie și depresie

Adela Ciobanu (1), Diana Velcea (2), Carmen Petrina Niculae (2), Nicolae Laurențiu Prelipcean (2), Constantin Florin Ciobanu (3)

(1) Universitatea de Medicină și Farmacie „Dr. Carol Davila”, București, România

(2) Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia”, București, România

(3) Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov, București, România

Introducere: Dismorfofobia afectează 1-2% din populația generală. Este o afecțiune subdiagnosticată, asociată sau mascată de o tulburare depresivă. Preocuparea excesivă față de defectele imaginare sau minore determină adresarea către seviciile de chirurgie estetică. Material și metodă: Am selectat un lot de 10 pacienți cu dismorfofobie: 8 femei și 2 bărbați. Studiul, de tip prospectiv, s-a desfășurat pe parcursul a 12 luni. Criterii de includere: absența antecedentelor psihiatrice și a handicapului fizic.

Am utilizat scala Hamilton ( HAM-D ) și scala pentru dismorfofobie (BDD – SS). Antidepresivele utilizate de primă linie au fost ISRS-uri, iar pentru elementele psihotice s-au administrat antipsihotice. Am analizat istoricul bolii și antecedetele medicale și chirurgicale ale pacienților.

Rezultate: Pacienții s-au adresat inițial serviciilor de chirurgie estetică. S-a observat o corelație între scorurile HAM-D și BDDSS. Scorurile pe cele 2 scale s-au ameliorat semnificativ, în 8 cazuri persistând dorința de a se reinterveni chirurgical.

Examenul psihologic a relevat în cele 10 cazuri o stimă de sine scăzută, cu slăbirea eului, traume fizice/psihice din copilărie (60%), consum de droguri în antecedente ( 30%), elemente psihotice ( 30%) și ideația autolitică (60%). În ceea ce privește statusul marital, 60 % nu aveau o relație stabilă, 30% aveau relații disfuncționale, iar 10% erau căsătoriți.

Concluzii: În ciuda administrării tratamentului psihiatric adecvat, pe parcursul studiului recăderile au fost numeroase. Incidența este mai mare la femeile tinere ce au început și nu au finalizat studiile.

Particularități ale tratamentului tulburării depresive în perioada sarcinii

Adela Ciobanu (1), Larisa Maria Catrinescu (2), Cristina Neagu (2), Constantin Florin Ciobanu (3)

(1) Universitatea de Medicină și Farmacie „Dr. Carol Davila”, București, România

(2) Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia”, București, România

(3) Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov, București, România

Obiective: Tratamentul farmacologic al depresiei la femeia gravidă sau în perioada postpartum reprezintă o provocare pentru clinicieni. Studiile privind riscul de apariție ale unor malformații congenitale ale fătului secundar expunerii mamei în perioada sarcinii la anumite tratamente antidepresive au dat rezultate contradictorii.

Materiale și metode: Am analizat un lot de 10 femei gravide diagnosticate cu depresie, cu sau fără elemente psihotice, care au fost internate și tratate în Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia, în ultimii 3 ani. Au fost incluse doar femeile care nu au prezentat comorbidități somatice. Simptomele depresive și evoluția sub tratament au fost monitorizate prin aplicarea scalei Hamilton pentru depresie. Au fost analizate metodele terapeutice și dacă au existat complicații în perioada sarcinii.

Rezultate: Pentru tratamentul depresiei, în 6 cazuri au fost administrate ISRS-uri, în 2 cazuri Trazodonă, într-unul Mirtazapina și în unul Venlafaxină, în doze uzuale. În 5 dintre cazuri au existat elemente psihotice, fiind necesară administrarea de antipsihotice de tip haloperidol soluție orală 100 pic/zi, dar și de antipsihotice atipice, precum Risperidonă, creștere treptată de la 1 mg/ml/zi până la 4 mg/ml/zi. În unul dintre cazuri, deși dozele de Risperidonă au fost cele terapeutice, starea pacientei nu s-a ameliorat, fiind necesară înlocuirea cu Olanzapină 10 mg/zi. Dintre cele 10 paciente, 8 au născut la termen și 2 prematur. Nu a existat niciun avort spontan sau malformație congenitală.

Concluzie: Medicul trebuie să pună în balanță raportul risc-beneficiu al administrării medicației psihotrope la femeia gravidă deoarece tratamentul femeii gravide cu depresie, cu sau fără elemente psihotice, este o urgență psihiatrică.

Tulburarea Bipolară – Personalitatea Borderline. Implicații clinice și terapeutice, controverse diagnostice – Studiu de caz

Andreea Crăciun, Mirela Manea, Vlad Dionisie

Universitatea de Medicină și Farmacie „Dr. Carol Davila”, Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia”, București, România

Tulburarea de personalitate borderline și tulburarea afectivă bipolară pot fi confundate având în vedere simptomatologia uneori asemănătoare. Diagnosticul diferențial dintre cele două este de o importanță deosebită având în vedere implicațiile clinice și terapeutice, o diagnosticare eronată putând priva pacientul de beneficiul unui tratament corespunzător.

Această lucrare își propune oferirea unei perspective diferite de abordare a unui pacient cu o astfel de simptomatologie.

Cazul de față descrie o pacientă, în vârstă de 31 de ani, care prezintă o dispoziție ondulantă depresiv-iritabilă, comportament suicidar recurent cu caracter demonstrativ, instabilitate emoțională și a imaginii de sine, impulsivitate marcată, toleranță la frustrare redusă, inserția socioprofesională slabă cu numeroase eșecuri de relaționare interpersonală, insomnie mixtă. Pacienta prezintă un istoric psihiatric de la vârsta de 20 de ani cu internări multiple în servicii de psihiatrie, fiind diagnosticată cu tulburare afectivă bipolară. Coroborând datele anamnestice despre relațiile familiale și socioprofesionale ale pacientei, evaluarea psihologică, răspunsul slab la multiplele scheme de tratament psihotrop în antecedente, am reconsiderat diagnosticul opinând pentru tulburarea de personalitate borderline. Tulburarea de personalitate borderline și tulburarea bipolară pot avea în comun o serie de simptome: instabilitatea emoțională, impulsivitatea, dispoziția iritabilă/depresivă, dificultăți de relaționare interpersonală, toleranța redusă la frustrare.

Totuși, o evaluare extinsă conduce la observarea expresiei pervazive a simptomelor la pacienții borderline comparativ cu cei bipolari unde acestea sunt episodice. Domeniul psihiatriei se confruntă adesea cu cazuri la graniță, multiple categorii de tulburări suprapunându-se. Acestea reprezintă o provocare reală pentru clinicieni care trebuie să ofere o evaluare și strategie terapeutică în beneficiul pacientului.

Antrenamentul mental: mindfulness ca terapie adjuvantă pentru echilibru fizic și psihologic

Mirona Letiția Dobri, Alina-Ioana Voinea, Ionuț Dragoș Rădulescu, Codrina Moraru, Ioana Roșu, Felicia Ciobanu, Petronela Nechita

Institutul de Psihiatrie „Socola”, Iași, România

Mindfulness reprezintă o practică de concentrare a atenției pe experiența prezentă, adoptând o atitudine de curiozitate, deschidere și acceptare. Tradițiile budiste au explorat conceptul de mindfulness în termeni filozofici vaști, puțin familiari culturii vestice. Cu toate acestea, mindfulness a devenit o practică adaptată la scară largă în psihiatria și psihologia vestică, atât în cercetare, cât și în practică, datorită succesului intervențiilor bazate pe mindfulness. Reducerea stresului bazată pe mindfulness și terapia cognitivă bazată pe mindfulness încorporează esența practicilor estice în terapia cognitivcomportamentală vestică.

Obiectivul acestui studiu îl reprezintă analiza diferitelor ipoteze și încercarea unei adaptări la practica clinică pentru un support adițional în scopul ameliorării suferinței psihice cât și fizice. Numeroasele studii realizate de-a lungul ultimelor decade ne-au oferit o perspectivă vastă asupra literaturii, care atribuie mindfulness-ului multe beneficii ca terapie adjuvantă sau alternativă pentru diverse tulburări psihice, ca depresia, anxietatea, dependența de substanțe, de tutun, insomnia. Mai mult, datele arată că oferă o stare generală mai bună pacienților cu boli de natură organică, precum lombalgii, fibromialgia, boala Parkinson, artrita reumatoida și diverse forme de cancer. La practicanții pe termen lung, arată modificări ale nivelul hormonilor de stres și influențează anumite circuite neuronale din creier.

În concluzie, practica mindfulness oferă perspective noi în practica clinică și speranța că va fi folosită în viitor pentru îmbunătățirea stării fizice și metale și a calității vieții.

Structura compozită a minții umane

Gheorghe Drăgan

București, România

Orice sistem în transformare este compozit deoarece există o componentă direct responsabilă de transformare (Ctr) și una inertă (Cin). Această observație a fost verificată pe o largă varietate de procese de transformare și a fundamentat principiile topoenergetice ale sistemelor compozite.

Un caz particular este mintea umană. În cursul unei acțiuni de gândire conștientă, există aceste componente. Cin perturbă mai mult sau mai puțin prin emoții distructive procesul de gândire în funcție de tăria cuplajului (CS) cu Ctr. La rândul ei, Ctr este alcătuită din entități cinetice, ctr. HuPoTest este un test si un antrenament mintal prin care persoana supusă testului (PST) trebuie să măsoare în condiții standard xj = 5, 10, 15 și 20 secunde fiecare din aceste valori de i = 8 ori.

În urma unei intense și îndelungi experiențe de peste 50 ani prin testarea față-în-față a peste 1000 de PST, am stabilit o serie de parametri care evaluează starea mintală a acestora și în final natura și amploarea procesului de gândire în momentul testului. Acești parametri au fost stabiliți prin prelucrarea valorilor măsurate yij de către PST în corelare cu valorile impuse xj și cu caracteristicile psihice ale acestora.

Lucrarea prezintă rezultatele obținute personal pe perioadele de 7 și 5 săptămâni de auto-testare corespunzând perioadelor de post dinaintea Paștelui Ortodox și a Crăciunului 2018, respectiv. Sunt evaluate mărimile Ctr, ctr, CS cât și amprenta specifică a minții ce caracterizează procesul global de gândire a PST. Detalii pe www.gdfdatabanks.ro.

Strategii de intervenție în ADHD – studiu comparativ Republica Moldova – România

Ramona Octaviana Gheorghe (1), Daniel Paladiciuc (2), Simona Maria Druga (3)

(1) Sanador, Ioana Medical Center, București, România

(2) Centrul Psiho-Socio-Pedagogic, Chișinău, Republica Moldova

(3) Mind Therapy Center, București, România

Tulburarea de atenție cu hiperactivitate se întâlnește până la 9% din populația școlară, afectând în mod semnificativ atât copilul, cât și familia, de aceea intervenția este una multimodală – medicală, psihologică și familială.

 Obiectiv: Studiul evidențiază diferențele dintre strategiile de intervenție în ADHD în România și Republica Moldova.

Material și metodă: Au fost selecționați pacienți prezentați în anul 2018 în trei centre medicale din București și copii și adolescenți prezentați la Centrul Psiho-SocioPedagogic din Chișinău, în perioada 2013 – 2017. Pacienții au fost evaluați în echipă multidisciplinară. Evaluarea psihologică a stabilit nivelul QI, fiind excluși din studiu cei cu QI <79. Funcționarea și intensitatea clinică a simptomatologiei au fost studiate folosind chestionarele ASEBA.

Rezultate: Lotul din București a avut 70 de copii între 7 și 18 ani, iar cel din Republica Moldova 66 copii între 10 și 18 ani, majoritatea băieți din mediul urban. Testul ASEBA a evidențiat scoruri semnificative statistic pentru comportamentele studiate.

Concluzii: Intervenția multimodală-medicală, psihologică și educațională reprezintă standardul de aur în ADHD. Intervenția școlară este importantă pentru creșterea performanțelor academice, a stimei de șine și pentru diminuarea comportamentelor sociale indezirabile. Este necesară o implicare optimă a resurselor medicale, școlare și de consiliere psihologică.

Atitudinea studenților mediciniști asupra fenomenului suicidar

Victor Gheorman, Ion Udriștoiu, Anca Livia Chiriță, Monica Laura Cara, Veronica Calborean, Mihail Cristian Pîrlog

Universitatea de Medicină şi Farmacie, Craiova, România

Introducere: O înțelegere adecvată a fenomenului suicidar ar fi de folos în dezvoltarea unor strategii de prevenție. S-a demonstrat că nivelul cunoștințelor al medicilor privind suicidul se corelează în mod direct cu calitatea îngrijirii acestor pacienți. (Bagley & Ramsay, 1989).

Obiective: Studiul nostru a urmărit să afle nivelul cunoștințelor privind comportamentul suicidar în rândul studenților mediniști ai Universității de Medicină și Farmacie din Craiova, România.

Metodologie: Pentru a măsura cunoștiințele studenților asupra suicidului, am folosit versiunea scurtă (12-itemi) a scalei Literacy Suicide Scale (LOSS) (Batterham, Callear, Christensen, 2013). Eșantionul a cuprins 136 studenți din toți cei șase ani de studiu. Au fost colectate datele socio-demografice, iar studiul a fost aprobat de Comisia de Etică locală.

Rezultate: Lotul de studiu a inclus 95 femei (69,85%), din mediul urban (94,85%), iar vârsta medie a subiecților a fost de 21,22 + 2,11 ani. 52 de studenți (32,35%) au fost în contact direct cu persoane cu comportament suicidar. Am constatat că mai mult de jumătate dintre studenți (76 de subiecți – 55,88%) au avut un nivel scăzut de educație în ceea ce privește suicidal (LOSS  <6). Contactul direct cu persoanele cu comportament suicidar a fost corelat cu o mai bună cunoaștere a acestui fenomen (p <0,05).

Concluzii: Datele obtinute au aratat ca studentii mediciniști nu dețin cunoștiințe solide despre suicid, iar existența unor cunoscuți cu comportament suicidar a crescut nevoia unor documentari suplimentare. Este important să intervenim la acest nivel pentru a obține o atitudine profesională mai bună a viitorilor medici.

Caracteristicile socio-demografice și de personalitate asociate cu risc suicidar crescut la femeile care se află în perioada perinatală

Virgil Radu Enătescu (1), Marius Craina (1), Adrian Gluhovschi (1), Ileana Enătescu (1), Lavinia Hogea (1), Laura Nussbaum (1), Cătălina Giurgi-Oncu (1), Ileana Marinescu (2), Virgil Enătescu (3), Elena Bernad (1)

(1) Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș”, Timișoara, România

(2) Universitatea de Medicină și Farmacie, Craiova, România

(3) Clinica West Medica, Satu Mare, România

Obiective: Cercetarea a avut ca scop identificarea caracteristicilor socio-demografice și a dimensiunilor personalității care se corelează semnificativ cu riscul de suicid în perioada perinatală la un lot de femei care au născut în județul Timiș.

Metodă: Din 202 de gravide evaluate inițial, 142 au fost de acord să fie evaluate si în a doua fază a unui studiu prospectiv clinic, în perioada 6 și 8 săptămâni postpartum. Simptomele de depresie perinatală au fost evaluate cu ajutorul Scalei de Depresie Postnatală Edinburgh (EPDS), utilizând un prag > 13. Personalitatea a fost evaluată pe baza modelului cu cinci factori. Riscul de suicid a fost cuantificat utilizând scorul de la itemul 10 din scala EPDS.

Rezultate: Dintre femeile care au înregistrat un scor de cel puțin 1 la punctul 10, referitor la riscul de suicid, al scalei EPDS, doar 57,1% au îndeplinit și criteriile minime pentru depresie ante-partum, în timp ce 66.7% au îndeplinit criteriile pentru depresie post-partum. Anxietatea ca stare, Agreabilitatea și Conștiinciozitatea au prezentat capacitate de predicție asupra apariției riscului suicidar în perioada ante-partum. Doar anxietatea trăsătură a avut capacitate de predicție asupra apariției riscului suicidar în perioada post-partum.

Concluzii: Riscul suicidar este prezent pe toată perioada perinatală și nu întotdeauna se asociază cu prezența depresiei. Identificarea profilului socio-demografic și, mai ales, a trăsăturilor de personalitate cu potențial important în a antrena apariția riscului suicidar la femeile în perioada perinatală este un demers, cel puțin la fel de important, pentru siguranța mamei, ca și acela de a cuantifica nivelele de depresie.

Tulburarea obsesiv-compulsivă în asociere cu sindromul Asperger

Raluca Grozăvescu (1,2), Maria Mădălina Leți (2)

(1) Universitatea de Medicină și Farmacie „Dr. Carol Davila”, București, România

(2) Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia”, București, România

Sindromul Asperger și tulburarea obsesiv-compulsivă au în comun gânduri obsesive, invalidante, care pun stăpânire pe conștiința persoanei și scad semnficativ calitatea vieții, dar și compulsii și ritualurii care calmează temporar furtuna vegetativă asociată. Există o relație bidirecțională între aceste patologii, iar comorbiditatea lor în rândul adolescenților este mult mai frecventă comparativ cu apariția individuală sau cu populația generală.

În literatură există studii care atestă faptul că existența la nivel subclinic a simptomelor din spectrul autist, în special stereotipiile motorii și comportamentale, agravează severitatea tulburării obsesiv-compulsive. Perioada adolescenței poate crea confuzii de diagnostic, având în vedere modificările comportamentale, hormona l e și neurobiochimi c e subi a c ent e . Deși persoanele cu tulburarea obsesiv-compulsivă pot prezenta un grad de insight al bolii mai mare, unele rezultate ale studiilor au evidențiat o capacitate scăzută a insightului și incapacitatea de control a impulsurilor pentru ambele patologii.

Prin această lucrare dorim să exemplificăm aceste aspecte prin prezentarea a două cazuri clinice la care asocierea tulburării de dezvoltare și a tulburării obsesiv-compulsive a adus unele dificultăți atât în formularea diagnosticului, cât și în abordarea terapeutică.

Este nevoie de o evaluare atentă asocierii Tulburării obsesiv-compulsive cu Sindromul Asperger în vederea abordării corespunzătoare a planului terapeutic și utilizării optime a resurselor de care copilul beneficiază, dar pe care nu reușește să le acceseze.

Tulburări ale sexualității în schizofrenie

Codrina Moraru, Mirona Letiția Dobri, Ionuț Dragoș Rădulescu, Ioana Roșu, Alina Ioana Voinea, Șerban Turliuc, Petronela Nechita

Institutul de Psihiatrie „Socola”, Iași, România

Obiective: Tulburările de natură sexuală din cadrul schizofreniei reprezintă un simptom comun, persistent pe toată perioada bolii. Datorită dificultății de relaționare dintre medic și pacient, sexualitatea schizofrenului ocupă un loc secundar. Acest aspect reprezintă un factor major pentru necomplianța la tratament, motiv pentru care se impune o analiză minuțioasă a acestuia .

Material și metode: S-a realizat sinteza literaturii de specialitate de pe PubMed, baza de date Cochrane, selectând articolele care fac referire la manifestările de ordin sexual din cadrul schizofreniei și implicațiile tratamentului psihiatric.

Rezultate: Tulburările sexuale apar atât la pacienții care se află sub tratament, cât și la cei rămași netratați, diferența constând în tipul de practici sexuale. Astfel, la debutul schizofreniei se constată anhedonia, lipsa dorinței sexuale, aceste variații ale sexualității având un caracter migrator, putând ajunge până la exacerbare, cu hipersexualitate și anume sexul promiscuu. Antipsihoticele cel mai des incriminate pentru manifestările de tip sexual sunt olanzapina, risperidona, clozapina, haloperidol și tioridazin. Pe de altă parte, studiile farmacologice evidențiază rata scazută a tulburărilor sexuale în cazul quetiapinei, aripiprazol și ziprasidon. Efectele adverse ale medicației antipsihotice pot fi contracarate prin scăderea dozei, utilizarea unui antipsihotic atipic la doze terapeutice.

Concluzii: Este necesară o atenție sporită din partea medicului psihiatru la realizarea anamnezei pacientului cu schizofrenie, pentru a putea identifica tulburările de natură sexuală. În cazul tratamentului cu antipsihotice, o bună cunoaștere a efectelor adverse este necesară pentru optimizarea tratamentului și creșterea complianței din partea pacientului.

Rolul rețelei de suport social în creșterea rezilienței. Pierderea identității și sărăcirea ideo-afectivă în schizofrenie

Simona Trifu (1), Marian Onofreiu (2), Ana Miruna Drăgoi (2), Arina Cipriana Trifu (3)

(1) Universitatea de Medicină și Farmacie „Dr. Carol Davila”, București, România

(2) Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia”, București, România

(3) Institutul Medico-Militar, București, România

Motivația alegerii temei: Prin prezentarea acestui caz ne propunem să construim un tablou clinic complex, care să reliefeze elemente princeps ale unei Schizofrenii nediferențiate. Sunt subliniate, totodată, semnificativa alterare a funcționării, dezorganizarea gândirii, pierderea unității Eului, trăirile de stranietate existențială și non apartenență la Sine.

Obiective:

• Identificarea mecanismelor de apărare carateristice pacientului.
• Identificarea factorilor care au condus la degradarea stării psihice a acestuia.

Ipoteze:

• Presupunem că identificarea resurselor compensatorii ale celui în cauză poate contribui la creşterea gradului de complianţă a acestuia la tratamentul psihiatric.
• Presupunem că absenţa unui suport psihosocial real a contribuit la degradarea rapidă a stării psihice a pacientului.

Rezultate: Studiul în speță descrie amănunțit multiple elemente de semiologie psihiatrică, detaliat expuse, pacientul prezentând o bogată și variată simptomatologie în acest sens, fiind vorba de o Schizofrenie nediferențiată (tabloul dominant la momentul prezent), cu evoluție trenantă, formă cronică, fără putința de a mai intra într-o fază de remisiune completă. Sunt identificate elemente psihopatologice aparte, care susțin dimensiunea productivă, cât și pe cea a dezorganizării gândirii și actelor comportamentale ale pacientului.

Concluzii: Non complianța la tratamentul psihofarmacologic, suprapusă unei endogenii deficitare și unei necanalizări a minimului potențial sanogen către atenuarea scindării Eului, fac din actualul caz un veritabil instrument de exemplificare a unei palete largi de elemente psihopatologice, a căror prezență constituie, totodată, factori de prognostic negativ în evoluția anilor următori de boală.

Depresivitate și factori de bad coping în bolile psihosomatice

Simona Trifu (1), Eduard George Carp (2), Ana Miruna Drăgoi (3)

(1) Universitatea de Medicină și Farmacie „Dr. Carol Davila”, București, România

(2) Spitalul de Psihiatrie, Săpunari, România

(3) Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia”, București, România

Introducere: Boala psihosomatică implică un tablou psihologic cu multipli factori de vulnerabilitate. Pacienții pensionați medical cu varii diagnostice psihosomatice au un prognostic mediu de evoluție. Lucrarea își propune analiza a 386 de pacienți pensionați medical pe diagnostice aparținând a 10 grupe de boli psihosomatice, cu aprecierea obiectivă procentuală a incapacității adaptative pe o scală graduală utilizată în expertiza capacității de muncă.

Obiective: Prezentarea tabloului psihologic al pacientului psihosomatic, în care considerăm centrali factorii de: denegare, atașamentul anxios, managementul disfuncțional al tensiunii, somatizare, apatie și retrageree, scăderea utilizării perspicacității.

Metode: CAQ, DSQ, Szondi, scală graduală a incapacității adaptative; analiză factorială, rotație factorială Varimax cu normalizare Kaiser.

Rezultate: Factorii apatie, retragere și depresivitate surprind starea de spirit a pacientului psihosomatic. Factorul emoțional reunește insecuritatea cu nevoia de aprobare și aspectele anxioase. Factorul de bad coping include autosacrificiul, imaginea de șine distorsionată și tensiunea.

În 71,5% din cazuri pacienții au urmat tratament continuu. 94,3% au avut oscilații ale capacității de muncă pe parcursul bolii. 93% au prezentat deteriorare funcțională față de cel mai înalt nivel anterior atins, dintre care 36,8% au suferit o prăbușire a calității vieții, iar 45,6% au continuat să mențină o atitudine pozitivă față de muncă. 5,3% au șanse de reinserție profesională inferioare nivelului anterior, la 19,9% șansele de reinserție sunt inexistente.

Concluzii: Factorii rezultați din analiza factorială surprind tabloul depresiv caracteristic pacientului psihosomatic, componenta emoțională crescută și structura mecanismelor maladaptative. La pacienții psihosomatici, trăsături care încurajează exprimarea agresivității reies ca fiind sanogene, întrucât reduc tensiunea, anxietatea și frustrarea.

Măsurarea vulnerabilității la știri false din domeniul sănătății în rândul pacienților schizofrenici

Eugen Secara, Ioana Ivan

Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, România

Problema știrilor false reprezintă o criză a mileniului III. Una dintre ramificațiile cele mai problematice ale fenomenului este cea din domeniul sănătății, afectând o populație vulnerabilă în moduri potențial letale. În pofida acestui fapt, în momentul de față nu există niciun instrument de măsurare a vulnerabilității la știri false din domeniul sănătății.

Studiul actual a presupus dezvoltarea și validarea unui astfel de instrument și investigarea relațiilor dintre scorul oferit de acesta și variabile ce țin de psihopatologie (experiențe psihotice, raționalitatea conform perspectivei terapiei rațional-emotive și comportamentale, prezența diagnosticului de schizofrenie).

Datele au fost colectate folosind un eșantion non-clinic de 120 de persoane, un eșantion de persoane diagnosticate cu schizofrenie (N=30) și un eșantion non-clinic echivalent cu acesta sub aspectul vârstei, educației, genului și scorurilor QI (N=30).

Scala dezvoltată a demonstrat proprietăți psihometrice excelente, iar rezultatele au indicat o asociere pozitivă între vulnerabilitatea la știri false din domeniul sănătății și frecvența experiențelor psihotice de-a lungul vieții în cazul participanților din eșantioanele non-clinice, acest aspect nefiind observat în cadrul eșantionului diagnosticat cu schizofrenie. Eșantionul clinic a prezentat scoruri mai pronunțate ale vulnerabilității la știri false din domeniul sănătății, pe toate dimensiunile scalei, față de eșantionul non-clinic echivalent. Gândirea critică și flexibilitatea cognitivă au reprezentat factori de protecție în cadrul eșantioanelor non-clinice, însă nu și în cadrul eșantionului clinic.

Concluziile studiului vizează necesitatea implicării active a psihiatrilor și psihologilor în combaterea dezinformării în cazul pacienților schizofrenici, aceștia fiind privați de efectul protector al factorilor observați în eșantioanele non-clinic și demonstrând o vulnerabilitate crescută.

Studiu de caz: Cioran (sub redacția prof. dr. Doina Cosman)

Bogdan Pîrvu

Spitalul Județean de Urgență „Mavromati”, Botoșani, România

Lucrarea de față, un demers biopsihosocial subînscris anului 1966, este desprinsă dintr-o cercetare mult mai amplă, biopsihotextualistă, care vizează anii de maturitate ai filosofului din Rășinari în vederea unei evaluări psihiatrice. Pe baza datelor la care am avut acces diagnosticul este de tulburare anxioasă generalizată.

Sindromul Munchausen și sindromul Munchausen by proxi

Ioana Roșu, Mirona Letiția Dobri, Codrina Moraru, Ionuț Dragoș Rădulescu, Alina Ioana Voinea, Carmen Lupușoru, Petronela Nechita

Institutul de Psihiatrie „Socola”, Iași, România

Sindromul Munchausen se integrează în categoria de tulburări factice, în care pacientul deliberat își exagerează sau inventeaza orice fel de simptom, apelând compulsiv la serviciile medicale în vederea confirmării stării de boală pe care aceasta crede că o are. La baza acestor porniri, în mod frecvent, stau tulburări emoționale, de personalitate, incluzând acești pacienți într-o categorie psihiatrică particulară, greu abordabilă. Sindromul Munchausen by proxy se poate reliefa la o persoană care încearcă să atragă atenția asupra ei, folosindu-se de o “victimă” cu diverse afecțiuni reale sau închipuite, inclusiv depunând eforturi pentru a crea simptomele acesteia.

Scopul acestei lucrări este de a reliefa o imagine cât mai reală a acestui tip de afecțiuni pornind de la documentarea unui caz neobișnuit de asociere a sindromului Munchausen și Munchausen by proxi (fiică/mamă) prezentat în Clinica de Neuropsihiatrie Infantilă în cadrul Institutului de Psihiatrie “Socola”, Iași și raportându-l la datele din literatura de specialitate.

Concluziile sugerează că această problemă devine din ce în ce mai accetuată și impune supraveghere aparte, mai ales când cele două patologii se asociază în cadrul familial.

Analiza eficacității metodelor de tratament nonfarmacologice în depresia rezistentă

Roxana Daniela Anca Stănescu, Raluca Elena Manolache, Ioana Eveline Ghenoiu, Andreea Filareta Fainarea, Florina Găinaru, Mădălina Ioana Gionea

Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”, București, România

Obiective: Aproximativ unul din trei pacienți care suferă de tulburare depresivă majoră prezintă un răspuns insuficient la tratamentele standard, farmacologice și psihosociale. O analiză a eficacității metodelor de neuromodulare este necesară din perspectiva îmbunătățirii prognosticului pacienților cu depresie rezistentă. Astfel de metode sunt stimularea transcraniană directă (tDCS), stimularea magnetică transcranială repetitivă (rTMS), terapia electroconvulsivă (TEC), terapia cu convulsii induse prin câmp magnetic (MST), stimularea nervului vag (VNS) și stimularea cerebrală profundă (DBS)

Metodologie: Pentru realizarea acestei analize a literaturii au fost accesate multiple baze de date electronice (PubMed, Psychinfo, EMBASE, CINAHL, Cochrane) utilizând cuvintele cheie “depresia rezistentă” și ”neurostimulare”, selectând apoi articolele publicate ȋn intervalul 2009-2019.

Rezultate: Ratele de recidivă ating 51,1% în primul an după TEC, cu un maxim în primele 6 luni, chiar dacă TEC a fost urmată de tratament farmacologic [2]. Pacienții cu depresie rezistentă la tratament (N=45) care au primit rTMS au avut un răspuns pozitiv după 6 luni [2]. O metaanaliză (N=425) concluzionează o superioritate semnificativă a TEC față de rTMS. Rezistența la tratament a fost asociată cu răspunsuri mai slabe la tDCS, iar VNS poate fi o opțiune după lipsa de răspuns la TMS și TEC. DBS se adresează doar pacienților cu rezistență extremă la tratament, cu comorbiditate psihiatrică limitată].

Concluzii: TEC rămâne cea mai eficientă terapie pentru pacienții cu depresie rezistentă. Tehnicile de neurostimulare se pot constitui în alternative promițătoare pentru pacienții cu depresie non-responsivă la farmacoterapie, dar sunt necesare cercetări suplimentare pentru a stabili eficacitatea acestor forme de tratament.

Rolul sprijinului partenerului și al satisfacției financiare la femeile cu depresie și anxietate în perioada perinatală

Virgil Radu Enătescu (1), Marius Craina (1), Adrian Gluhovschi (1), Ileana Enătescu (1), Lavinia Hogea (1), Laura Nussbaum (1), Cătălina Giurgi-Oncu (1), Ileana Marinescu (2), Virgil Enătescu (3), Elena Bernad (1)

(1) Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeș”, Timișoara, România

(2) Universitatea de Medicină și Farmacie, Craiova, România

(3) Clinica West Medica, Satu Mare, România

Obiective: Scopul cercetării a fost acela de a identifica corelațiile dintre calitatea relației cu partenerul și satisfacția financiară față de nivelurile de anxietate și depresie în perioada perinatală.

Metodă: Un studiu prospectiv a fost inițial efectuat pe un lot de 202 femei însărcinate. Dintre acestea, 142 au acceptat să fie evaluate în faza a doua a studiului, la 6-8 săptămâni post-partum. Anxietatea a fost evaluată prin utilizarea subscalei STAI-Y1, iar depresia a fost evaluată cu ajutorul scalei EPDS. Satisfacția referitoare la relația cu partenerul și satisfacția financiară au fost evaluate, fiecare, cu ajutorul unei scale vizuale analogice ancorate, care a variat de la 0 (deloc) la 10 (extrem).

Rezultate: Nivelurile de anxietate și depresie ante-partum au fost corelate invers doar cu nivelul satisfacției financiare (rτ = -0.138; p = 0.007, și respectiv rτ = -0.113; p = 0.031). Nivelurile de anxietate și depresie post-partum au fost invers corelate atât cu parteneriatul intim, cât și cu nivelurile de satisfacție financiară (rτ = -0.178; p = 0.006 și rτ = -0.162; p = 0.009, și respectiv rτ = -0,159; p = 0,016 și rτ = -0,175; p = 0,006).

Concluzii: Nivelurile de satisfacție financiară au fost asociate în mod semnificativ atât cu nivelurile de anxietate și depresie ante-partum, cât și post-partum. S-ar părea că nivelurile de satisfacție în ceea ce privește parteneriatul intim au devenit mai semnificative doar în perioada postpartum, ceea ce ar putea releva un potențial declanșator al acestui factor în dezvoltarea simptomelor de depresie și de anxietate.

Pacienții psihiatrici – o populație invizibilă în fața progreselor medicinei actuale

Anca Dumitrache, Andreea Ștefania Itu, Irina Maria Bedreagă, Radu Rogojină, Bogdan Patrichi

Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia”, București, România

Tulburările psihice înregistrează în prezent o incidență în creștere și totodată se asociază cu o speranță de viață mult scăzută a pacienților psihiatrici comparativ cu populația generală. În ciuda progreselor actuale ale științei, în urma cărora au fost înregistrate creșteri ale speranței de viață în variate domenii medicale, pacienții cu afecțiuni psihiatrice severe continuă să mențină o durată a vieții cu 15-30 de ani mai mică decât media.

Deși riscul crescut de suicid contribuie la acest lucru, totuși, în majoritatea cazurilor, decesul este cauzat de numeroase boli somatice cronice, precum bolile cardiace, hipertensiunea arterială, diabetul, bolile pulmonare sau bolile infecțioase care, cu toate că pot fi ținute sub control, sunt frecvent neglijate în această populație, acuzele somatice ale acestor pacienți fiind adesea trecute cu vederea sau puse în umbra patologiei psihiatrice. Riscul dezvoltării acestor boli este amplificat prin prezența factorilor de risc frecvent asociați – fumatul, consumul de alcool, sedentarismul, alimentația necorespunzătoare și efectele secundare ale medicației.

Totuși, pe lângă predispoziția lor crescută de a dezvolta boli de ordin somatic, pacienții cu tulburări psihice beneficiază de o calitate scăzută a îngrijirii afecțiunilor asociate, acest lucru având mai multe cauze: pe de o parte, prin prisma stigmatizării și a discriminării pacienților, frecvent întâlnite în acest domeniu; pe de altă parte, prin neglijarea acuzelor și a simptomatologiei de natură somatică sau prin integrarea acestora strict în tabloul psihopatologic; o altă cauză o reprezintă retragerea acestor pacienți față de sistemele de suport social și medical și necomplianța la tratament sau insuficientele resurse medicamentoase existente la acest moment.

Existența acestei probleme dovedește limitele medicinei actuale care, deși urmează tendința unei fragmentări în subspecialități, este pusă în fața necesității de a oferi pacienților psihiatrici o îngrijire complexă, transdisciplinară.

Factori fenomenologici și biochimici care diferențiază psihozele funcționale de cele induse de substanțe

Andrei Olteanu, Rita Balint, Maria Mihaela Minciună, Ana-Maria Cristina Borțun, Andra Vera Livia Ciobanu, Marian Constantin Ciotu, Ana-Maria Romoșan, SergiuPaul Miloș, Bianca Bucatoș, Liana Dehelean

Spitalul Clinic Județean de Urgență, Timișoara, România

Obiective: Scopul studiului este de a identifica semnele și simptomele utile în a diferenția psihoza funcțională de psihoza indusă de substanțe.

Metode: Autorii au analizat datele din literatura de specialitate referitoare la tabloul clinic și disfuncțiile biochimice care caracterizează psihozele induse de: etnobotanice, cannabis, amfetamine designer și halucinogene.

Rezultate: În cazul canabisului, tabloul clinic este dominat de psihoză cu sedare și hiperemie conjunctivală, cu excepția unor cazuri manifestate prin atacuri de panică (bad trip). Consumul de canabinoizi sintetici este caracterizat prin psihoză cu agitație și/sau agresivitate secundare absenței Δ9THC-ului, în prezența hiperemiei conjunctivale. În psihoza indusă de stimulante/ amfetamine designer, apar: energie și activitate motorie crescută, deliruri de grandoare, precum și utilizarea concomitentă de medicamente sedative.

Efectele drogurilor halucinogene sunt caracterizate de distorsiuni în percepția realității, în principal de natură vizuală, fie activarea simultană a unui alt simț (sinestezii), hipertimie, gândire magică și experiențe asemănătoare celor mistice. Substanțele etnobotanice cuprind diferite subtipuri ale substanțelor psihoactive menționate mai sus, precum: canabinoizi sintetici (K2, Spice), stimulante (Mefedronă) și halucinogene (Foxy Methoxy).

Concluzie: Deși diferențierea dintre psihoza funcțională și psihoza indusă de substanțe rămâne o provocare pentru clinician, există câteva semne și simptome utile care pot orienta către diagnostic.

Managementul creșterii în greutate asociat medicației antipsihotice prin suplimentare cu agenți farmacologici: revizuire de literatură a cercetărilor recente

Ionuț Dragoș Rădulescu, Mirona Letiția Dobri, Codrina Moraru, Ioana Bojescu Roșu, Alina Ioana Voinea, Șerban Turliuc, Petronela Nechita

Institutul de Psihiatrie „Socola”, Iași, România

Introducere și obiective: Creșterea în greutate este unul din cele mai comune efecte secundare asociate medicației neuroleptice, cu o proporție de 3 din 4 pacienți tratați de novo cu antipsihotice prezentând o creștere considerabilă a masei corporale. Obiectivul acestui studiu vizează evaluarea posibilităților farmacologice actuale, de limitare a creșterii în greutate la această categorie de pacienți.

Materiale și metode: S-a efectuat analiza literaturaturii de specialitate, folosind bazele de date PubMed/MEDLINE cu perioada de referință Ianuarie 2015 – Februarie 2019. Căutările au vizat în primul rând studii ce analizau direct modificările masei corporale a pacienților sub medicație antipsihotică și un agent farmacologic suplimentar. Selecția studiilor, colectarea datelor și sinteza informațiilor a fost realizată de autorul principal, iar evaluarea potențialului părtinitor a fost evaluat de coautori.

 Rezultate și discuții: Au fost luate în considerare 1229 articole, dintre care 14 s-au dovedit eligibile, fiind revizuite. Aceste articole cuprind o serie de metaanalize ce compară abilitatea de prevenție sau reducere a creșterii în greutate, asociată medicației antipsihotice, a unor agenți farmacologici ce au suplimentat schema terapeutică de bază fiind comparați direct cu placebo.

Creșterea în greutate determină o serie de efecte negative asupra stării de sănătate a individulului, fiind direct corelată cu o incidență crescută a patologiilor cardiovasculare și mortalității premature, determinând și o scădere în aderența terapeutică a pacientului. Din multitudinea de agenți farmacologici revizuiți și-au dovedit eficacitatea Metforminul, Topiramatul și Ranitidina, având și un profil satisfăcător de tolerabilitate pe termen scurt. Lucrarea evidențiază și o nevoie de extindere a cercetărilor pe această temă.

Litiul – opțiune terapeutică majoră în managementul tulburării afective bipolare

Doina Cozman, Horia Cozman

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, Cluj-Napoca, România

Litiul a fost folosit pentru tratamentul tulburării afective bipolare (TAB) de mai bine de 60 de ani. Eficacitatea clinică este sprijinită și de cele mai recente studii care evidențiază faptul că Li este tratamentul recomandat în episodul maniacal, mixt, depresiv din TAB, precum și în cel profilactic al TAB. Folosirea litiului a fost diminuată pe parcursul celor 6 decade de unele efecte secundare (toxicitatea renală, hipotiroidismul, creșterea în greutate, etc) apărute în urma unui tratament insuficient monitorizat. Cu toate acestea, studiile ulterioare au confirmat eficacitatea lui ca și timostabilizator, precum și criteriile folosirii sale fără efecte secundare în condițiile unui management corect al cazului. De asemenea cercetările au dovedit eficacitatea litiului în riscul suicidar, frecvent asociat cu TAB.

Ne alăturăm și noi cercetărilor clinice a numeroșilor autori din întrega lume cu un studiu clinic naturalistic, efectuat pe un grup de 41 pacienți, internați în Clinica Psihiatrie 3, Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj și monitorizați pe durata a 2 până la 10 ani.

Serviciile comunitare de sănătate mintală – 4 ani de reformare a sistemului de sănătate mintală din Republica Moldova

Jana Chihai

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Chișinău, Republica Moldova

Sistemul de sănătate mintală din Republica Moldova s-a axat în principal pe spitale și servicii de staționar. În anul 2013, Guvernul Republicii Moldova a lansat o reformă a sistemului de sănătate mintală și a schimbat accentul de la serviciile spitalicești către serviciile comunitare. Proiectul MENSANA – „Suport pentru reforma serviciilor de sănătate mintală în Moldova”, finanțat de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare și implementat de Institutul de Sănătate Mintală și Adicții TRIMBOS, este implementat în conformitate cu necesitățile de reformare stabilite de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova (MSMPS).

Intervenția MENSANA sprijină în mod direct reforma desfășurată la nivel național în domeniul sănătății mintale. De-asemenea, promovează crearea secțiilor psihiatrice acute în spitalele generale regionale, fiind astfel în concordanță cu regionalizarea spitalelor efectuată în paralel cu reforma serviciilor de asistență medicală primară. Componenta de prestare a serviciilor a acestei intervenții se axează pe consolidarea și extinderea rețelei de servicii de sănătate mintală capabile de a oferi un suport amplu persoanelor cu probleme de sănătate mintală. În cadrul proiectului MENSANA, lansat în 2014 (Faza I), a fost elaborat și implementat un model comunitar de îngrijiri, urmărindu-se scopul de a reduce numărul de internări în spitale la nivel național și de a spori numărul contactelor de ambulatoriu, inclusiv tratamentul la domiciliu, implicând asistenții sociali. În ultimii patru ani, proiectul și-a concentrat eforturile asupra reformării modelului de prestare a serviciilor în patru raioane-pilot, vizând serviciile relevante de asistență medicală primară, centrele comunitare de sănătate mintală (CCSM), spitalele raionale generale și spitalele de psihiatrie republicane. În cele patru raioane-pilot, serviciile de sănătate mintală au fost incluse în setul integrat de servicii de sănătate.

Sistemul de sănătate mintală se confruntă cu provocări serioase, dat fiind faptul că sănătatea și asistența socială încă nu sunt suficient de integrate. Sistemul de referire dintre CCSM-uri și spitale este suboptimal, cauzând perturbarea continuității serviciilor. Ținând cont de constrângerile sus-menționate, în Faza II (2018-2022), proiectul va avea scopul de a spori în continuare accesul și utilizarea serviciilor comunitare de sănătate mintală și programelor educaționale în domeniul sănătății în urma extinderii acestora la nivel național.

Pregătirea postuniversitară în rezidenţiatul de Psihiatrie: o analiză din diverse perspective

Ioana Micluția (1), Maria Bonea (1), Ana Cristina Șerban (2)

(1) Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, Cluj-Napoca, România

(2) Spitalul de Copii, Cluj-Napoca, România

Obiective: O analiză din puncte de vedere diferite a sistemului de rezidenţiat românesc, cu specificitatea Centrului Universitar Cluj: a coordonatorului, a cadrelor didactice, a rezidenţilor în contextul pregătirii din Uniunea Europeană, dar şi a cadrului legislativ românesc.

Materiale şi metode: Analiza sistemului de rezidenţiat din punct de vedere al duratei, relevanţei stagiilor, pregătirii teoretice (cursuri, prezentări de caz, reviste sintetice a literaturii, dezbateri), pragmatice (rezolvarea de probleme, autonomie, gărzi), şiinţifice, a mobilităţilor, interacţiunii de grup, cu tutorii, a sistemului de examinare, absorbţie pe piaţa medicală de specialitate. Un chestionar complex a fost distribuit rezidenţilor din toţi anii de pregătire, focus grupuri şi analiza critică a aspectelor chestionate.

Rezultate: Centrele universitare coordantoare de rezidenţiat respectă coordonatele generale stipulate de către MS si a MEN, fiind în linii mari în consonanţă cu sistemul Uniunii Europene de credite transferabile. Privitor la durată, rezidenţiatul de cinci ani s-a dovedit a oferi un an salarizat fără responsabilităţi, dar fără dobândirea unor competenţe suplimentare; multe din stagiile alocate sunt formale, deficitare ca specificitate, sistemul de cursuri fiind superior unei bibliografii vetuste dar pregătirea fiind inegală, dotarea spitalelor sub standarde minime, inegalitatea formării prin exigenţe „relaxate”. Examenul este laborios, captiv unei bibliografii de peste două decenii, neconcludent faţă de angajamentul din anii de studiu. Ca avantaje se pot nota diversitatea patologiei, responsabilizarea la caz, gărzi, antrenare în programe de cercetare, program flexibil.

Concluzii: Toate punctele de vedere luate în studiu susţin necesitatea unei reforme reale a pregătirii rezidenţilor de Psihiatrie conform unor standarde actuale ştiinţifice, clinice, pragmatice.

Workshop: Reglarea bioritmului și implicațiile sale în managementul tulburării bipolare

Gabriella Bondoc, Izabela Ocrain, Radu Ocrain, Oana Munteanu

Clinica Hope, București, România

Multiple modele etiologice din ultimii 10 ani leagă tulburarea bipolară de dereglări ale bioritmului cerebral, facând managementul instabilității circadiene parte din recomandările tuturor ghidurilor de intervenție în această tulburare.

Numeroase studii genetice din ultimii ani au arătat în mod repetat implicarea variantelor genelor circadiene CLOCK, ARNTL1, NPAS2, PER3 și NR ca și cauză a tulburării bipolare în mod special, și în mai mică măsură în alte tulburări afective. Ritmurile circadiene afectate și dificultatea reglării lor sunt simptome de mult observate atît în episodul depresiv cât și în cel maniacal. Studiile genetice recente explică aceste dificultăți și aduc modificări în managementul psihiatric al tulburării, prin monitorizarea bioritmului și adăugarea modificărilor comportamentale ca parte integranta a tratamentului. Deși metodele psihosociale ca psihoeducația (Colom&Vieta) și IPSRT (Ellen Frank) nu sunt disponibile încă pe scară largă în România, multe aspecte pot deveni parte integrantă din managemntul psihiatric, cu implicații deosebit de favorabile în scăderea numărului de episoade și creșterea stabilității interepisodice.

Workshop: Psihoterapia Cognitiv-Comportamentală pentru episoadele depresive rezistente la tratament. Abordarea lui Beck Cognitive-Behavior

Cosmin Popa (1), Cristina Bredicean (2)

(1) Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie, Târgu Mureș, România

(2) Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș”, Timișoara,

România Tratamentul episodelor depresive rezistente la tratament necesită o abordare complexă și transdisciplinară datorită nenumăratelor probleme de ordin clinic (și nu numai) ce apar în acestă patologie.

Nenumărate studii au arătat faptul că în depresiile rezistente la tratament cel mai eficient tratament este reprezentat de către asocierea medicației cu psihoterapie cognitiv-comportamentală (TCC). Dintre toate orientările specifice TCC, este demonstrat faptul că abordarea lui Aaron Beck deține în prezent cel mai puternic suport științific. Așadar, TCC reprezintă o formă eficientă de tratament psihologic care are efecte benefice directe atât asupra simptomelor clinice, cât și asupra îmbunătățirii calității vieții în cazul acestor pacienți. Pe lângă intervențiile de ordin cognitiv și întocmirea unui plan de de activități complementare bazat pe necesitățile și valorile de viață ale pacientului, relația terapeutică și flexibilitatea terapeutului este primordială.

În concluzie, în cadrul acestui workshop vă vor fi prezentate tehnici cum ar fi: activarea comportamentală, analiză comportamentală, restructurări cognitive simple și folosirea eficientă a întrebărilor socratice, toate acestea conform modelul TCC a lui A. Beck.

Workshop: Tendințe și provocări în practica expertală medicolegală psihiatrică

Dan Prelipceanu (1), Horațiu Dura (2)

(1) București, România

(2) Sibiu, România

Manifestarea se adresează profesioniștilor implicați în activitatea expertală medico-legală psihiatrică. În prezent, această activitate se limitează la conlucrarea profesională în vederea soluționării individuale a spețelor, în absența unui sistem integrat și dinamic de colaborare interdisciplinară.

Volumul mare de activitate, complexitatea, diversitatea, reglementările insuficiente și în continuă schimbare și multidisciplinaritatea medicojudiciară implică nevoia unor noi cunoașteri. Ariile de interes ale manifestării sunt: Identificarea problematicii specifice activității expertale pe domenii de activitate și a metodelor de ameliorare; Necesitatea unui sistem integrat de comunicare, evaluare și corect area disfuncționalităților în activitatea expertală prin cunoașterea și aplicarea reglementărilor specifice și adaptarea acestora la standardele practicii europene în domeniu; Oportunitatea elaborării și implementării unor ghiduri de practică în scopul de a armonizara practica expertală, la nivel național; Înființarea unui nucleu de cercetare în domeniul psihiatriei judiciare; Dezvoltarea activității expertale medico-legale psihiatrice prin manifestări științifice periodice (conferințe, seminarii, mese rotunde, work-shop-uri), cu participare internațională; Organizarea de cursuri de formare în domeniile medico-legal psihiatric și juridic pentru profesioniștii din domeniul medical (medici rezidenți și specialiști în specialitățile Psihiatrie și Medicină legală, psihologi) și din domeniul juridic (polițiști, procuror, judecători, notari și avocați).

Workshop: De ce un program național de specializare în psihiatrie pentru asistenți medicali?

Elena Brănaru, Marta Maierean

Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia”, București, România

Discuții interactive, constructive în grupul de asistente ce au ca scop analiza și modalitățile de integrare a pașilor stabiliți prin noua viziune a programului în practica curentă de îngrijire. Se reiterează necesitatea atingerii obiectivelor educaționale specifice stabilite în program. Asistenta va căpăta competențele profesionale specifice domeniului ce vor permite pacientului să vadă și să simtă ca îți pasă de el.

Workshop: Centrul de sănătate mintală – tendințe și perspective

Ileana Botezat-Antonescu

Centrul National de Sănătate Mintală și Luptă Antidrog, București, România

Legislația în vigoare (Ordinul 375/2006) prevede pentru centrele de sănătate mintală următoarele atribuții:

• detectarea precoce şi tratamentul problemelor de sănătate mintală;
• oferirea de servicii pacienţilor cu tulburări mintale severe, în special celor cu tulburări mintale stabilizate care sunt rezidenţi în comunitate;
• accesul la medicaţia psihotropă şi intervenţii psihoterapeutice în conformitate cu recomandările de specialitate şi ale ghidurilor de bună practică;
• facilitarea trimiterii către specialiştii din alte sectoare ale sănătăţii a cazurilor complexe;
• furnizarea intervenţiilor în criză care pot preveni dezvoltarea episoadelor acute de boală şi deteriorarea celor preexistente;asigurarea colaborării cu alte sectoare necesare pacienţilor cu tulburări mintale cum ar fi medicina legală, adăposturi temporare sau protejate, ateliere protejate,colaborarea cu comisiile de expertiză a capacităţii de muncă, sectoare din domeniul social, învăţământ, alte sectoare ale sănătății.

Accentul se pune pe importanța menținerii și îmbunătățirii sănătăţii mintale, recunoscând contribuţia acesteia la o mai bună calitate a vieţii, tulburărilor mintale fiind recunoscute ca avand serioase consecinte socioeconomice.

La ora actuală, centrele de sănătate mintală funcționează conform legii, în condițiile specifice fiecărei localități ( de obicei resedinta de judet),in funcție de resursele umane și materiale, ( insuficiente în cea mai mare parte), dar și in funcție de prioritatea conferită de fiecare manager de spital acestei structuri cât si funcție de colaborarea cu autoritățile locale în vederea susținerii programelor de prevenție secundară și terțiară dar și în vederea implicării comunității în acțiuni de destigmatizare, reintegrare socială și mai ales profesională a acestei structuri .

Colaborarea cu autoritățile locale este deosebit de importanta în vederea susținerii programelor de prevenție secundară și terțiară, dar și în vederea implicării comunității în acțiuni de destigmatizare, reintegrare socială și mai ales profesională.

Workshop: Formă şi Culoare în Psihiatrie

Petru Ionescu

Clinica Promemoria, București, România

1. O expunere succintă, din mai multe unghiuri, a Terapiei Ocupaţionale (T.O.) Influenţa diagnosticului asupra funcţionalităţii şi calea catre autonomie

Oportunitatea Terapiei Ocupaţionale atunci când dezorganizarea gândirii şi lipsa reprezentărilor interne conduc la opoziţie şi incapacitate.

T.O. ca modalitate de ancorare în realitate şi prezent Creația artistică ca produs al pacientului în totalitatea sa de amintiri şi trăiri

Voluntariatul ca terapeut ocupaţional – beneficii personale şi pentru mediul spitalicesc

Argument pentru personalizarea suportului acordat pacienților: relația terapeutică și semnificația personală în completarea ”semnificației statistice”

Impactul tehnicilor T.O. asupra copiilor cu dizabilităţi mintale

1. Lucru practic – joc de formă şi culoare

Resursele de creștere a satisfacției în muncă și de diminuare a fenomenului de epuizare profesională, factori de dezvoltare organizațională

Simona Claudia Tămășan

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Pius Brînzeu”, Timișoara, România

Fenomenul de epuizare profesională al cadrelor medicale nu a fost investigat în mod sistematic în România. Au existat inițiative locale sau în diferitele specialități medicale de a identifica factorii implicați în performanța profesională și calitatea vieții personalului din sistemul de sănătate.

La Conferința Națională de Psihiatrie din 2018 s-au pus în discuție, în cadrul unei mese rotunde, soluțiile de succes pentru reducerea fenomenului de burn-out în serviciile medicale de urgență.

În lumea psihiatrică, chestionată de Asociația Română de Psihiatrie și Psihoterapie în 2017, atitudinea față de fenomenul de epuizare profesională este polarizată. Se evidențiază raportarea din partea medicilor psihiatri din rețeaua Ministerului Sănătății a unui nivel semnificativ de burn-out datorat încărcăturii excesive de pacienți, a sarcinilor birocratice repetitive, lipsei cronice a resurselor materiale, a echipei terapeutice, a ghidurilor și procedurilor operaționale actualizate. Dimpotrivă, cadrele universitare din catedrele de psihiatrie din România cataloghează fenomenul ca fiind minor, psihiatrii având resurse personale pentru a face față provocărilor muncii, prin formarea specifică și perfecționarea continuă în specialitate.

Vom aduce în discuție indicatorii de creștere a satisfacției în muncă și de diminuare a fenomenului de epuizare profesională, care au reieșit din cercetările noastre asupra personalului dintr-o Unitate de Primire a Urgențelor importantă din țară – a Spitalului Clinic Județean de Urgență Pius Brînzeu Timișoara, care să ofere, coroborat cu informațiile privind provocările muncii specifice din psihiatrie, soluții realiste de creștere a satisfacției în muncă și de diminuare a fenomenului de epuizare profesională pentru profesioniștii din domeniul complex al sănătății mintale.

De cealaltă parte a baricadei: nu doar pacienții au nevoie de tratament

Bogdan Păcală, Alexandra Acaru

Spitalul de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda”, Sibiu, România

Obiectiv: Studiile de specialitate (Dyrbye et al, 2017) arată existența unui nivel crescut al sindromului de epuizare profesională la specialiștii din domeniul sănătății mintale. Obiectivul principal al acestei cercetări a fost efectuarea unui screening privind prevalența sindromului burnout la personalul medical, cu scopul de a identifica apariția epuizării profesionale, elementele sale predispozante și corelarea acestora cu modelul comportamental de tip A.

Metode și materiale. În cadrul studiului au fost utilizate Inventarul de epuizare profesională Maslach – Maslach Burnout Inventory (Maslach, Jackson, 1981) și Inventarul pentru comportament de tip A (Lelord, Andre, 1998). Subiecții analizați fac parte din categorii profesionale care intră în contact direct cu pacientul adult și aparținătorii, confruntându-se astfel cu un nivel de expunere ridicat și o cazuistică psihiatrică diversificată.

Rezultate. Fiind un studiu pilot, în desfășurare, așteptarea este ca rezultatele să fie consistente cu cele regăsite în literatura de specialitate, incluzând un nivel de fatigabilitate crescut, iritabilitate, stres traumatic secundar, sentiment de detașare emoțională, anxietate și dificultăți de concentrare (Bloomquist, Wood et al, 2015).

Concluzii. Calitatea profesională și calitatea actului medical sunt dependente de starea de bine a specialiștilor din domeniu. Personalul medical din domeniul sănătății mentale se confruntă cu un grad crescut de vulnerabilitate în ceea ce privește dezvoltarea sindromului burnout. (Damigos, Mavreas, 2011). Prin identificarea precoce a factorilor predispozanți, a simptomelor și semnelor aferente sindromului burnout, studiul de față oferă posibilitatea intervenției timpurii și impicit a creșterii calității actului medical.

Evaluarea periodică a stresului ocupațional, un indicator al dezvoltării organizaționale într-o unitate de primire a urgențelor

Mihai Grecu (1), Ica Secoșan (1), Delia Vîrgă (2), Simona Tămășan (1)

(1) Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Pius Brînzeu”, Timișoara, România

(2) Universitatea de Vest, Departamentului de Psihologie al Facultăţii de Sociologie şi Psihologie, Timișoara, România

Sindromul de burn-out este un fenomen organizațional, cu efecte negative la nivel individual: probleme medicale, epuizare profesională și sănătate mentală deteriorată și la nivel organizațional: performanță în muncă redusă și angajament organizațional diminuat.

Studiul nostru a urmărit, la nivelul Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Pius Brînzeu din Timișoara, identificarea nivelului stresului ocupațional și implementarea unor mecanisme de protecție în fața epuizării profesionale.

Bateria de probe a vizat evaluarea burn-out-ului, fiind completată de 103 participanți, medici și asistenți medicali din cadrul UPU.

Rezultatele au indicat un nivel scăzut de burn-out (47% dintre participanți considerând că stresul profesional nu interferează cu funcționarea globală); 30,3% asistenți medicali apreciază că stresul profesional nu interferează deloc cu viețile lor, comparativ cu 17,9% dintre medici. De asemenea, la nivel de medie, epuizarea emoțională (12.72) și ineficiența profesională (11) sunt la nivel scăzut, iar depersonalizarea la nivel mediu (9.16). Totuși, raportând datele la un etalon specific, aproximativ 30% dintre angajații UPU au nivelul de epuizare ridicat.

Rezultatele obținute se explică prin implementarea în ultimii ani a unor mecanisme de protecție în fața fenomenului de burn-out, cele mai relevante fiind: munca în echipe constante, programul predictibil, pregătirea profesională continuă și cunoașterea cerințelor postului.

Evaluarea periodică a cadrelor medicale sub aspectul epuizării profesionale este o necesitate în orice sistem de îngrijire a sănătății orientat către un act medical calitativ. Performanța sistemului este validată nu doar prin rezultatele remarcabile obținute din punct de vedere profesional, ci și prin calitatea vieții persoanelor angajate în acel sistem.

Provocări și oportunități în evaluarea performanței profesionale în Unitățile de Primiri Urgențe

Ica Secoșan (1), Delia Vîrgă (2), Mihai Grecu (1), Simona Tămășan (1)

(1) Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Pius Brînzeu”, Timișoara, România

(2) Universitatea de Vest, Facultatea de Sociologie şi Psihologie, Departamentul de Psihologie, Timișoara, România

Starea de bine a cadrelor medicale este un indicator al performanței individuale și organizaționale, cu impact asupra pacientului și actului medical.

Scopul studiului nostru a fost de a identifica o serie de parametri specifici UPU, factori de protecție sau dimpotrivă, de apariție a stresului ocupațional.

Bateria de chestionare a măsurat variabile particulare Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Pius Brînzeu Timișoara, fiind completată de 128 de participanți, 86 de medici și 42 de asistenți medicali.

Rezultatele au demonstrat o rată a absenteismului redusă (3% dintre participanți, în ultimele 7 zile) și o rată a presenteismului la 55-65%, în ultimele 6 luni. Conflictualitatea a fost redusă, 15% dintre participanți au fost implicați într-un conflict în ultima săptămână, 6% apreciind conflictul ca fiind major, cele mai des experimentate conflicte fiind cu ceilalți colegi (58,82% dintre participanți) și șeful direct (35,29% dintre participanți). Deciziile cel mai dificil de luat în ultima săptămână sunt reprezentate de continuarea tratamentului și/sau împărtășirea diagnosticului către pacient.

Nivelul de satisfacție în legătură cu somnul s-a dovedit a fi indicatorul cel mai valoros pentru intervenții proactive – 31% dintre participanți sunt nemulțumiți și foarte nemulțumiți, insomnia clinică severă și moderată fiind experimentată cu precădere de medici și persoanele de gen feminin (86 de medici și 77 de femei). Nivelul de anxietate și depresie resimțit de 10% dintre participanți este la nivel sever

Rezultatele evidențiază, într-un colectiv al unui serviciu de urgență de referință, valențe pozitive și provocări, fațete ale satisfacției sau epuizării profesionale.

Satisfacția profesională și nivelul de fericire în muncă, elemente cheie ale dezvoltării personale și organizaționale

Delia Vîrgă (1), Ica Secoșan (2), Mihai Grecu (2), Simona Tămășan (2)

(1) Universitatea de Vest, Facultatea de Sociologie şi Psihologie, Departamentul de Psihologie, Timișoara, România

(2) Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Pius Brînzeu”, Timișoara, România

Factorii care determină satisfacția în muncă sunt multipli, fațete ale unor variabile de împlinire ce contribuie la percepția globală asupra muncii.

Scopul studiului nostru a fost de a identifica elementele care contribuie la satisfacția profesională. Bateria de probe a măsurat variabile specifice: caracteristicile postului, nivelul de fericire, satisfacția cu munca și viața, chestionare completate de 103 participanți, medici și asistenți medicali din cadrul Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Pius Brînzeu Timișoara.

În privința profesiei, medicii declară un nivel mare al autonomiei și al solicitărilor mentale față de asistente. Ambele categorii beneficiază de suport social din partea colegilor și a șefului. Rezultatele prezintă un nivel crescut de satisfacție cu salariul primit (76,7% dintre participanți), cu aprovizionarea cu medicamente/materiale sanitare (94,2%), dotarea tehnică (88,3%), dorința de acumulare de cunoștințe (85,4%) și apreciere pozitivă a satisfacției față de viață (91,3%) și față de muncă (95%).

Dintre participanți, 71,8% se declară foarte fericiți în muncă (63% dintre asistenții medicali) comparativ cu medicii (36% dintre medici); diferențele apar în privința genului, bărbații declarându-se mai fericiți în muncă. Evaluarea nivelului de fericire din afara locului de muncă, înclină în favoarea asistenților medicali, care se declară foarte fericiți (93%), comparativ cu medicii (73%).

Sursele de satisfacție profesională ale cadrelor medicale din UPU reprezintă un scut de protecție în fața fenomenului de burn-out. Rezultatele obținute reprezintă o motivație pentru investigarea aspectelor pozitive care îmbunătățesc calitatea vieții profesionale a angajatului și dezvoltarea propice a sistemului medical românesc.

Narcisismul – mitologie, structura, patologie

Aurel Nireștean

Spitalul Clinic Județean de Urgență, Târgu Mureș, România

Narcisismul rămâne un concept de o diversitate particulară mereu atașabil condiției umane. Diversitatea perspectivelor din care poate fi comentat corespunde diversității fatetelor sale. Acestea au însoțit miturile și legendele lumii și au fost confirmate ca și trăsături adaptative sau maladaptative atat pentru persoana normală, cât și pentru personalitățile patologice. Mitul lui Narcis rămâne un model existențial care se regăsește atât în dezbaterile interioare ale ființei umane, cât și în derapajul spre vidul motivational sau spre îndepărtarea de realitate și negarea propriei vieți. Comentariile arondate narcisismului rămân mereu o provocare pentru cunoașterea și înțelegerea ființei umane privită într-un anumit context socio- cultural și istoric.

Narcis: despre privire și orbire

Alexandra Crăciun

Universitatea București, Facultatea de Litere, București, România

Captiv în propria sa privire, Narcis este victima „excesului de licăr” cum ar spune Heidegger. Este victima propriei sale vizibilități. Narcisismul inaugurează un regim autofilic în care privirea ocupă locul central. Ceea ce încercăm să demonstrăm, însă, prin intermediul acestei lucrări este faptul că narcisismul este în egală măsură un mit al vizibilității, dar și al reversului ei, instituind o coincidență bizară a vizibilului cu ceea ce rămâne ascuns, invizibil.

Practic, în construcția clasică a mitului, așa cum ne-a parvenit prin intermediul Metamorfozelor lui Ovidiu, Narcis intră în poveste ca orb. Destinul lui Narcis este suspendat în legea unui tabu, ce nu suportă nicio derogare. Interdicția este legată de „privirea îndreptată spre sine” așa cum mama sa, nimfa Liriope avea să afle dintr-o profeție a lui Tiresias. Derivat într-o oftalmologie de tip negativ, Narcis devine astfel un fel de AntiOedip al cărui destin tragic confirmă miza imposibilă a ultimei căutări: „În realitate însă nimeni nu-și vede ochiul”. (Ludwig Wittgenstein).

Narcisismul: fundament al identității umane

Baudouin Décharneux

Bruxelles, Belgia

Istoria psihiatriei sibiene este strâns legată de istoria principalei instituţii de profil – Ospiciul de Alienaţi, şi a personalităţiilor care au ghidat de a lungul timpului progresul acestei instituţii. Spitalul de Psihiatrie reprezintă o instiuţie medicală importantă a psihiatriei româneşti, înfiinţat în 1863. Are o structură complexă, asigurând servicii medicale, atât pentru adulţi cât şi pentru copii, în ambulatoriu/ staţionar de zi/ CSM / internare în regim acut/ regim cronic, dar care pune accent deosebit şi pe terapiile complementare (ergoterapie, terapie ocupaţională, meloterapie, camera de stimulare senzorială, terapii cu animale, psihoterapie de grup). Istoria Spitalului de Psihiatrie poate fi împărţită în 4 perioade legate strâns şi de evenimentele socio-politice (1919- preluarea spitalului de către administraţia românească, 1945 –instalarea regimului comunist şi 1989- schimbarea regimului comunist).

De-a lungul timpului, în această instuţie, ca şi pionerat în psihiatria românească au apărut ergoterapia ştiinţifică , alfabetizarea pacienţiilor, înfiinţarea formaţiunii extraspitaliceşti “Patronajul familial“, a laboratorului spitalicesc de psihologie medicală, a “Şcolii medicopedagogice”, a “Socitetăţii de ocrotire a alienaţilor şi a anormalilor mintali”.

În perioada 1940-1945, spitalul a găzduit Clinica de Psihiatrie şi Neurologie de la Cluj, refugiate în perioada dictatului de la Viena. Aceasta nu a fost singura legatură cu centrele psihiatrice din regiune, alte legături strânse fiind şi cu centrele psihiatrice din zona Banatului.

Dintre directorii care au condus Spitalul de Psihiatrie menţionăm următoarele personalităţi: Schnirich Emil, Szabo Istvan, Kalaman Pandy, Revesz Bela, Gheorghe Preda, Liviu Ionaşiu, Micu Inocenţiu Ion, Constantin Coatu, Ghiorghe Talău, Radu Moldovan. De la înfiinţare până în prezent există un proces evolutiv constant şi continuu.

Psihiatrie la graniţa dintre imperii: istorie regională şi evoluţie instituţională

Octavian Buda

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, București, România

Istoria psihiatriei se află de mai mulţi ani, în spaţiul occidental, într-un proces remarcabil de transformare conceptuală, pe de o parte determinată de necesitatea societăţii de a aborda noile provocări ale progresului ştiinţific dar mai ales dilemele etice pe care le implică, iar pe de altă parte determinată de efortul de reactualiza idei şi teorii medico-sociale care să individualizeze şcolile medicale naţionale în plan european.

Aflată la intersecţia a trei mari imperii, habsburgic, rus şi otoman, medicina şi în particular psihiatria în Ţările Române a urmat o evoluţie instituţională care s-a accentuat la sfârşitului secolului 19, cu aspecte particulare legate de urbanizarea în context regional: Bucureşti, Iaşi, Cluj, Sibiu, Timişoara, etc.

Acest proces de instituţionalizare a jucat un rol fundamental în schimbarea rolului social al psihiatriei de la o disciplină periferică cu un statut ştiinţific incert la o profesiune cu accentuată propensiune socială, capabilă să ofere un limbaj standardizat care să abordeze problemele medicale şi sociale în contexul dezvoltării clinicii moderne

Aspecte istorice ale psihiatriei socio-comunitare din Banat

Mircea Lăzărescu

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș”, Timișoara, România

Centrul Psihiatric din Timişoara – Banat s-a afirmat tardiv, în secolul XX, doar odată cu învăţământul universitar început aici în 1949 de Prof.E.Pamfil. Absenţa unei mari tradiţii locale şi deschiderea profesională a Prof.E.Pamfil a permis echipelor psihiatrice zonale o amplă receptivitate faţă de noutăţi, fapt concretizat şi în dezvoltarea psihiatriei comunitare şi a reabilitării psiho-sociale.

În comunicare sunt prezentate programele realizate în perioada 1975-1989 la Laboratorul de Sănătate Mentală si Ergoterapia ambulatorie în colaborare cu Clinica Psihiatrică Timişoara şi în rezonanţă cu activitatile similare din noile Spitale de Psihiatrie din Jebel şi Gătaia.

Un bilanţ semnificativ s-a realizat la cea de a IV Consfătuire naţională de Psihiatrie Socială, Timişoara 1986.

Istoria psihiatriei: aspecte documentare

Ciprian Băcilă

Spitalul de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda”, Universitatea „Lucian Blaga”, Facultatea de Medicină, Sibiu, România

Spitalul de Psihiatrie „Dr. Gh. Preda” din Sibiu prezintă un parcurs evolutiv complex, marcat atât de către personalităţile medicale care s-au aflat la conducerea acestei unităţi medicale, dar şi de către evenimentele socio-politice care au influenţat dezvoltarea Spitalului de Psihiatrie.

Începând cu anul 1863, când a fost dat în folosinţă sub denumirea de „Ospiciul de Alienaţi”, activitatea medicală şi administrativă a progresat începând cu aspectul condiţiilor de spitalizare până la modalitatea de aplicare a procedurilor terapeutice.

Această lucrare îşi propune portretizarea acestui model evolutiv prin intermediul datelor, documentelor şi a fotografiilor de care dispune arhiva Spitalului de Psihiatrie „Dr. Gh. Preda” în prezent.

Simpozion: Comportamentul Suicidar – Urgență Medicală și Psihiatrică

Doina Cozman, Bogdan Nemeș

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, Cluj-Napoca, România

Pe plan mondial sinuciderea a fost declarată o problemă de sănătate publică, iar prevenția acesteia devine o prioritate în medicină. Una dintre direcțiile majore ale prevenției sinuciderii o constituie managementul optim al tentativelor autolitice, luând în considerare faptul unanim recunoscut că tentativa anterioară de sinucideree e considerată unul dintre cei mai fideli predictori ai sinuciderii. Persoanele cu comportament suicidar se pot adresa la o diversitate de servicii de sănătate mintală, începând cu serviciile de urgență, servicii ambulatoriii sau spitalicești de specialitate psihiatrică, sau chiar cabinetelor de îngrijire primară, servicii cu proceduri diferențiate de evaluare și management al acestui tip de pacienți cu risc suicidar crescut.

Cu toate acestea, constatăm din păcate că există încă o adresanță scăzută a pacienților către serviciile specializate pentru astfel de urgențe, și/sau în multe cazuri un management absolut defectuos al persoanelor cu risc suicidar evident. E necesară discutarea și îmbunătățirea mai ales a procedurilor de evaluare și intervenție de urgență, pentru a le eficientiza, prin adaptarea lor la nevoile reale de îngrijire a populației aflate la risc suicidar.

Metode de autovătămare suicidară la adolescenți

Bogdan Nemeș

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, Cluj-Napoca, România

Introducere: Prevalența tentativelor de suicid în rândul adolescenților a suferit o creștere importantă în ultimele decenii. Prevenirea suicidului realizat în rândul acestei populații presupune în primul rând cunoașterea metodelor autolitice utilizate (diferite în funcție de populație), întrucât restrângerea accesului la mijloace reprezintă una dintre cele mai eficiente metode de prevenire a acestui fenomen.

Scop: Evaluarea metodelor autolitice utilizate de adolescenții români, care au supraviețuit unei tentative de suicid.

Material și metodă: Studiul a fost realizat pe un eșantion reprezentativ de 1143 de adolescenți români, cu vârsta medie de 15,02 0,37 ani, dintre care 65,4% au fost de sex feminin, selectați prin eșantionare probabilistică pe clustere, conform protocolului studiului PC7 SEYLE. Datele despre tentativele de suicid anterioare includerii în studiu au fost colectate prin întrebări specifice studiului, la evaluarea inițială.

Rezultate: Metodele de comitere a tentativelor de suicid utilizate de adolescenții români care au supraviețuit unei asemenea tentative, în ordinea inversă a prevalenței, au fost: intoxicație medicamentoasă, venesecție, precipitare de la înălțime.

Concluzii: Restrângerea accesului la stocuri de medicamente cu potențial letal și măsurile de protecție contra precipitării, spre exemplu pe poduri sau clădiri înalte, reprezintă priorități în combaterea suicidului la adolescenții români.

Managementul cazului cu risc suicidar în departamentul de urgență

Ciprian Băcilă

Spitalul de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda”, Universitatea „Lucian Blaga”, Facultatea de Medicină, Sibiu, România

Subiecții cu risc suicidar reprezintă un procent crescut din cei ce apelează la serviciul de urgență (UPU, psihiatrie), atât din proprie inițiativă, cât și aduși de aparținători sau organele abilitate.

Obiectivul acest ei lucr ări este sublini er ea particularităților în abordarea cazului cu risc suicidar și a conduitei medicale în cadrul departamentului de urgență. Conduita în departamentul de urgență UPU și în cel de urgență al spitalului de psihiatrie se desfășoară conform unor proceduri în care se evaluează riscul suicidar, factorii ce predispun la risc suicidar și necesitatea intervențiilor terapeutice în condiții corespunzătoare. O abordare optimă a cazului constă în evaluarea în mod corect și detaliat a stării somatice și psihice a subiectului, identificarea riscului suicidar, a factorilor precipitanți, a factorilor protectivi, necesitatea internării, inițierea tratamentului sau monitorizarea acestuia, normele legale aplicate, informarea pacientului și aparținătorilor asupra posibilităților terapeutice și a modalităților de implementare ale acestuia, dar și asupra propriei responsabilități.

Concluzie: cazurile cu risc suicidar reprezintă o provocare din punct de vedere intervențional, atât medical cât și social, datorită pericolului vital asupra integrității psihice și fizice a subiectului și al anturajului.

Sinuciderea la pacienții spitalizați

Doina Cozman

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, Cluj-Napoca, România

Scopul acestei comunicări este de a face o privire de ansamblu referitoare la problema suicidului în mediul spitalicesc, mergând de la semnalarea fenomenului, la incidenţa şi prevalenţa sa, epidemiologia, factorii de risc identificaţi. Comunicarea se bazează pe meta-analiza literaturii de specialitate, cu toate acestea datele despre suicidul pacienţilor internaţi sunt trunchiate şi parţiale.

Există studii făcute pentru diferite arealuri geografice sau regiuni, dar nu au fost identificate statistici clare oficiale şi recente privitoare la acest fenomen. Cele mai actuale statistici provin din SUA.

În literatura de specialitate persistă ideea că deşi factorii de risc pentru comiterea suicidului sunt conştientizaţi ei nu pot fi transpuşi în mediul clinic cu o validate clară. Momentan nu există modele predictive și algoritmi terapeutici pentru prevenirea suicidului în spitale.

Simpozion: Dinamica patologiei psihiatrice a copilului și adolescentului și facilitarea continuității îngrijirii medicale în serviciile de psihiatrie adulți

Iuliana Dobrescu (1, 2), Florina Rad (1, 2), Roxana Neacșu (2), Mădălina Leți (2)

(1) Universitatea de Medicină și Farmacie „Dr. Carol Davila”, București, România

(2) Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia”, București, România

Adresabilitatea în creștere către serviciile de psihiatrie pediatrică determină specialiștii în sănătate mintală să dezvolte programe de intervenție precoce. Vulnerabilitatea genetică, alături de modificările la nivel structural, biochimic și experiențele din mediul social și familial influențează starea de sănătate mintală și nivelul de funcționare al copilului.

Succesul intervenției terapeutice depinde atât de o identificare adecvată a semnelor precoce prin creșterea gradului de informare și conștientizare în rândul părinților, al cadrelor didactice și al specialiștilor în sănătate mintală. Heterogenitatea tulburărilor psihiatrice și frecvența comorbidităților determină modificarea simptomatologiei odată cu vârsta și necesitatea adaptării planului terapeutic.

Odată cu împlinirea vârstei de 18 ani, este necesară o colaborare eficientă între serviciile de psihiatrie pediatrică și cele de psihiatrie adulți în vederea asigurării continuității diagnosticelor serviciilor medicale și terapeutice, precum și pentru facilitarea integrării sociale a acestor pacienți.

Dificultăţi de mentalizare la adolescenţii cu tulburări psihiatrice

Iuliana Dobrescu (1,2), Maria-Mădălina Leți (2), Adrian Anton (2), Mihaela Stancu (1,2), Florina Rad (1,2)

(1) Universitatea de Medicină și Farmacie „Dr. Carol Davila”, București, România

(2) Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia”, București, România

Mentalizarea reprezintă o capacitate programată genetic de a intepreta statusul mental al celorlalţi din punct de vedere al nevoilor, dorințelor, scopurilor şi obiectivelor.

Deficitul de mentalizare poate fi identificat în numeroase patologii psihiatrice ale adolescentului. Tulburările de spectru autist se caracterizează printr-un nivel scăzut al mentalizării, fapt ce determină dificultăţi în interpretarea gândurilor şi acţiunilor celorlalte persoane, conducând la severe deficite de interacţiune socială. Dificultăţi de stabilire şi menţinere a relaţiilor interpersonale sunt caracteristice şi adolescenţilor care prezintă elemente dizarmonice ale structurării personalităţii. Deşi înainte de vârsta de 18 ani nu se poate stabili un diagnostic de tulburare de personalitate, elemente dizarmonice pot fi evidente din adolescenţă.

În practica clinică se observă o creştere a numărului de pacienţi cu elemente ale tulburării de personalitate borderline, caracterizată prin labilitate emoţionala şi relaţii sociale deficitare. La baza acestor dificultăţi se află un nivel exagerat al mentalizării, caracterizat printr-o tendinţă de a interpreta excesiv gândurile şi acţiunile celorlaţi, fapt ce conduce la reacţii inadecvate.

Maniera educațională – factor de risc sau protectiv în modelul etiologic al tulburărilor de sănătate mintală la copil şi adolescent

Florina Rad (1,2), Iuliana Dobrescu (1,2), Mihaela Stancu (1,2), Roxana Neacșu (2), Alexandra Irimie-Ana (2)

(1) Universitatea de Medicină și Farmacie „Dr. Carol Davila”, București, România

(2) Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia”, București, România

Tulburările de sănătate mintală la copil și adolescent pot fi explicate etiologic prin prisma modelului bio-psihosocial. Vulnerabilitatea genetică pentru o tulburare de sănătate mintală poate fi modificată de anumiți factori din mediul familial și social care acționează în etapele timpurii ale dezvoltării. Astfel, evenimente psihotraumatizante în perioada copilăriei, abuzul, neglijarea sau relațiile familiale disfuncționale pot interfera cu procesul dezvoltării, fiind factori de risc pentru tulburări de sănătate mintală la copiii cu o vulnerabilitate genetică. În acest context ne întrebăm dacă o manieră educatională prea rigidă sau prea permisivă ar putea intra în categoria acestor factori.

Această lucrare îți propune să aducă evidențe din literatura de specialitate, dar și din practica clinică testând următoarele ipoteze: maniera educaţională poate reprezenta un factor de risc pentru dezvoltarea tulburărilor de sănătate mintală la populația vulnerabilă adaptarea stilului educațional poate preveni accentuarea unor trăsături și ulterior dezvoltarea tulburărilor de sănătate mintală la populația vulnerabilă.

Epigenetica – interfața între noi si mediu

Roxana Neacșu (1), Maria Mădălina Leți (1), Adrian Anton (1), Florina Rad (1,2), Iuliana Dobrescu (1,2)

(1) Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia”, București, România

(2) Universitatea de Medicină și Farmacie „Dr. Carol Davila”, București, România

Epigenetica se ocupă cu studiul variabilitățiilor fenotipice ce apar ca urmare a unui proces dinamic și continuu de interacțiune între mediul extern și genom. Modificările epigenetice reprezintă procese care nu alterează structura genică, însa regleaza exprimarea acestora.

Datele din literatură prezintă un substrat etiopatogenic complex cu privire la patologia psihiatrică, fiind frecvent descris ca o interacțiune între propriul bagaj genetic, heritabil și diverși factori externi precum traumele timpurii sau factori perinatali. Studii recente arată că modificările epigenetice pot explica prin procesele de metilare și acetilare, cum factorii de mediu pot influența exprimarea genică și care pot fii implicațiile fenotipice. Astfel, cercetările de epigenetică au dus datele empirice cu privire la etiopatogenia bolilor psihice într-un domeniu al medicinei bazate pe dovezi.

Importanța modificărilor epigenetice este foarte mare, întrucât studiile actuale susțin ipoteza unei transmiteri transgeneraționale a epigenomului. Astfel, factori traumatici majori dar și simple comportamente nonsanogene pot modifica expresia fenotipică nu numai a generației actuale, cât si a celor viitoare. O astfel de viziune a etiopatogeniei bolilor psihice subliniaza încă o dată importanța prevenției în sanătatea mintală și necesitatea anticipării nevoilor generațiilor viitoare.

Particularități clinice, comorbidități și diagnostic diferențial la copiii cu tulburare disociativă

Maria Mădălina Leți (1), Adrian Anton (1), Mihaela Stancu (1,2), Iuliana Dobrescu (1,2)

(1) Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia”, București, România

(2) Universitatea de Medicină și Farmacie „Dr. Carol Davila”, București, România

Obiective: Dificultatea de diagnostic și diversitatea tabloului clinic întâlnit la copiii cu Tulburare disociativă reprezintă o provocare pentru medicul clinician. Comorbidități precum Tulburarea de Anxietate Generalizată, Fobii Specifice, Tulburare de Atașament, Tulburare de Stres Posttraumatic sunt frecvent întâlnite.

Materiale și metode: Pornind de la complexitatea clinică și diagnostică a unui caz evaluat în Clinica de Psihiatrie a Copilului și Adolescentului, Spitalul Clinic de Psihiatrie Prof Dr Alex Obregia, în această lucrare intenționăm să evidențiem atât datele relevante din literatură pentru patologia disociativă cât și importanța anamnezei, a evaluarii funcționării familiei și a testelor proiective pentru un diagnostic acurat.

Rezultate: Modelul de atașament și stilul educațional sunt deseori inadecvate în cazul copilului cu tulburare disociativă. Simptomele care initial pot îndruma clinicianul către o Tulburare Bipolară sau elemente din Tulburarea de Personalitate Borderline la un adolescent au nevoie de o investigare atentă și în dinamică.

Concluzii: Tulburarea disociativă pretează la confuzii diagnostice având în vedere complexitatea simptomelor și modul în care acestea sunt integrate în contextul sociocultural. Istoricul de abuz, traumele timpurii sau neglijența trebuie întotdeauna luate în considerare.

Simpozion: Managementul siguranței pacientului psihiatric – actualități și perspective

Siguranța pacientului sau prevenirea evenimentelor adverse asociate asistenței medicale a devenit atât un obiectiv internațional cât și național, evolutia oglindindu-se în schimbările aduse cadrului normativ și politicilor de sănătate, respectiv în elaborarea de noi standarde de calitate, cu accent pe calitatea îngrijirilor de sănătate, siguranță și managementul eficient al riscurilor.

Persoanele cu probleme de sănătate mintală care primesc îngrijiri în spitalele de psihiatrie sunt considerate vulnerabile la o varietate de evenimente adverse, dintre care unele pot decurge chiar din modul de interacțiune cu mediul al acestor pacienți (agresiune și violență, suicid și autovătămare, părăsire neprogramată a spitalului).

Siguranța este dezideratul principal al existenței spitalelor de psihiatrie. În cadrul acestei teme se discută despre strategii organizaționale și structurale, cultura siguranței în spitale, instruirea personalului și managementul riscurilor

Siguranța pacientului în Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova

Anca Emilia Tudor

Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie, Craiova, România

Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova este un spital clinic de monospecialitate, încadrat în categoria ÎI M de competentă, având în componența să 378 de pături.

Spitalul a fost înființat la 01 februarie 2000 prin Ordinul MS nr. 823/1999 că urmare a desprinderii secțiilor de Neurologie și Psihiatrie din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie nr.3 „Victor Babeș „ Craiova. Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova asigură servicii medicale în sistem de spitalizare continuuă DRG, internări de zi și consultații în Centrele de Sănătate Mintală Adulți și Copii, în specialitătile Neurologie și Psihiatrie adulți și copii.

Asistentă medicală de urgentă este asigurată prin cele trei linii de gardă existențe în specialitătile psihiatrie și neurologie.

Siguranță pacientului este o temă prioritară în cadrul spitalului nostru pentru cadrele medicale și cele nemedicale și totodată pentru beneficiarii serviciilor medicale.

Printre cele mai importante teme legate de siguranță pacientului sunt cele legate de parteneriatul medicpacient, prevenirea și controlul infecțiilor asociate asistenței medicale, siguranță medicației și a procedurilor administrate, recunoașterea și răspunsul rapid la apariția unor incidente și accidente în unitatea medicală. Erorile pot fi administrative, de diagnostic, de medicație sau legate de transmiterea unor infecții asociate asistenței medicale.

În cadrul spitalului se acordă o mare responsabilitate personalului care efectuează actul medical și modalitătilor prin care pot fi prevenite erorile de la acest nivel pentru a putea anticipa evenimentele adverse și a identifică zonele predispuse la erori. Pentru a creă un cadru sigur de furnizare a serviciilor de sănătate în cadrul spitalului nostru avem în vedere patru domenii în care sunt luate măsurile de siguranță a pacientului:

1. personalul care lucrează în sectorul de furnizare de servicii de sănătate;
2. consumatorii de servicii de sănătate;
3. infrastructura sistemelor de intervenții terapeutice;
4. îmbunătătirea continuă a metodelor de feedback.

Considerăm că aceste măsuri trebuie în permanență îmbunătățite și adaptate în funcție de feedback-ul pacienților/aparținătorilor cât și ținând cont de necesitățile impuse de dezvoltarea nevoilor populației căreia punem la dispoziție serviciile noastre.

Modul de finanțare în România al Spitalului de Psihiatrie în vederea creșterii siguranței pacientului

Lucian Paziuc

Spitalul de Psihiatrie, Câmpulung Moldovenesc, România

Se propune analiza rolului intervențiilor psihiatrice în cadrul spitalelor de psihiatrie de la începuturi până în prezent și direcțiile viitoare de urmat în vederea creșterii siguranței pacientului. După un parcurs prin evoluția asistenței psihiatrice spitalicești de după 1989 și până în prezent, vor fi analizate strategiile prezente și viitoare de asistentă psihiatrică în țara noastră, și solicitările Uniunii Europene de transfer al interesului asistenței dinspre polul spitalicesc spre cel al asistenței comunitare psihiatrice.

În prezent spitalele de psihiatrie din țara asigură o gamă vastă de servicii aparținând psihiatriei pentru adulți și copii în sistem de internare continuă (acuți și cronici), ambulator, semiambulator (staționare și spitalizare de zi). Evoluția viitoare este pentru îmbinarea activității din spital (internare continuă) cu serviciile oferite prin Centrul de Sănătate Mintală și orientarea către servicii alternative de asistentă psihiatrică dezvoltate în comunitate. Din nefericire plată serviciilor spitalicești se face prin caz rezolvat, printr-un sistem DRG ce codifica nerealist gradul de complexitate a patologiei psihiatrice, cu “fortarea” supracodificarii de către medici pentru menținerea unor indicatori impuși.

Modificările legislative, scăderea numărului de pături de psihiatrie la nivel național cu încercarea de dezinstituționalizare a bolnavilor psihic, formulele matematice ce stau la bază finanțării spitalelor de psihiatrie (TCP, ICM, indicele P, DMS, durată de ocupare a patului,etc), suprapopularea cu cazuri sociale a spitalelor influențează modul de finanțare al spitalelor și implicit au o strânsă legătură cu măsurile ce pot fi luate în vederea creșterii siguranței pacientului.

Îmbunătățirea siguranței pacientului și prevenția suicidului

Laura Ghebaur, Laurențiu Dumitraș

Spitalul de Psihiatrie „Eftemie Diamandescu”, Bălăceanca, România

Având în vedere prevalență mare și tendința spre creștere ale suicidului și tentativelor suicidare, dificultățile în aplicarea intervențiilor la pacienții suicidari, precum și provocarea imensă a procesului și rezultatelor terapeutice pentru comportamentele legate de suicid, formarea profesioniștilor din domeniul sănătății mintale în evaluarea, managementul și prevenția suicidului devine esențială și stringentă, fiind centrată pe creșterea siguranței pacientului.

Principalele competențe care necesită a fi abordate într-un program de training în suicid, în scopul creșterii siguranței pacientului, sunt: recunoașterea atitudinilor personale și a reacțiilor față de suicid, dezvoltarea și menținerea unei atitudini empatice față de persoanele cu veleități suicidare, cunoașterea teoriilor legate de suicid și a datelor științifice legate de factorii de risc și factorii protectivi, cunoașterea terminologiei legate de suicid-ideație, intenție, plan și a cadrului conceptual al violenței autodirectionate, determinarea nivelului de risc cronic sau iminent, întocmirea colaborativa a planului terapeutic bazat pe dovezi științifice, implicarea suportului social, documentarea riscului suicidar, a planului terapeutic și a raționamentului clinic, cunoașterea aspectelor legale și etice legate de suicid, angajarea în “debriefing” (procesare) și “self-care” (autoingrijire), abordarea prevenției suicidului din perspectivă intervențiilor de sănătate publică.

Siguranța pacientului cu afecțiuni psihiatrice

Silvia Rusu (1), Ciprian Băcilă (1,2)

(1) Spitalul de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda”, Sibiu, România

(2) Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu, România

Siguranța pacientului a devenit un obiectiv major pentru serviciile de psihiatrie, mai ales pentru cele spitalicești. Pacienții care sunt îngrijiți în spitalele de psihiatrie sunt expuși la o mare varietate de evenimente adverse prevenibile asociate asistenței medicale, unele comune cu spitalele generale (infecții, căderi, erori de medicație), altele ce decurg tocmai din specificul patologiei și practicii psihiatrice (suicidul și autovătămarea, violența și comportamentul agresiv, contenția și izolarea, părăsirea neprogramată a spitalului).

Sunt trecute în revistă principiile și activitățile instituționale și organizationale menite să asigure siguranța persoanelor cu afecțiuni psihiatrice, cu accent pe schimbarea culturii siguranței pacientului și distincția ce se cere a fi făcută între ”o cultură a vinei” și ”o cultură a sistemului îmbunătățit” continuu. Sunt discutate strategii structurale, organizaționale, individuale ce permit creșterea siguranței pacientului psihiatric.

Siguranţa pacientului – internarea şi tratamentul nevoluntar al pacienţilor cu patologie psihiatrică, o reală povară a unităţilor psihiatrice din România

Victor Idricianu, Dorin Chira

Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Pădureni-Grajduri, Iași, România

Internarea nevoluntară şi tratamentul pacienților cu patologie psihiatrică reprezintă aspecte importante în îngrijirea sănătății mintale. Impactul lor masiv asupra constrangerii și libertății persoanelor în cauză este un subiect de dezbateri juridice şi etice controversate de mai bine de 100 de ani. Aceste dezbateri evoluează de la necesitatea de a aplica măsuri coercitive în anumite circumstanțe, ceea ce deosebește psihiatria de cele mai multe discipline medicale.

Astfel, în secolele XIX și XX s-au dezvoltat diferite abordări pentru reglementarea aplicării măsurilor coercitive în întreaga Europă și în întreaga lume, care depind de o varietate de tradiții culturale sau juridice, precum și de diferite concepte și structuri de furnizare a îngrijirii sănătății mintale.

Aplicarea măsurilor coercitive în îngrijirea sănătății mintale trebuie să echilibreze trei aspecte diferite și adesea controversate:

-drepturile fundamentale ale omului;

-siguranța publică;

– necesitatea unui tratament adecvat, individualizat

Aplicarea criteriilor cu implicatii juridice pare să fie influențată de o varietate de factori cunoscuți și necunoscuți care ar putea influenta serios procedurile și rezultatul în ceea ce privește ratele de internare nevoluntara si siguranta pacientului in astfel de institutii. Pot apărea diferențe regionale mari în ratele de internare ale unei țări, chiar dacă se folosesc aceleași cri

terii, ceea ce sugerează o influență a cutumelor administrative regionale sau a unor standarde diferite de calitate a furnizării asistenței regionale în materie de sănătate mintală.

Se discută o tendință crescut constanta de internare la Spitalul de Psihiatrie Judiciară Grajduri și se sugerează eventuale soluții adecvate pentru cresterea sigurantei pacientului.

Simpozion: Psihiatrie medico-legală – Necesități terapeutice – Deontologie medicală – Cod penal

Simpozionul implică delimitarea spectrului “patologiei de penitenciar” în sens extins-«în penitenciar și după terminarea detenției». Principalele teme abordate sunt: tulburarea de personalitate / abordare dimensională – ICD 11, particularități psihopatologice și terapeutice în relație cu fazele de anchetă, judecată, pedeapsă și post detenție, deontologie medicală vs. cerințe sociale, aprecierea riscurilor, dificultăți reale de asistentă medicală a pacienților aflați sub prevederile art. 109 CP, beneficiul echipei mobile, propuneri privind tratamentul acestor categorii de pacienți. Asistentă este invitată să semnaleze situații – limită și să înainteze propuneri.

Tulburările de personalitate în penitenciar și după terminarea detenției

 Gabriela Costea

București, România

Autoarea trece în revistă problematică extinsă a ceea ce se numește generic “patologia de penitenciar” și atitudinea terapeutică cu un management aflat între necesitate și limite. În acest sens sunt prezentate concluziile Conferinței Internaționale – WPA din anul 2017 de la Ohrid. Autoarea exemplifică dificultățile abordării patologiei psihiatrice și a tratamentului prin rezultatul unui studiu efectuat la Spitalul Penitenciar Jilavă. Acest studiu argumentează beneficiul abordării dimensionale a tulburărilor de personalitate mai ales la pacienții care au comis acte antisociale, indiferent că se află, sau nu, sub prevederile art. 109 CP, indiferent sau nu dacă sunt sau nu în detenție.

Tulburările de personalitate în penitenciar – ICD 11 – beneficiul abordării dimensionale

Dan Prelipceanu

București, România

Autorul prezintă succint diferențele dintre clasificarea categorială și cea dimensională bazată pe analiză celor 5 factori a tulburărilor de personalitate. De asemenea, sunt prezentate ponderea, specificul și importanța tulburărilor de personalitate în patologia numită generic “patologie de penitenciar”. Nouă clasificare ICD – 11 permite o mai bună înțelegere a componentei antisociale și mai ales a riscului de recidiva / de reiterare a unor comportamente agresive. Autorul consideră necesară însușirea aprofundată a conceptului dimensionalitatii ca instrument de lucru în aprecierea riscurilor, în comformitate cu prevederile Codului Penal și cu deontologia medicală, precum și ca bază a managementului terapeutic al fiecărui pacient.

Asistența medicală psihiatrică a pacienților aflați sub prevederile Art. 109 CP- echipa mobilă

Petronela Paziuc

Spitalul de Psihiatrie, Câmpulung Moldovenesc, România

Tratamentul psihiatric al pacienților cu nevoi particulare, incluzând și specificul mediului ambiental, al distanței față de un centru medical, este dificil de acordat și, mai ales dificil de gestionat. Cele mai mari dificultăți le ridică pacienții aflați sub prevederile art. 109 CP atât datorită riscului de recidiva, riscului de reiterare a unor comportamente violente, cât și datorită cerințelor Codului Penal.

Din punct de vedere deontologic diferențele dintre grupul pacienților care nu au fost condamnați și grupul celor liberați din închisoare nu constau în tratamente diferite, ci în nevoi și riscuri diferite. Tratamentul cu echipe mobile complexe care să acopere atât nevoile de tratament biologic și psihologic și complianță la aceste tratamente, cât și nevoile sociale specifice fiecărui grup de pacienți aflați sub incidența CP, prin colaborare cu alte instituții ale statului reprezintă un beneficiu pentru aceștia.

Beneficiul constă în posibilitatea crescută de a atinge cerințele CP și de reabilitare / reinserție socială a pacienților și, pe cale de consecință, de a se ridica măsură de tratament medical ambulator obligatoriu. Autoarea demonstrează cele expuse anterior și prezintă propuneri privind intervenția echipei mobile la acești pacienți.

Dificultățile asistenței medicale psihiatrice prevazută de art. 109 CP

Monica Daniela Mosescu

Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Sapoca, Buzău, România

În conformitate cu prevederile CP în vigoare, pacienții obligați la tratament obligatoriu ambulator prin hotărâre judecătorească așa cum prevede art. 109 sunt, de regulă:

1. Pacienți care au primit alte pedepse decât închisoarea sau au fost exonerați de pedeapsă la care comisiile de expertiză medico-legală psihiatrică au recomandat aplicarea prevederilor art. 109 CP;
2. Pacienți care s-au aflat sub prevederile art. 110 CPși la care după ridicarea acestor măsuri de siguranță s-a dispus aplicarea tratamentului medical obligatoriu ambulator;
3. Pacienți la care s-a dispus aplicarea prevederilor art. 109 în perioadă detenției și la liberare din închisoare acestea nu au fost ridicate.

Patologia psihiatrică dominantă este diferită la cele 3 categorii. Asigurarea asistenței psihiatrice necesară pentru a îndeplini cerințele prevederilor CP (referitoare la măsurile de siguranță cu caracter medical) la toate cele 3 categorii de pacienți enumerate este dificilă și practic aproape imposibilă în special la ultimul grup de pacienți.

Autorul clasifica principalele dificultăți și înaintează câteva propuneri. În același timp pune în discuție problematică și invită la discuții, inclusiv semnalarea unor cazuri-limită și înaintarea de propuneri.

Conceptualizări ale autonomiei pacientului în bolile cronice: evaluarea capacității mentale conform Mental Capacity Act 2005

Liana Rada Borza

Imperial College London, Londra, UK

Această prezentare analizează diferitele interpretări ale autonomiei pacientului în îngrijrea bolilor cronice și reevaluează din perspectiva autonomiei și valorilor pacientului cele patru modele etice tradiționale ale relației medic-pacient propuse de Emanuel & Emanuel în 1992. Astfel, în contextul bolii cronice, studiile atrag atenția asupra „autonomiei reale ca identificare”, o interpretare potrivit căreia este mai important pentru un pacient „să se identifice cu decizia luată” decât să ia el însuşi decizia.

Din acest punct de vedere, dependența nu pare a fi problematică, deoarece identitatea se referă la identitate ca ființă socială în interacțiune cu ceilalți mai degrabă decât la identitatea ca ființă independentă, constatându-se că „Oamenii trebuie să integreze cursul bolii în biografia lor…trebuie să-şi reconstruiască identitatea și, în cele din urmă, trebuie să confere biografiei lor o nouă direcție” (Stiggelbout, 2004; Mars, 2008).

Totodată, prezentarea de față propune conceptualizarea autonomiei pacientului din perspectiva capacității mentale de a lua decizii, ilustrând cei patru pași de evaluare a capacităţii mentale așa cum apar menționați în Mental Capacity Act 2005 (Anglia și Țara Galilor), respectiv: „(a) a înţelege informaţia relevantă pentru decizie, (b) a reţine acea informaţie, (c) a utiliza sau a cântări acea informaţie ca parte a procesului de luare a deciziei sau (d) a comunica decizia (fie verbal, utilizând limbajul semnelor sau prin alte mijloace)”.

NOTĂ: O parte din acest material a fost conceput în cadrul proiectului „Program de excelență în cercetare doctorală și postdoctorală multidisciplinară în bolile cronice”, contract nr. POSDRU/159/1.5/S/133377, proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

Utilizarea dramei și a artei povestirii în îngrijirea persoanelor cu demență

Alexandru Pavel, Andreea Alexandra Vasile, Cătălina Tudose

Societatea Română Alzheimer, București, România

Proiectul propune o metodologie inovativă care are la bază drama creativă și arta povestirii, în vederea elaborării unui program de training care să fie folosit de către profesioniști din domeniul sănătății și asistenței sociale în contextul îngrijirii persoanelor cu boala Alzheimer. Acest program va fi pilotat in 4 țări: România, Grecia, Bulgaria și Marea Britanie.

De asemenea, propune un toolkit pentru îmbunătățirea comunicării dintre aparținători și persoanele cu Alzheimer, utilizând jocul de rol și arta povestirii. În cadrul unui parteneriat transnațional format de organizații din România, Grecia, Marea Britanie, Bulgaria și Irlanda, proiectul își propune și elaborarea unor politici publice în vederea realizării de comunități/instituții favorabile ingrijirii pacienților cu demență.

Cu scopul de a îmbunătăți abilitățile profesioniștilor din domeniul îngrijirii persoanelor cu Alzheimer cât și starea de bine a persoanelor cu Alzheimer și în același timp să asigure suport familiilor să facă față provocărilor generate de simptomele comportamentale ale acestor persoane, proiectul va avea un impact pozitiv în ce privește munca profesioniștilor din acest domeniu. calitatea vieții persoanelor cu Alzheimer cât și asupra dificultătilor cu care se confruntă aparținătorii, membri familiilor.

Un prim rezultat al proiectului deja realizat este o broșură, care conține o sinteză cu privire la utilizarea dramei creative și a artei povestirii în domeniul demenței și a impactului acestor tehnici asupra stării de bine a persoanelor cu demență și a aparținătorilor. Se bazează pe înțelegeri teoretice a incluziunii sociale pentru a arăta cum cercetătorii și practicienii din toată lumea, inclusiv din țările partenere în cadrul proiectului Erasmus+ folosesc aceste inițiative creative pentru a promova această fațetă importantă pentru persoanele care suferă de demență. Broșura se adresează persoanelor din domeniu/ practicienilor care integrează drama și arta povestirii în activitatea lor profesională sau sunt interesați să utilizeze drama și arta povestirii în viitor.

Importanța BPSD în diagnosticul pozitiv și diferențial al tulburărilor neurocognitive

Cătălina Tudose

Universitatea de Medicină și Farmacie „Dr. Carol Davila”, București, România

BPSD poate apărea în orice moment al evoluţiei tulburărilor neurocognitive fie ele majore sau minore, uneori chiar la debutul tabloului clinic şi nu rareori înaintea manifestării simptomelor cognitive clasice. Ţinând cont de faptul că de cele mai multe ori diagnosticul de demenţa se stabileşte în stadii evolutive avansate, este destul de mare probabilitatea ca psihiatrul să se confrunte inițial cu simptomele noncognitive predominante și nu cu cele cognitive. Aceasta creează frecvent dificultaţi în stabilirea diagnosticului pozitiv și diferenţial.

Prezentarea va descrie aspecte clinice caracteristice de tip comportamental care pot permite orientarea către un diagnostic de demenţă cu specificitate: demenţă vasculară, demenţă cu corpi Lewy, demenţă Alzheimer, demenţă Parkinson, demenţă fronto-temporală.

Sănătatea mintală, prioritate pe agenda publică!

Elena Oncia, Codruța Zus, Cătălina Tudose

Societatea Română Alzheimer, București, România

Societatea Română Alzheimer, în calitate de lider de parteneriat, derulează împreună cu Asociația Habilitas proiectul „Sănătatea mintală – prioritate pe agenda publică!” cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă (POCA) 2014 – 2020.

Proiectul își propune următoarele obiective:

1. Creșterea gradului de monitorizare și evaluare a politicilor publice, prin elaborarea unei metodologii și a unui raport de evaluare a politicilor publice în domeniul sănătății mintale;
2. Stimularea și consolidarea dialogului social și a conlucrării dintre ONG-uri, parteneri sociali și autoritățile publice din domeniul sănătății mintale și cel sociomedical, prin: întâlniri lunare în cadrul unei structuri noucreate – Centrul de Dialog Social; organizarea unui Forum de dialog social, cu participarea a 40 de persoane; lansarea unei platforme de dialog social care va permite interacțiunea între ONG-uri, parteneri sociali, autorități publice și alte persoane interesate și semnalarea de probleme și soluții în domeniul sănătății mintale; participarea activă a 150 de persoane la 5 ateliere de lucru regionale (București, Brașov, Cluj, Iași, Timișoara), în vederea creșterii implicării acestora în formularea și îmbunătățirea politicilor publice din domeniul sănătății mintale;
3. Creșterea capacității a 51 de ONG-uri și a două sindicate cointeresate de a se implica în formularea și promovarea de propuneri alternative la politicile publice inițiate de Guvern in domeniul sănătății mintale, prin organizarea de instruiri în politici publice, advocacy, egalitate de șanse, dezvoltare durabilă și responsabilitate socială;
4. Dezvoltarea capacității a 72 de persoane, angajați și voluntari din ONG-uri și sindicate, în formularea de propuneri alternative la politicile publice actuale prin instruire specifică.
5. Optimizarea reglementarilor legislative în domeniul sănătății mintale, prin elaborarea și promovarea unei politici publice alternative la Legea sănătății mintale și prin organizarea unei vizite de studiu în Scoția în vederea transferului și adaptării de bune practici europene în formularea de politici publice.

Ca rezultat final, proiectul își propune să formuleze și să promoveze politici alternative la Legea Sănătății Mintale (Legea 487/2002 republicată în 2012), cu accent pe demențe.

Simpozion: Impactul tulburărilor mentale în societate

Domeniul sănătății mentale are un loc bine determinat în aria Sănătății Publice, tulburările mentale înregistrează o incidență din ce în ce mai crescută în rândul populației generale.

Implicațiile medicale ale tulburărilor psihice vizează, pe lângă planul psihic și pe cel somatic prin favorizarea dezvoltării unor boli cronice dizabilitante (de ex, boli cardiovasculare, diabet, cancer), dar se răsfrâng de multe ori și în plan social prin deficiențele pe care le determină afecțiunile mentale severe în plan social și profesional. Pe de altă parte, pierderea productivității economice ale persoanelor cu afecțiuni psihice severe sporește povara asupra familiilor acestora și a economiilor naționale.

Principalele măsuri în direcția diminuării impactului negativ al tulburărilor mentale în societate sunt: dezvoltarea unei infrastructuri adecvate nevoilor, inițiative legislative pentru promovarea sănătății mentale precum și luarea unor măsuri de combatere a stigmei atașate în mod tradițional acestui domeniu.

În paralel cu aceste măsuri de dezvoltare a unor structuri materiale și administrative s-au gândit și sisteme informatice de tip eHealth cu multiple roluri în colectarea și analiza de date și predicția unor pattern-uri comportamentale sau situații ce necesită un control instituțional.

Sisteme electronice inteligente eHealth în Sistemul de Sănătate Mentală – oportunități în România

Horea Timiș

CEO Doctoralis, EIT Health Romania, Alba Iulia, România

Soluțiile inteligente de tip analitic și inteligenta artificială nu mai reprezintă viitorul, ele sunt prezentul. Seturile de date din domeniul sănătății clinice și sănătății publice cresc considerabil, iar interconexiunea lor cu factorii determinanți ai sănătății accentuează extrem de mult complexitatea datelor. Nevoia unui sistem analitic predictiv reprezintă o necesitate, inclusiv pentru specialitatea Psihiatrie.

Crearea unui concept a unui sistem informatic în sistemul sanitar de tip eHealth reprezintă o prioritate strategică. Dezvoltarea de sisteme de colectare date, analiză și predicție care sa fie suport pentru anumite instituții publice, opinia publică, până la nivel de individ-pacientclient sau/și furnizor de servicii medicale reprezintă o prioritate în actuala revoluție digitală peste tot în lume, inclusiv în România. Monitorizarea la nivel de individ sau unitate a unor factori determinanți ai sănătății creează pattern-uri individuale, locale sau regionale care pot fi folosite prin dezvoltarea de politici și intervenții de sănătate. La fel, monitorizarea unor indicatori de Sănătate Publică, Indicele ponderal, Riscul Cardiovascular sau Stilul de viață generează pattern-uri comportamentale care reprezintă conform WHO 60% din esența predictivă a unor morbidități.

Acest tip de sistem este începutul unei noi abordări în domeniul Sănătății Publice. Realizarea și prezentarea indicatorilor măsurabili și a informațiilor la nivel de țară/regiune/județ/oraș,/individ, se va reflecta în creșterea calității actului medical, scăderea costurilor la nivel de sistem de sănătate și dezvoltarea unor politici de sănătate și de prevenție măsurabile și sustenabile.

Impactul tulburărilor mentale în societate din perspectivă medico-socială

Lavinia Duică

Spitalul de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda”, Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu, România

Impactul tulburărilor psihice este încă subestimat în multe societăți din cauza ignoranței cu privire la amploarea problemelor de sănătate mintală și a preconcepției, conform căreia astfel de boli nu pot fi tratate. Dar, mai presus de acestea, mulți autori consideră că stigmatul este o „barieră primară” în tratamentul și recuperarea indivizilor cu probleme de sănătate mentală.

Studiile epidemiologice arată că în fiecare an aproximativ un sfert din populație suferă de una sau mai multe tulburări; rata mortalității cauzată de bolile cronice, cum ar fi bolile cardiace și diabetul, este de două până la trei ori mai mare pentru persoanele care trăiesc cu afecțiuni psihice și depresia dublează riscul de a dezvolta boli coronariene și este un factor de risc pentru cancer.

Aceste consecințe provin, pe de o parte, din dificultățile întâmpinate de individ în copilărie, școală, locul de muncă și în comunitate. Aceasta se întâmplă deoarece conflictele familiale, presiunea exercitată de sarcinile școlare în copilărie sau volumul de muncă și agresiunea colegilor sau superiorilor în locurile de muncă contribuie la stresul care vulnerabilizează individul în direcția tulburările mentale.

Sănătatea mintală este crucială pentru bunăstarea generală a indivizilor și a societăților pentru a vedea tulburarea mentală ca parte a unui continuum al experienței noastre de viață. Afost creat Planul european de acțiune în materie de sănătate mintală care vizează reducerea sarcinii tulburărilor mintale, acordând o atenție deosebită grupurilor vulnerabile și stabilirea unor servicii accesibile, sigure și eficiente care să răspundă necesităților mentale, fizice și sociale ale oamenilor.

Impactul problemelor de sănătate mintală în societate din perspectiva socio-financiară

Mihail Cristian Pîrlog

Universitatea de Medicină și Farmacie, Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie, Craiova, România

A fost demonstrat că bolile psihice conduc la costuri semnificative pentru societate (aproximativ 3-4% din produsul național brut – PNB pentru țările dezvoltate – OMS, 2003), costuri exprimate atât prin costurile lor directe, cât și pierderea productivității economice. De asemenea, problemele de sănătate mintală sporesc povara atât asupra economiilor naționale, cât și asupra persoanelor afectate, precum și a familiilor și/sau îngrijitorilor acestora. O altă problemă ridicată de bolile mintale este reprezentată de riscul crescut de non-aderență la programul terapeutic impus de alte afecțiuni medicale, atât ca rezultat al atitudinii individuale, cât și ca efect secundar al medicației psihotrope.

Chiar dacă pentru majoritatea persoanelor cu probleme de sănătate mintală comportamentul antisocial nu reprezintă o trăsătură specifică, ratele ridicate ale prevalenței bolilor psihice în rândul deținuților reprezintă, de asemenea, o povară economică și socială importantă pentru societate.

În plus, percepția eronată asupra comportamentului persoanelor cu boli psihice în rândul populației reprezintă principala sursă de stigmatizare, efectele acestui fenomen crescând nivelul efectelor negative asupra persoanelor afectate.

Simpozion: Terapia electroconvulsivantă – valențe între trecut și viitor

Este o metodă importantă pentru tratarea patologiei severe psihiatrice. De-a lungul anilor, în pofida faptului că s-au publicat studii care atestă performanța și siguranța TECului, rămâne în continuare un tratament controversat.

Obiectivele acestei comunicări științifice sunt: evidențierea istoriei paralele a TEC-ului în România și Portugalia, a importanței acestui tratament în indicațiile actuale în patologia psihiatrică și a cadrului legislativ în care se desfășoară, existând anumite deficiențe, chiar dacă TEC-ul necesită un consimțământ informat semnat de către pacient/pacientă sau de către reprezentantul legal.

Ca valență a trecutului vom discuta despre experiența românească a TEC-ului, iar a prezentului și viitorului despre îmbunătățirea tehnicii datorită experienței și viziunii TEC-ului în Portugalia.

Rezultatele terapeutice ale TEC-ului în România și Portugalia sunt obiectivate prin exemplificări ale eficienței acestei terapii.

Concluzii: Evoluția acestui tratament este dependentă atât în România cât și în Portugalia de evoluția aparaturii tehnice, de asigurarea cadrului medical specializat și a cadrului legislativ optim.

Experiența câtorva decenii ale terapiei electroconvulsivante în România

Ioana Micluția

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, Cluj-Napoca, România

Terapia electro-convulsivantă are un trecut de aplicare în clinica Psihiatrică Cluj-Napoca de multe decade, parcurgând nevoile terapeutice şi stadiul disponibilităţii medicaţiei psihotrope (mai ales antidepresivele, antipsihoticele). Indicaţiile de aplicare au fost exclusiv terapeutice, de regulă în situaţii clinice de excepţie (depresii severe cu suicidalitate iminentă, depresie rezistentă terapeutică, schizofrenie catatonică, schizofrenie severă, arareori tulburare obsesiv compulsivă).

Cadrul legislativ era la începuturi destul de vag, fiind notat doar acceptul explicit al pacientului sau a familiei acestuia în foaia de observaţie ca reglementările actuale recente să se apeleze la consimţământul explicit la pacientului, familiei, medicului internist, procedurile fiind înregistrate cu stricteţe ca ritmicitate (de regulă de 3 ori săptămânal), aspecte tehnice(bilaterale, simple sau sub anestezie), clinice, număr de proceduri (4-6 şedinţe), numărul, identitatea, diagnosticul pacientului .

Aparatele au fost cele agreate sau mai vechi. Interesant este că în momentul dotării cu un aparat de TEC performant, cele vechi fiind scoase din uz datorită insecurităţii lor, noul aparat nu a primit avizul de funcţionare de la ANMDM datorită unei durate de fabricaţie ce depăşea cinci ani, iar procedura a întâmpinat rezerve din partea Spitalului Judeţan Cluj, invocându-se ghidurile terapeutice dar nu şi procedurile CAS. Ca atare, TEC nu se mai aplică din 2012, cazurile severe fiind transferate cu acceptul parţial al CAS în străinătate (Ungaria).

La o analiză clinico-evolutivă, putem afirma că majoritatea cazurilor de depresie severă sau catatonie se ameliorau după primele patru şedinţe, durata de spitalizare fiind mai scurtă (medie de 17 zile faţă de 36 zile cu tratament medicamentos), tratamentul fiind şi costeficient, fiind înregistrate 3-5 reacţii adverse reversibile faţă de 3-7 reacţi adverse la medicaţia complexă şi sumativă.

Percepția medicilor psihiatri asupra terapiei electroconvulsivante

Bogdan Patrichi, Radu Rogojină, Anca Dumitrache, Irina Maria Bedreagă, Andreea Ștefania Itu

Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia”, București, România

Terapia electroconvulsivantă (TEC) este o formă terapeutică eficientă și sigură, subutilizată în prezent în România. Indicațiile TEC sunt: schizofrenia rezistentă la tratament, catatonia (în cadrul schizofreniei sau secundară altor condiții), tulburarea depresivă rezistentă la tratament, riscul suicidar crescut, mania rezistentă la tratament.

Motivele pentru care este subutilizată sunt multiple, cele mai importante fiind lipsa de informare, accesul redus la procedură și stigmatizarea (atât de către populația generală cât și de către personalul medical). Deși protocolul de utilizare modern a fost îmbunătățit treptat pe parcursul anilor, TEC este în continuare privită cu reticență de către medici și pacienți. În aceste condiții este de menționat faptul că riscul vital al acesteia este asemănător celui asociat unei anestezii generale.

Prezenta lucrare își propune să identifice percepția medicilor psihiatri asupra procedurii. Scopul este de a depista și corecta preconcepțiile legate de terapia electroconvulsivantă și de a crește astfel utilizarea corectă a acesteia.

Simpozion: „Creșterea competențelorprofesionale ale personalului medical implicat în depistarea tulburărilor afective și prevenția comportamentului suicidar”, proiect POCU 111477

Proiectul „Creșterea competențelor profesionale ale personalului medical implicat în depistarea tulburărilor afective și prevenția comportamentului suicidar” este un proiect cu finanțare europeană obținută de Centrul Național de Sănătate Mintală și Luptă Antidrog, prin competiție în cadrul POCU.

Cu o valoare totală de 8,942,691.34 LEI proiectul își propune îmbunătățirea nivelului de sănătate al populației și creșterea calității serviciilor medicale oferite către populație, în special în cele 7 regiuni mai puțin dezvoltate ale României, prin creșterea nivelului competențelor profesionale ale personalului angajat în sistemul public de sănătate mintală, în conformitate cu prevederile Programului Național de Sănătate Mintală.Obiectivele specifice ale proiectului sunt:

1.competențe profesionale îmbunătățite prin cursuri de formare profesională acreditate, cu durată de 36 de ore, pentru 900 de cadre din sistemul medical public de sănătate mintală care lucrează cu adulți;

2.competențe profesionale îmbunătățite prin participări la schimburi de experiență și bune practici internaționale pentru 66 de cadre din sistemul medical public de sănătate mintală;

3. 6 ghiduri în domeniul sănătății mintale elaborate la nivel național pentru o practică unitară în domeniu, la standarde europene.

La finalul proiectuluise vor obține următoarele rezultate:

• 3 programe de formare cu credite EMC o900 persoane cu competențe profesionale îmbunătățite;
• 6 ghiduri referitoare la modalitatea de abordare a bolnavilor, realizate la nivel national, la standarde europene;
• 200 de structuri de sănătate mintală informate asupra aplicării noilor standarde unitare prin intermediul ghidurilor elaborate.

Asociația Română de Psihiatrie și Psihoterapie (ARPP) ca partener în formarea profesioniștilor în sănătate mintală pentru managementul depresiei și prevenția comportamentului suicidar

Ana Giurgiuca

Universitatea de Medicină și Farmacie „Dr. Carol Davila”, București, România

Asociația Română de Psihiatrie și Psihoterapie (ARPP) participă în calitate de partener la Programul Operațional Capital Uman cu finanțare europeană (POCU/91/4/8): Îmbunătățirea nivelului de competențe al profesioniştilor din sectorul medical implemantat de Centrul Național de Sănătate Mintală și Luptă Antidrog (CNSMLA).

Responsabitățile ARPP în cadrul acestui proiect sunt elaborarea unui număr de 6 curricule pentru depresie și dependențe și formarea, cu acreditările necesare, în domeniile menționate, a unui număr de 204 psihiatri, 60 de psihologi și 636 de asistenți medicali, angajați ai spitalelor de psihiatrie. Până în prezent a fost format un număr de aprox. 60 de asistenți medicali din cadrul Spit. de Psihiatrie „Eftimie Diamandescu”, Spit. Cl. de Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia” și Spitalul de Psihiatrie Titan „Dr. Constantin Gorgos”, urmând ca până la mijlocul anului 2020 să se formeze un număr total de 900 de profesioniști în sănătate mintală.

Prezentarea curentă se va referi la conținutul pe larg al curriculelor și la provocările întâmpinate pe parcursul desfășurării programului de formare în managementul depresiei și prevenția comportamentului suicidar.

Prezentarea dezvoltării unui modul de training în dependențe pentru psihiatri, psihologi și asistenți medicali

Eugen Hriscu

Clinica ALIAT, București, România

În cadrul proiectului implementat de către Centrul Național de Sănătate Mintală în parteneriat cu Asociația Română de Psihiatrie și Psihoterapie, o echipă multidisciplinară de specialiști în sănătate mintală a dezvoltat 3 curricule pentru training-ul psihiatrilor, psihologilor și asistenților medicali care lucrează în spitalele de psihiatrie. Prezentarea de față va trece în revistă principiile care au stat la baza alegerii subiectelor dezvoltate și temele alese.

Simpozion: Actualități în domeniul adicțiilor

Un algoritm pragmatic pentru tratamentul dependenței de opiacee

Dan Roșca

Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia”, București, România

Abordată izolat, activitatea într-o secție de toxicomanii dintr-un spital de psihiatrie poate fi comparată cu tentativă Danaidelor de a umple cu apa un uriaș butoi fără fund. Pacienții, îndeosebi cei dependenți de heroină, se internează pentru a-și rezolvă problemele legate de sevraj sau pentru a iniția un proces de abstinență de lungă durată, convinși fiind de fiecare data că această va fi ultima lor internare și că vor renunță pentru totdeauna la consum. După externare se reîntorc însă în mediul care le încurajează dependența și ciclul se reia: consum, dependența, sevraj, reinternare, externare, consum…Atât efortul pacientului cât și cel al terapeutului pare inutil și generează frustrări de ambele părți.

Această prezentare vrea să arate cum se desfășoară practic și care sunt consecințele pozitive ale unei terapii care cuprinde trei etape și instituții: secția de toxicomanii din spital, un ambulatoriu destinat toxicomaniilor și o comunitate terapeutică al cărui staff este alcătuit din foști pacienți ai secției.În acest model spitalizarea joacă doar rolul de a amorsa procesul de abstinență prin rezolvarea sevrajului și favorizarea contactului dintre pacienți și organizațiile exterioare spitalului care tratează toxicomani.

Din experiență noastră, acest parcurs este singurul care poate genera o abstinență de lungă durată.

Utilizarea tehnologiei – incidența folosirii telefonului mobil și a calculatorului la pacienții psihiatrici

Sorin Pletea

Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia”, București, România

Adicția este o inabilitate fizică și psihică de a opri consumul unei substanțe, medicament sau de a efectua o anumită activitate în ciuda faptului că acest consum poate produce suferință fizică și psihică.

Cele mai cunoscute și studiate adicții sunt cele de substanțe (alcool, opiacee)dar in ultima perioadă a apărut dependența de tehnologie- de internet, de gaming online. DSM 5 încadrează Internet Gaming Disorder la Conditions for further study.

ICD 11 descrie criterii pentru Gaming Disorder Substratul neurobiologic al dependenței de tehnologie este în mare parte similar cu cel al dependenței de substanțe.

O multitudine de studii au arătat o corelație între folosirea excesivă a tehologiei (internet, jocuri video) pote induce o serie de afecțiuni psihiatrice, în special tulburări anxioase, insomnii, ADHD.

De asemenea s-a decelat o folosire excesivă a tehnologiei în anumite afecțiuni psihiatrice.

Adicțiile în ICD 11 – o schimbare de optică în abordare?

Ovidiu Alexinschi (1), Alina Roșca (2)

(1) Institutul de Psihiatrie „Socola”, București, România

(2) Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia”, București, România

Printre noutățile pe care noua clasificare internațională a bolilor ICD 11 le aduce se numără, surprinzător sau nu și Gaming disorder (tulburare legată de jocuri), care a fost adăugată la secțiunea de tulburări adictive. Astfel, capitolul din ICD 11 dedicat vastului domeniu al adicțiilor poate facilita recunoașterea timpurie a impactului negativ al utilizării substanței/comportamentului asupra sănătății și furnizarea de intervenții de prevenire și tratare specifice la diferite niveluri de îngrijire.

Capcana poate fi dacă începem să creăm „dependențe“ din comportamente care sunt în general normale ne putem deturna atenția dar și distrage resursele de la cele pe care știm că le provoacă suferința psihică, familială și dezechilibrează dramatic ecosistemul socio-familial.

Cert este că includerea gaming disorders în clasificarea internațională ICD11 va deschide larg fereastra cercetărilor de calitate în domeniu și nu ar fi de mirare ca în următorii ani și alte noi adicții , cum ar fi poate cea legată de rețelele sociale să fie puse mai atent sub lupa experților.

O înțelegere psihodinamică a consumului și dependenței de substanțe psihoactive

Eugen Hriscu

Clinica ALIAT, București, România

Ultimii treizeci de ani au fost marcați de investiții uriașe în cercetarea mecanismelor de funcționare cerebrală (Decada creierului a administrației Bush, Inițiativa BRAIN susținută de președintele Obama, Human Brain Project al Comisiei Europene) care au condus la rezultate importante în elucidarea proceselor neurologice la niveluri tot mai subtile. Din păcate, acest plus de informație nu a condus și la o înmulțire a tratamentelor disponibile și nici la o înțelegere integrativă a comportamentelor umane și a psihopatologiei. Poate că nicăieri nu este mai vizibilă această discrepanță decât în domeniul consumului de substanțe psihoactive, unde ne confruntăm în prezent cu probleme grave legate de numărul consumatorilor dependenți (vezi criza opioidelor din Statele Unite) și a substanțelor consumate (sute de tipuri noi de substanțe psihoactive lansate pe piață în ultimii ani).

Prezentarea de față își propune să prezinte un punct de vederepsihodinamic asupra dezvoltării comportamentelor adictive, plecând de la teoria relațiilor de obiect dezvoltată de Ronald Fairbairn (1952) și să extragă o serie de principii de interacțiune în cadrul terapeutic ilustrate cu exemple din practica clinică a autorului precum și o o vignettă filmată. Fără a avea pretenția de a descrie exhaustiv comportamentele adictive, această teorie poate reprezenta o bază de înțelegere și relaționare clinică mai ales cu acei pacienți la care dependența de substanțe survine pe un teren de psihotraumă timpurie și care sunt o sub-categorie de pacienți cu tulburări legate de consumul de substanțe care tind să recadă mai des în perioada tratamentului, să aibă rezultate mai slabe și să continue să consume după tratament în comparație cu pacienții dependenți fără istoric traumatic (Banducci et al, 2014).

Simpozion: Terapia strategică de familie – intervenții specifice

Abordarea strategică a unei familii în care pacientul index este consumator cronic de alcool

Florin Ene (1), Raluca Grozăvescu (2), Sanda Luminița Mihai (3), Alecsandra Ana Irimie (3)

(1) Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia”, București, România

(2) Universitatea de Medicină și Farmacie „Dr. Carol Davila”, București, România

(3) Spitalul de Psihiatrie Titan „Dr. Constantin Gorgoș”, București, România

Pacientul NB, în vârstă de 60 de ani, din mediul rural se adresează clinicii de Psihiatrie la insistențele copiilor și nepoților. Pacientul are un istoric de consum încă din adolescență cu episoade de heteroagresivitate marcată față de soție în timpul stării de ebrietate. Nepoata sa fiind, potrivit afirmațiilor acestuia “lumina ochilor mei”.

La vârsta de 55 de ani acesta a suferit o gastrectomie pentru neoplazie gastrică. Ulterior a urmat o perioadă de 5 ani de abstinență dar, de câteva luni, pacientul a început să consume alcool iar episoadele de heteroagresivitate față de soție au fost unele dintre cele mai grave. Pe parcursul internării membrii familiei l-au vizitat regulat și și-au manifestat constant disponibilitatea pentru a-l ajuta să se recupereze. Această atitudine suportivă a familiei a fost punctul de plecare pentru alegerea abordării strategice. Sa identificat patternul de consum și faptul că pacientul consuma alcool întotdeauna pe ascuns. Soția pacientului, după fiecare episod de consum, fugea la fata ei care locuia într-un oraș vecin dar nu se ducea la baiatul care locuia în același sat (tatăl nepoatei). Existau multiple comportamente de protejare a nepoatei.

S-a gândit o strategie de întărire a relațiilor de familie și s-a prescris o intervenție paradoxală – ca pacientul să consume alcool atunci când existau ocazii care să adune toată familia la masă. Propunerea s-a lovit inițial de scepticismul pacientului dar a pus-o în aplicare. Episoadele de consum în care exista și heteroagresivitate față de soție s-au stopat.

Terapia strategică de familie la adolescentele cu anorexie nervoasă

Raluca Grozăvescu (1), Sanda Luminița Mihai (2), Florin Ene (3)

(1) Universitatea de Medicină și Farmacie „Dr. Carol Davila”, București, România (2) Spitalul de Psihiatrie Titan „Dr. Constantin Gorgoș”, București, România

(3) Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia”, București, România

Terapia strategică de familie se caracterizează printr-o abordare directivă, adresată problemei, abordare ce poate fi extrem de utilă în intervenția terapeutică la adolescentele cu anorexie nervoasă.

Prezentăm în lucrarea de față două cazuri de anorexie nervoasă, a unor adolescente în vârstă de 14, respectiv 15 ani. Terapia s-a desfășurat pe o perioadă de 6 luni, cu ședințe săptămânale în primele două luni și la două săptămâni în următoarele 4 luni, având rezultate foarte bune și contribuind semnificativ la schimbări pozitive la nivelul sistemului familial, precum și la obținerea unei recuperări excelente.

Adolescentele au primit și tratament psihotrop pe o perioadă de aproximativ un an. Ambele adolescente au reușit să ajungă la o greutate normală, obținându-se și reintegrarea școlară și socială. Aceste rezultate au fost menținute și după 6 luni de la încetarea terapiei.

Intervenție strategică de familie pentru adolescenții consumatori de substanțe

Sanda Luminița Mihai (1), Raluca Grozăvescu (2), Florin Ene (3), Mirela Hatis (1)

(1) Spitalul de Psihiatrie Titan „Dr. Constantin Gorgoș”, București, România

(2) Universitatea de Medicină și Farmacie „Dr. Carol Davila”, București, România

(3) Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia”, București, România

Abordarea problematicii adolescenților consumatori de substanțe prin lentila terapiei strategice permite diagnosticarea problemelor sistemului familial prin identificarea etapei de dezvoltare a familiei, contextual social al vietii de familie, rezolvarea conflictului și a rezonanței afective.

Cele 2 obiectivele ale terapiei sunt:

1. Concentrarea asupra simptomului (eliminarea sau reducerea consumului de substanțe);
2. Concentrarea asupra sistemului (schimbarea interacțiunilor din familie și care sunt asociate cu consumul de substanțe).

Punctele tari ale unei terapii eficiente sunt:

1. Intervențiile practice;
2. Intervențiile centrate pe problemă;
3. Intervențiile planificate.

O atenție deosebită se acordă pregătirii pentru schimbare în cadrul familiei și se încearcă corectarea atitudinii negative, schimbarea modelelor de interacțiune prin modificarea comport amentului obișnuit.

Simpozion: Comunicarea medic-pacient: specific, dificultăți, provocări

Comunicarea medic-pacient constituie obiectul a numeroase cercetări în literatura de specialitate, în măsura în care optimizarea relaţiei terapeutice s-a dovedit, pentru numeroase categorii de pacienţi, a contribui semnificativ la creşterea satisfacţiei faţă de îngrijire, a calităţii vieţii şi a aderenţei la tratament.

Simpozionul de faţă se apleacă asupra a patru ipostaze diferite ale comunicării terapeutice, respectiv (1) comunicarea cu pacienţii dificili în Psihiatrie, (2) comunicarea cu pacienţii oncologici cu comorbiditate psihiatrică, (3) costurile sindromului burnout asupra calităţii comunicării terapeutice şi (4) impactul reputaţiei medicului asupra calităţii comunicării medic-pacient.

Analiza fiecăreia dintre aceste teme, cu particularităţile lor specifice, provocările şi soluţiile aferente, poate constitui pentru practician nu numai o temă de meditaţie, dar şi o posibilă cale de realizare a unei îmbunătăţiri reale a calităţii actului medical. Abordarea acestui subiect poate, în egală măsură, oferi viitorilor generaţii de medici noi repere pentru cultivarea sensibilităţii acestora faţă de personalizarea îngrijirii, inclusiv utilizarea eficientă a instrumentului reprezentat de comunicarea terapeutică.

Comunicarea cu pacienții dificili în psihiatrie

Alexandra Ioana Mihăilescu, Mihaela Pană

Universitatea de Medicină și Farmacie „Dr. Carol Davila”, Facultatea de Medicină, Disciplina Psihologie Medicală, București, România

Pacienţii dificili sunt întâlniţi în toate specialitățile medicale şi chirurgicale, într-o proporție de aproximativ 15%. Descrierea lor în studiile de specialitate se însoțește de raportarea frecventă, la profesioniștii în sănătate, a unor emoții puternice, de obicei negative. Relația terapeutică între un medic și un pacient dificil poate fi caracterizată la ambii de insatisfacție, de prezența sentimentelor de furie și frustrare, și este în general o situație de conflict latent sau manifest. Pacientul poate solicita îngrijire complexă, chiar dacă medicul are resurse limitate. În relaţia cu personalul medical, pacientul are fie un comportament manipulativ, fie furie. În Psihiatrie, pacientul dificil primeşte diagnostice precum „tulburare somatoformă” sau „tulburare de personalitate”, sau este considerat a avea cel puţin unele trăsături problematice de personalitate. În mod notabil, concomitenţa diagnosticului de „tulburare de personalitate” (mai ales borderline) cu etichetarea pacientului ca fiind „dificil” poate duce la scăderea calității îngrijirii („de-medicalizare”).

De regulă, chiar şi în aceste cazuri, comunicarea eficientă medic-pacient are un efect pozitiv asupra satisfacţiei pacientului, a percepţiei sale subiective asupra propriei sănătăţi și asupra aderenţei la tratament. În egală măsură, o comunicare mai bună poate creşte satisfacţia medicului în relaţia terapeutică. Cercetătorii descriu patru modalități specifice pentru a gestiona cu empatie o situație conflictuală medic-pacient: (1) recunoașterea propriilor emoții, (2) gestionarea propriilor emoțiilor negative apărute în cursul practicii medicale, (3) recunoașterea mesajelor verbale și nonverbale din partea pacienților și (4) abordarea receptivă a feedbackului negativ. Unele tehnici psihoterapeutice specifice (de ex. terapia dialecticcomportamentală) pot fi şi ele folosite cu succes în îngrijirea pacienților dificili psihiatrici.

Specificul comunicării la pacienţii oncologici cu comorbiditate psihiatrică

Mara Jidveian Popescu, Lucia Bubulac

Universitatea de Medicină și Farmacie „Dr. Carol Davila”, Facultatea de Medicină, Disciplina Psihologie Medicală, București, România

Boala oncologică reprezintă o importantă problemă de sănătate publică la nivel global, şi una dintre principalele cauze de morbiditate şi mortalitate în lume. Rolul comunicării în relaţia medic-pacient oncologic devine tot mai important, in contextul accesului liber al pacientului la multitudinea de informaţii referitoare la boala neoplazică şi la diversele opţiuni terapeutice. O comunicare eficientă permite atât o informare corectă a pacientului, cât şi o abordare personalizată a acestuia, corolarul fiind o creştere a rezultatelor terapeutice şi a aderenţei la tratament.

Diagnosticul de cancer reprezintă o „criză” existențială pentru orice individ. Reacția subiectivă, emoțională care survine după momentul comunicării diagnosticului compromite stabilitatea și abilitatea individului de adaptare și funcționare. Răspunsul emoţional al pacientului este determinat în bună măsură de percepţia sa asupra diagnosticului şi prognosticului, dar şi a controlului asupra bolii. În acest sens, însuşirea de către medic, a anumitor modele teoretice (e.g. HBM, TRA, TPB, Leventhal) cu privire la atitudinea faţă de boală şi tratament, cu particularizarea lor pentru pacienţii oncologici, poate fi deosebit de utilă.

În privinţa comorbidităţilor psihiatrice la pacienţii oncologici, anxietatea şi depresia domină tabloul clinic, cu nuanţe particulare (ex. sd.hopelessness-helplessness), care necesită protocoale terapeutice diferenţiate, uneori mixte (psihoterapeutice şi farmacologice).

O abordare interdisciplinară a pacientului oncologic dificil, cu participarea medicului oncolog, a psihologului şi a medicului psihiatru, susţinute în cazuri selecţionate de implicarea asistentului social, consilierului spiritual şi, în anumite modele de îngrijire, a „case manager”-ului, poate permite o acţiune concertată în sprijinul ameliorării calităţii relaţiei terapeutice şi a satisfacţiei acestor pacienţi faţă de îngrijire.

Specificul comunicării la pacienţii oncologici cu comorbiditate psihiatrică

Mara Jidveian Popescu, Lucia Bubulac

Universitatea de Medicină și Farmacie „Dr. Carol Davila”, Facultatea de Medicină, Disciplina Psihologie Medicală, București, România

Boala oncologică reprezintă o importantă problemă de sănătate publică la nivel global, şi una dintre principalele cauze de morbiditate şi mortalitate în lume. Rolul comunicării în relaţia medic-pacient oncologic devine tot mai important, in contextul accesului liber al pacientului la multitudinea de informaţii referitoare la boala neoplazică şi la diversele opţiuni terapeutice. O comunicare eficientă permite atât o informare corectă a pacientului, cât şi o abordare personalizată a acestuia, corolarul fiind o creştere a rezultatelor terapeutice şi a aderenţei la tratament.

Diagnosticul de cancer reprezintă o „criză” existențială pentru orice individ. Reacția subiectivă, emoțională care survine după momentul comunicării diagnosticului compromite stabilitatea și abilitatea individului de adaptare și funcționare. Răspunsul emoţional al pacientului este determinat în bună măsură de percepţia sa asupra diagnosticului şi prognosticului, dar şi a controlului asupra bolii. În acest sens, însuşirea de către medic, a anumitor modele teoretice (e.g. HBM, TRA, TPB, Leventhal) cu privire la atitudinea faţă de boală şi tratament, cu particularizarea lor pentru pacienţii oncologici, poate fi deosebit de utilă.

În privinţa comorbidităţilor psihiatrice la pacienţii oncologici, anxietatea şi depresia domină tabloul clinic, cu nuanţe particulare (ex. sd.hopelessness-helplessness), care necesită protocoale terapeutice diferenţiate, uneori mixte (psihoterapeutice şi farmacologice).

O abordare interdisciplinară a pacientului oncologic dificil, cu participarea medicului oncolog, a psihologului şi a medicului psihiatru, susţinute în cazuri selecţionate de implicarea asistentului social, consilierului spiritual şi, în anumite modele de îngrijire, a „case manager”-ului, poate permite o acţiune concertată în sprijinul ameliorării calităţii relaţiei terapeutice şi a satisfacţiei acestor pacienţi faţă de îngrijire.

Sindromul burnout la medici și impactul asupra comunicării cu pacientul

Ovidiu Popa-Velea, Liliana Veronica Diaconescu

Universitatea de Medicină și Farmacie „Dr. Carol Davila”, Facultatea de Medicină, Disciplina Psihologie Medicală, București, România

Sindromul burnout reprezintă o consecinţă nedorită a medicinii centrate atât pe personalizarea îngrijirii, cât şi pe optimizarea raportului cost-eficienţă. Între aceste două tendinţe, frecvent divergente, medicii se confruntă adesea cu factori predispozanţi pentru burnout, precum creşterea continuă a cerinţelor pacienţilor şi aparţinătorilor, sporirea numărului de evaluări la locul de muncă, sau lipsa clarităţii cu privire la propriul parcurs profesional. În acelaşi timp, incapacitatea de expresie emoţională, vulnerabilitatea crescută la stress, lipsa suportului social perceput şi strategiile ineficiente de coping, pot contribui la apariţia şi agravarea acestui sindrom.

Consecinţele sindromului burnout în planul comunicării medic-pacient sunt redutabile. Relaţia transferenţială poate avea o evoluţie haotică sau descendentă. Comunicarea disfuncţională, pe fond de burnout, poate contribui la emergenţa sau la agravarea unor simptome psihiatrice (ex. anxietatea, depresia, alexitimia). Este de remarcat relaţia de dublu cerc vicios, între sindromul burnout şi comunicarea disfuncţională (la medic), pe de o parte, respectiv între insatisfacţia privind comunicarea terapeutică şi scăderea încrederii şi complianţei la tratament (la pacient), pe de altă part e .

O serie de modalităţi de intervenţie psihologică pot fi eficiente în prevenirea şi contracararea efectelor sindromului burnout la medici. Modificarea strategiilor de coping, a nivelului de aspiraţii şi a nivelului de autocunoaştere se pot realiza fie individual (prin tehnici precum psihoterapia cognitiv-comportamentală, mindfulness, hipnoza şi relaxarea), fie colectiv, spre ex. în cadrul grupurilor Balint de suport. Implementarea acestor intervenţii este încă puţin răspândită în multe specialităţi medicale cu un risc crescut de sindrom burnout.

Reputația – un exponent real al calității comunicării medic-pacient?

Consuela-Mădălina Gheorghe, Victor Lorin Purcărea, Iuliana-Raluca Gheorghe

Universitatea de Medicină și Farmacie „Dr. Carol Davila”, Disciplina Marketing și Tehnologie Medicală, București, România

Comunicarea doctor-pacient reprezintă o componentă fundamentală a oricărei specialități clinice. În ultimii ani, în România, s-a înregistrat o creștere a interesului în ceea ce privește împuternicirea pacientului, autonomia acestuia și îngrijirile centrate pe pacient, ceea ce a evidențiat și mai mult importanța unei comunicări eficiente între doctor și pacient, conturată de construirea și menținerea unei reputații pozitive în rândul doctorilor.

Obiectivul acestei cercetări a constat în evaluarea decalajelor de comunicare dintre doctori și pacienți, care ar putea influența reputațiile medicilor. Prin utilizarea tehnicii netnografice, s-a efectuat o analiză a 200 de mesaje postate de pacienți în Social Media, pe un grup dedicat depresiei. Rezultatele au evidențiat că decalajele de comunicare care influențează reputația unui doctor se referă la atitudini neadecvate deontologiei medicale, reflectate atât în lipsa empatiei cât și a respectului, factorii comunicării non-verbale evidențiați prin contactul vizual, expresia facială și paralimbaj, dar și conținutul informațiilor comunicate.

Mai mult, cele mai des întâlnite emoții negative înglobate în mesajele pacienților au fost frustrarea și furia. Comunicarea doctor-pacient reprezintă o interacțiune interpersonală complexă care necesită o înțelegere a stării emoționale a terțului prin implementarea unui program de self-awareness în rândul medicilor. Astfel, obținerea unei înțelegeri aprofundate a decalajului comunicării eficiente dintre doctor și pacient oferă o contribuție valoroasă în complianța la tratament a pacienților, diminuarea stresului medicilor specific locului de muncă și a burnout-ului, dar și în reducerea costurilor de îngrijire a sănătății și a duratei spitalizării.

Curs: Psihotraumatologie – Victimologie – Victima

În prima parte a cursului se delimitează noțiunile privind psihotraumatologie vs. victimologie, din perspectiva diferențelor și interferențelor cu sau fără implicații medico-legale și legale. Se descrie calitatea de victimă sub aspect psihopatologic cu aprofundarea noțiunilor de victimă primară și victimă secundară; se precizează conceptul medico-legal și de jurisprudență privind victima. Se fac referiri la tendințele din unele țări ale Uniunii Europene în abordarea metodologică a consecințelor psihiatrice privind victima.

În a două parte a cursului sunt prezentate: spete penale noi privind victimologia și patologia victimei; cazuri limită de victime cu probleme psihiatrice; particularitățile interviurilor psihiatrice la pacienții-victimă sau agresor; informațiile necesare medicului și cerințele egale de anchetă și judecată; particularități privind conduita terapeutică, prognosticul și beneficiul terapeutic al despăgubirilor morale. Se discută și spete civile cu cazuri limită privind posibila calitate de victimă. Este abordată și dimensiunea etico-deontologică cu posibilul risc de malpraxis. Noțiunile predate sunt ilustrate cu cazuri.

Psihotraumatologie – Victimologie – Victimă

Gabriela Costea

București, România

În prima parte a cursului vor fi precizate noțiunile de psihotraumatologie, victimologie, victimă, agresorpersoană fizică, victimă-consecință a inabilităților instituționale, noțiuni medico-legale privind subiectul, implicații și prevederi legale, jurisprudență. Se discută interferențele și diferențele psihotraumatologie / victimologie. Sunt trecute în revistă criterii semiologice și sindromologice de apreciere a statutului de victimă și sunt precizate noțiunile de victime primare și secundare prin aspectul legal / penal și civil și prin impactul biologic, psihiatric, psihologic și social. În acest sens se descrie prejudiciul moral și material precum și legile adoptate în unele țări ale Uniunii Europene.

În a doua parte a cursului se discută apariția de noi spete penale care necesită aprofundarea studierii a noi forme de psihotraume cu consecințe pe termen lung și prognostic rezervat, precum și cazuri-limită de apreciere a calității de victimă. În acest sens sunt prezentate particularități ale interviurilor psihiatrice, informațiile necesar medicului, obiectivele logice ce ar trebui precizate de către organele de justiție. Se subliniază dificultatea cazurilor atât din punct de vedere terapeutic, cât și din punct de vedere al eticii profesionale. Fiecare noțiune / situație este ilustrată cu cazuri din experiență practică a speakerului. Cuvinte cheie: psihopatologie, victimă, prevederi legale, prevenție terapie.

Victima – tendințe de abordare metodologică a consecințelor psihopatologice în unele țări ale Uniunii Europene

Nicoleta Tătaru

Președinte Comisie Psihiatrie Judiciară – WPA, Oradea, România

În unele țări ale Uniunii Europene ca Letonia și Estonia sunt preocupări de stabilire a unei metodologii de apreciere a consecințelor psihiatrice a traumatismelor psihice asupra victimelor. Se accentuează asupra consecințelor psihiatrice asupra victimelor violenței intrafamiliale și a violurilor. Sunt prezentate succint aceste preocupări cu precizarea că orice clasificare calitativă depinde și de prevederile legale și jurisprudența fiecărei țări.

Patologia psihotică: relația dintre autostigmatizare și gen Psychotic Pathology

Maria-Mihaela Minciună (1), Vasile Andrei Olteanu (1), Rita Balint (2), Ioana-Alexandra Riviș (3), Liana Dehelean (4), Cristina Bredicean (4)

(1) Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Pius Brînzeu”, Timișoara, România

(2) Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeș”, Timișoara, România

(3) Universitatea de Medicină și Farmacie „Dr. Carol Davila”, București, România

(4) Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeș”, Departamentul de Neuroștiințe, Timișoara, România

Introducere: Stigma definește persoanele în termenii unor caracteristici distinctive și, în consecință, îi devalorizează. Auto-stigmatizarea la pacienții cu patologie psihiatrică de model psihotic este o problemă care necesită atât cercetare, cât și atenție terapeutică. Obiective: Scopul acestei lucrări este de a evidenția diferențele dintre bărbații și femeile cu patologie psihiatrică de model psihotic în ceea ce privește gradele de auto-stigmatizare.

Material și metodă: Un lot de pacienți (N=50, 27 bărbați, 23 femei) cu patologie de model psihotic au fost evaluați pe parcursul anului 2018, în Clinica de Psihiatrie Timișoara. Participanții au fost selectați pe baza criteriilor de includere/excludere. Ca și instrumente de măsurare au fost folosiți următorii parametri: autostigmatizare (Internalized Stigma of Mental Illness-ISMI varianta în limba română, cu subscalele Alienare, Acceptarea stereotipurilor, Discriminare, Retragere socială, Rezistența la stigmă) și factorii socio-demografici. Rezultate: Nu s-au observat diferențe semnificative în ceea ce priveste mediul de proveniență, nivelul de școlarizare și antecedente heredo-colaterale psihiatrice deoarece nu s-au utilizat metode statistice de includere în studiu. S-au decelat itemi crescuți pentru subscalele de Alienare și Discriminare, atât la bărbați cât și la femei. De asemenea, s-a observat o ușoară diferență între bărbați și femei la itemii pentru subscalele de Discriminare și Retragere socială, aceștia fiind mai crescuți la participanții de sex masculin. Rezistența la stigmă a fost crescută la toți subiecții.

Concluzii: Discriminarea și Retragerea socială au fost subscalele cu scoruri mai crescute la bărbați, aceste aspecte fiind corelate cu o funcționalitate mai scăzută a bărbaților în plan social. Subscala Rezistența la stigmă a obținut scoruri crescute atât la femei cât și la bărbați.

Rolul asistentului social în Spitalul de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu

Sibiu Loredana-Diana Botea

Spitalul de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda”, Sibiu, România

Asistentul social din Spitalul de Psihiatrie urmăreşte satisfacerea unor nevoilor identificate ale pacienţilor prin acțiuni și activităţi specifice asistenței sociale având ca scop reziliența beneficiarului si diminuarea fenomenului de izolare socială.

Conform Legii 487/2002 – legea sănătăţii mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice, republicată, asistentul social face parte din echipa terapeutică“ ..totalitatea profesioniștilor în domeniul sănătăţii mintale implicați în asigurarea sănătăţii mintale, a asistentei medicale și în îngrijirea unei persoane cu tulburări psihice, cum sunt: medic, psihiatru, psiholog, asistent medical specializat, asistent social, ergoterapeut și personal paramedical”.

Evoluția psihozei la debut în cazul pacienților cu tulburare duală

Gabriel Cicu, Cristina Dude, Ana Maria Iordache

Clinica Color Mind, București, România

Obiectiv: Comorbiditatea dintre tulburările psihotice și dependența de substanțe este frecventă. Am efectuat o analiză comparativă pentru identificarea modului în care prezența unei tulburări duale influențează evoluția pacienților aflați la primul episod psihotic, în condițiile unui program integrat de tratament ambulatoriu.

Material și metode: Pacienții (N=38) diagnosticați cu un prim episod psihotic au fost împărțiți în două grupuri în funcție de prezența sau absența unui diagnostic concomitent de dependență de substanțe. După evaluarea inițială, pacienții au fost incluși într-un program de tratament integrat, la care au participat împreună cu o persoană de suport (membru al familiei sau prieten). Intervențiile au fost reprezentate de tratament medicamentos, psihoterapie individuală, psihoeducație pentru persoana de suport – implementate pe modelul managementului de caz. Am analizat evoluția acestor pacienți pe parcursul unei perioade de 2 ani de la stabilirea diagnosticului inițial și am comparat rezultatele obținute de pacienții din cele două grupuri.

Rezultate: Pacienții cu tulburări duale au prezentat o rată mai mare de abandon al tratamentului, o incidență mai mare a recăderilor și a spitalizărilor. De asemenea, aceștia au necesitat și o perioadă mai îndelungată de tratament pentru stabilizare.

 Concluzii: Prezența dependenței de substanțe influențează semnificativ evoluția pacienților aflați la primul episod psihotic. Acest aspect trebuie avut în vedere în elaborarea programelor de tratament destinate acestei populații speciale de pacienți.

Tratamentul hiperprolactinemiei și al tulburărilor de ciclu menstrual la pacientele sub tratament antipsihotic atipic

Ana Cristina Șerban, Ramona Păunescu, Ioana Micluția

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu Cluj-Napoca, România

Introducere: Prolactina este un hormon care este secretat din celulele lactotrofice din regiunea anterioară a glandei pituitare, secreție aflată sub influența dopaminei, cu efect inhibitor. O astfel de reducere a dopaminei poate să apară prin administrarea de antipsihotice care actionează asupra receptorilor dopaminergici (în mod specific D2). Majoritatea antipsihoticelor, atât tipice, cât și atipice, cresc nivelul seric al prolactinei. Aripiprazolul, preparat antipsihotic atipic cu acțiune particulară, este un agonist parțial al receptorului D2, având efecte extrapiramidale limitate. Deoarece acționează ca antagonist în condiții hiperdopaminergice și ca agonist în condiții hipodopaminergice, acesta nu are efecte adverse asupra nivelurilor serice de prolactină.

Obiective: Am țintit să analizăm eficacitatea tratamentului add-on cu aripiprazol în doză mică (5mg/zi) în reducerea hiperprolactinemiei induse de antipsihoticele atipice.

Material și metodă: Am analizat cazurile a trei paciente tratae cu Olanzapină, Risperidonă și Paliperidonă, care în evoluție au prezentat hiperprolactinemie cu simptomele clinice aferente. S-a suplimentat tratamentul cu Aripiprazol 5mg/zi, cu remisiunea simptomatologiei. Rezultate: În evoluție s-a obținut remisiunea amenoreei, precum și scăderea nivelului seric de prolactină; de asemenea, s-a observat ameliorarea semnificativă a simptomatologiei psihotice. Consecutiv, a crescut complianța la tratamentul antipsihotic de fond.

Concluzii: Multiple studii confirmă efectul tratamentului add-on cu aripiprazol în doză mică (5mg/zi) în reducerea hiperprolactinemiei induse de antipsihoticele atipice. Adăugarea de aripiprazol în doză mică este o strategie optimă, care, pe lângă scăderea nivelurilor de prolactină indusă de antipsihoticele atipice, ameliorează simptomele psihotice și complianță pacienților la tratament pe termen lung.

Sindromul inflamator și sindromul metabolic în tulburarea psihotică acută și în schizofrenie

Ana Cristina Șerban, Ramona Păunescu, Ioana Micluția

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, Cluj-Napoca, România

Introducere: Schizofrenia este o tulburare psihiatrică heterogenă cu etiologie incomplet elucidată, dar cu un grad ridicat de implicare a factorilor ereditari și ai neurodezvoltării. Cel mai frecvent utilizat model etiologic este stres / vulnerabilitate, acesta subliniind teoria conform căreia disfuncția endotelială, produsă prin niveluri ridicate de proteină C reactivă (PCR), joacă un rol central în procesul aterosclerotic, facilitând astfel multitudinea de comorbidități precum apariția sindromului metabolic. Citokinele joacă un rol determinant în infectie si inflamatie, fiind mediatori critici al relației creier-sistemul imunitar. De asemenea, factorul de necroză tumorală alfa (TNF-alfa), un imunomodulator potent si citokină proinflamatorie, a fost implicat în patogeneza schizofreniei. Literatura a subliniat prezența sindromului metabolic la o treime din pacienți diagnosticați cu schizofrenie. Simptomele negative sunt factori asociați cu stilul de viață în etiologia sindromului metabolic.

 Obiectiv: Având în vedere literatura de specialitate, acest studiu își propune să investigheze prezența atât a sindromului inflamator, cât și a celui metabolic la pacienții cu tulburări psihotice acute și cei cu schizofrenie; Un alt obiectiv este evidențierea contribuției sindromului negativ în schizofrenie la dezvoltarea sindromului metabolic. De asemenea, ne propunem să evaluăm și să cuantificăm corelațiile dintre nivelurile de leucocite, markeri inflamatorii, proteina C reactiva si componente ale sindromului metabolic la pacienții diagnosticați cu schizofrenie, precum și compararea acestor valori cu cele ale pacienților diagnosticați cu tulburări psihotice acute. Material și metodă: Selectăm pacienții internați în Clinica de Psihiatrie II diagnosticați cu tulburare psihotică acută și cei cu schizofrenie conform ICD 10. Aplicăm testele PANSS, CGI și SANS și formăm trei grupuri: primul lot, cu tulburare psihotică acută; din al doilea grup, cu schizofrenie, cu preponderența sindromului negativ; al treilea grup, cu schizofrenie, cu preponderența sindromului pozitiv. Efectuăm bilanț bilogic, evaluăm pacienții clinic (tensiune arterială, puls, greutate, înălțime, indicele de masă corporală, circumferința abdominală), excluzând patologii somatice anterioare (hipotiroidism, sindrom sau boală Cushing, infarct miocardic, accident vascular cerebral, sindromul ovarului polichistic) și infecții bacteriene sau virale, care explică oscilații ale leucocitelor și proteinelor C reactive. Analizăm dinamica leucocitelor și PCR la interval de o săptămână. Comparăm lotul cu tulburări psihotice acute cu pacienții cu schizofrenie atât cu simptome negative, cât și pozitive din punct de vedere al celor două sindroame; comparăm, de asemenea, lotul de pacienți cu schizofrenie cu simptome negative și cel cu simptome pozitive din punct de vedere al sindromului metabolic.

Rezultate: Având în vedere numărul limitat de studii efectuate în direcția ipotezei inflamatorii în schizofrenie, considerăm util studiul ipotezei dezechilibrului citokinelor. De asemenea, putem analiza implicațiile sindromului negativ din schizofrenie în etiologia sindromului X; evaluăm și gradul de implicare a medicației în debutul și dezvoltarea sindromului metabolic, comparând parametrii acestui sindrom la pacienții cu tulburări psihotice acute, naivi la tratament, și la pacienții cu schizofrenie.

Concluzii: Simptomele negative ale schizofreniei influenteaza debutul și dezvoltarea sindromului metabolic, indiferent de medicamente neuroleptice .

Concentrațiile crescute de proteină C reactivă și interleukină 6 sunt evidențiate la subiecții naivi la tratament. concentrații eficiente de antipsihotice atât de prima, cât și de a doua generație au ca efect scăderea nivelurilor sanguine de IL-6.

Internetul și boala psihică

Alexandra Peia, Bogdan Bele, Helga Nagy, Ioana Alexandra Stanciu, Andrada Gabriela Mare, Tudor Vinț, Rita Ioana Platona

Spitalul Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu”, Oradea, România

Motivația alegerii temei: Trecerea de la diagnosticul de Tulburare somatoformă, la Tulburare Depresivă Recurentă, Episod Actual Mediu cu Elemente Somatice, Tulburare Depresivă Recurentă, Episod Depresiv Sever cu Simptome Psihotice, la Schizofrenie Hipocondriacă. Obiective: Lucrarea își propune prezentarea patologiei în evoluție longitudinală a unui pacient in vârstă de 30 de ani. Ipoteză: Pacient cu numeroase prezentări în secțiile de reumatologie, endocrinologie, neurologie. Cu automedicație timp de aproximativ 2 ani cu antiinflamatoarii non-steroidiene, antiinflamatorii steroidiene, imunomodulatoare. Pe parcursul acestei perioade pacientul efectuează numeroase imprumuturi bancare pentru a-și cumpăra medicația și pentru efectuarea investigațiilor paraclinice, găsite pe internet pentru diagnosticarea afecțiunilor reumatologice. În urma automedicației apar modificări organice, hipercortizolemie, fiind îndrumat de reumatolog către psihiatrie

Materiale și metode: Internare și monitorizarea psihiatrică ulterioară pe parsurul a doi ani, evaluări psihologice periodice (Scala de depresie și anxietate Hamilton, HAMA, HAM-D, YMRS, PANSS, Test Personalitate), urmărirea evoluției sub tratament, consulturi de reumatologie, neurologie, investigații paraclinice, asistență socială.

Rezultate în urma investigațiilor clinico-paraclinice, se exclude orice boală organică urmând tratament psihiatric. Pe parcursul a doi ani, 2017 – 2018, pacientul urmează tratament medicamentos psihiatric, dar și automedicație cu antiinflamatorii non-steroidiene, antiinflamatorii steroidiene și imunomodulatoare; căutând investigații clinico-paraclinice în alte centre pentru identificarea bolii reumatologice.

În prezent diagnosticul este de Schizofrenie Hipocondriacă și Cifoscolioză dorsală juvenilă neprogresivă.

Concluzii: În prezent pacientul este diagnosticat cu Schizofrenie Cenestopată și Cifoscolioză dorsală juvenilă neprogresivă. Evoluție bună sub tratament psihiatric, renunțând la automedicație și se reușește reinserția socială a pacientului.

Prezentare de caz: Erotomania și dificultățile de gestionare a tulburărilor de atașament în relația pacient psihiatric și medic

Ionuț Dragoș Rădulescu, Mirona Letiția Dobri, Codrina Moraru, Ioana Bojescu Roșu, Alina Ioana Voinea, Șerban Turliuc, Petronela Nechita

Institutul de Psihiatrie „Socola”, Iași, România

Introducere: Erotomania este o formă rară de tulburare delirantă, descrisă încă din 1848. Ideația delirantă implică falsa credință a unui individ că o altă persoană este îndrăgostită de el. Pacienții sunt adesea femei cu caracter dependent, imature sexual ce prezintă idei obsesive față de un bărbat cu un statut social superior. Erotomania primară poartă denumirea de sindrom Clerambault, având un debut brusc, fără comorbidități și cu o evoluție cronică. Erotomania secundară este asociată patologiilor organice sau psihiatrice ca schizofrenia.

Materiale și metode: Pacientă în vârstă de 42 de ani aflată în evidență psihiatrică cu schizofrenie paranoidă se internează în secția noastră prezentând halucinații auditive și ideație delirantă de persecuție.

Simptomatologia se remite în urma unei cure de antipsihotice și pacienta este externată cu recomandarea de continuare a tratamentului la domiciliu. Pacienta revine, 3 luni mai târziu, cu reiterarea fenomenologiei, având în plus o ideație delirantă erotomanică ce viza medicul rezident de care a fost asistată la prima internare. În cadrul delirului pacienta redactează o serie de scrisori amoroase, oferă o serie de cadouri de natură simbolică și religioasă, încearcă în repetate rânduri să obțină numărul personal de telefon și adresa de domiciliu a medicului rezident, trăsături cuplate cu o anxietate și îngrijorare constantă în lipsa acestuia.

Rezultate și discuții: Lucrarea de față deschide o discuție asupra dificultăților de gestionare ale acestor tulburări, într-un context clinic, prezentând situația din perspectiva medicului primar psihiatriu, cât și cea a medicului rezident.

Modificări structurale cerebrale în schizofrenie

Ioana Roșu, Mirona Letiția Dobri, Codrina Moraru, Ionuț Dragoș Rădulescu, Alina Ioana Voinea, Șerban Turliuc, Petronela Nechita

Institutul de Psihiatrie „Socola”, Iași, România

Creierul are o arhitectură complexă aflată într-un echilibru perfect . Fiecare parte a creierului este modulară și este programată să integreze multiple funcții specifice, care au ca finalitate modul în care gândim, reacționăm și simțim în legătură cu mediu extern. Schizofrenia este o patologie care nu se mai pretează a fi tratată exclusiv ca o tulburare psihiatrică pentru că aceasta implică și alterări cerebrale structurale anatomice. Se cunoaște astfel, cu ajutorul studiilor neuroimagistice, că aproape toate modulele cerebrale suferă destructurări în această patologie.

Scopul acestei lucrări este realizarea unei revizuiri ale noilor descoperiri în domeniu.

Ca metode am efectuat analiza sistematică a literaturii de specilitate din baza de date PubMed cu privire la acest subiect.

Rezultatele au arătat că în simptomatologia schizofreniei un factor important îl reprezintă dezorganizările de la nivelul lobulului mediu temporal, cortexului prefrontal, lobului parietal, dar și de la nivelul cerebelului, ganglionilor bazali, talamusului și corpului calos. Cele mai frecvente modificări se reflectă în reducerea volumului cerebral și alterările conexiunilor nervoase dintre regiunile cerebrale.

Observarea acestora contribuie la întelegerea mai bună a pacienților diagnosticați cu schizofrenie și pot oferi noi modalități de tratament pentru aceștia.

Neuronii oglindă – traducerea neuropsihiatrică a empatiei şi evoluţiei umane

Alina Ioana Voinea, Mirona Letiția Dobri, Codrina Moraru, Ionuț Dragoș Rădulescu, Ioana Roșu, Petronela Nechita

Institutul de Psihiatrie „Socola”, Iași, România

Prerogativa mamiferelor cu o înaltă funcţionalitate rezidă în abilitatea de a relaţiona facil cu alte fiinţe, prin integrarea în conştiinţa individuală a răspunsurilor la semnalele transmise în mod continuu între eul propriu şi un partener interacţional, atât în limbajul verbal, cât şi nonverbal. În încercarea de a defini creierul social, graniţa în spatele căreia operăm, cercetătorii din domeniul neuroștiințelor au studiat, în decadele recente, sisteme celulare menite să iniţieze recrutarea informaţională din timpul proceselor cognitive ce apar în contextul c omunicării cu indivizii aceleaşi specii. Sistemul neuronilor oglindă este o reţea de fibre ce permit conducerea unitară a execuţiei, dar şi a percepţiei acţiunilor, astfel angajând un grup neuronal ce porneşte atât de la ariile premotorii, motorii suplimentare, cât şi dinspre cortexul somatosenzorial şi inferior parietal. Căile lor de conducere sunt strâns corelate cu programarea unor acţiuni specifice, dar pot interfera şi cu sistemul motor al observatorului. Hiperactivitatea sistemului neuronilor oglindă ar putea fi considerată responsabilă de interpretarea perceptuală eronată a unor stimuli sociali ca fiind ameninţători, precum şi de halucinaţiile din schizofrenie, în timp ce un status hipoactiv ar putea explica elemente clinice esenţiale din tulburările de spectru autist – tendinţa de a interpreta indivizii ca fiind lipsiţi de deliberare. Luând în considerare importanţă acestor descoperiri, găsim util şi necesar studiul aprofundat, sumarizând şi comentând literatura de specialitate.

În cadrul acestei prezentări vom analiza conexiunile dintre sistemul neuronilor oglindă şi funcţiile psihice superioare, precum empatia şi cogniţia socială, totodată ţinând cont de conotaţiile clinice legate de disfuncţiile acestui tip neuronal.

Reacțiile adverse ale tratamentului antipsihotic: percepția pacientului completată de obiectivismul medicului

Marco Muntean (1), Simona Andronic (2), Arthur Moraru (2), Lavinia Pantelimon (2), Claudia Suru (2), Denisa Gliția (3), Virgil-Radu Enătescu (3)

(1) Tees, Esk And Wear Valleys Foundation NHS Trust, Scarborough, Marea Britanie

(2) Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Pius Brînzeu”, Timișoara, România

(3) Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș”, Timișoara, România

Context: Tulburările psihotice reprezintă un spectru psihopatologic în care culegerea unor informații exacte legate de efectele adverse adiacente tratamentului antipsihotic este îngreunată atât prin perturbarea temporară a percepției și înțelegerii lumii în general, cât și a percepției propriei condiții în particular.

Obiective: Nevoia dezvoltării unor sisteme de cuantificare a intensității și tolerabilității efectelor adverse ale medicației antipsihotice care să creeze un echilibru între subiectivismul pacientului psihotic și obiectivismul medicului.

Metodă: Acesta este un studiu transversal calitativ efectuat la nivelul unei singure clinici de psihiatrie. Scalele folosite în studiu sunt: Liverpool University Neuroleptic Side Effect Rating Scale (LUNSERS) și Udvalg for Kliniske Undersogelser Side Effect Rating Scale (UKU-SERS) aplicate în versiuni diferite atât pentru pacient (UKU-SERS-Pat), cât și pentru medic (UKU-SERS-Clin). Acestea fiind concepute în limba engleză au fost traduse în limba română conform metodologiei adaptate și folosite în studiul EPSILON 2. Lotul de pacienți folosit în studiu a fost selectat din Clinica de Psihiatrie „Eduard Pamfil”, Secția Psihiatrie I Timișoara și subdivizat în grupuri conform unor criterii bazate pe tipul antipsihoticului utilizat și diagnostic.

Perspective: Printre factorii la care ne așteptăm să influențeze semnificativ rezultatele studiului se numără dificultatea obținerii de informații și aplicarea scalelor ca o consecință a coeficientului de inteligență, apartenența la un mediu social și educațional deficitar; simptomatologia organică asociată ce poate interfera cu reacțiile adverse ale medicației psihotrope conducând la un index de somatizare crescut, un index neurologic scăzut, precum și un grup comun de efecte adverse ce vor apărea constant la întregul lot de pacienți.

Investigarea mecanismelor genetice implicate în etiopatogenia schizofreniei – prezentarea proiectului era-net neuron synschiz

Magdalena Budișteanu (1), Eduard Petru Moțoescu (2), Lavinia Țilea (3), Patricia Constantinescu (3), Sorin Pletea (3), Corina Pânzaru (3), Diana Ștefania Hulea (4), Dan Riga (3), Sorin Riga (3), Aurora Arghir (5)

(1) Universitatea de Medicină și Farmacie „Dr. Carol Davila”, Institutul de Cercetare-Dezvoltare în Domeniul Știintelor Biomedicale „Victor Babeș”, Universitatea „ Tit u Maiorescu ”, București, România

(2) Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia”, Universitatea „Titu Maiorescu”, București, România

(3) Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia”, București, România

(4) Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, București, România

(5) Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia”, București, România

Schizofrenia (SZ) este o afecțiune psihică severă caracterizată printr-o complexă alterare a funcțiilor cognitive, halucinații și iluzii. SZ reprezintă o provocare majoră pentru societate, cu nevoile pacienților încă nerezolvate și costuri substanțiale pentru comunitatea europeană. Studii asupra arhitecturii genetice și conectomului funcțional cerebral aberant implică disfuncția sinaptică în fiziopatologia SZ, mecanismele precise ale bolii rămânând evazive.

În proiectul “Linking synaptic dysfunction to disease mechanisms in schizophrenia – a multilevel investigation“ (SYNSCHIZ), cu abordare sinergică verticală, disfuncția sinaptică este studiată începând cu nivelul genetic, și ajungând la nivelul disfuncției rețelei neuronale. Scopul este descifrarea mecanismelor de la baza disfuncțiilor sinaptice în SZ și identificarea de noi biomarkeri diagnostici, cu rol predictiv în practica clinică, creând o medicină a sănătății mentale de precizie, bazată pe date biologice.

Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia” din București este partener într-un proiect european coordonat de Norwegian Centre for Mental Disorders Research, Oslo, coordonator – Prof. Dr. Olle Andreassen, alături de următorii parteneri: Department of Genetic Epidemiology in Psychiatry, Central Institute of Mental Health, Mannheim, Research Group Neuropsychiatry and Brain Imaging, Department of Psychiatry, University of Base, Tampere University of Technology, Faculty of Biomedical Sciences and Engineering , Korkeakoulunkatu, Donders Institute for Brain, Cognition & Behavior, Cognitive Neuroscience Department, Radboud University Medical Center, Nijmegen.

Procedurile implică înregistrarea datelor clinice ale pacientului, a istoricului medical, efectuarea de studii de laborator, electrofiziologice (EEG, EMG, EKG), neuroimagistice (RMN 3T), genetice. Se preconizează identificarea de biomarkeri pentru diagnosticul precoce și prognosticul pacienților. Finanțare: proiect ERANET Neuron SYNSCHIZ 6/2018- UEFISCDI.

Inovație în demență în regiunea danubiană. 1 an de comunicare în cadrul proiectului INDEED_DANUBE INTERREG

Mihaela Zamfir (Grigorescu) (1), Mihai Viorel Zamfir (2), Raluca Sfetcu (3), Maria Moglan (4), Cătălina Tudose (5), Lea Pfäffel (6), Alexander Kurz (7) (1)

Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, Facultatea de Arhitectură, Departamentul „Sinteza Proiectării de Arhitectură”, București, România

(2) Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Facultatea de Medicină, Disciplina Fiziologie II şi Neuroştiinte, București, România

(3) Universitatea „Spiru Haret”, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, București, România

(4) Societatea Română Alzheimer, București, România

(5) Societatea Română Alzheimer, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, Facultatea de Medicină, București, România

(6) Universitatea Tehnică din Munchen, TUM MED, Munchen, Germania

(7) Spitalul Universitar, Universitatea Tehnică din Munchen, TUM MED, Munchen, Germania

Obiectiv: Îmbătrânirea populației și, în consecință creșterea numărului persoanelor cu demență, devine o provocare și pentru țările din regiunea danubiană. Calitatea asistenței în demență este în urma standardelor europene în ceea ce privește cunoștințele, competențele și cooperarea profesioniștilor implicați în asistența persoanelor vârstnice cu demență, disponibilitatea unor servicii specifice și utilizarea tehnologiilor asistive. O altă provocare este emigrarea profesioniștilor din domeniul sănătății. Proiectul INDEED își propune să îmbunătățească sistemul de asistență în demență în Regiunea Dunării și să contribuie la implementarea strategiilor naționale în domeniul demenței pentru a crește calitatea vieții persoanelor cu demență și a îngrijitorilor familiali. Această lucrare va evidenția rolul Societății Române Alzheimer (SRA) în cadrul proiectului și anume pachetul de lucru WP2, Activități de Comunicare în primul an de proiect.

Materiale și metode: Consorțiul cuprinde 10 parteneri de proiect (PP) și 10 parteneri strategici asociați (ASP) din 6 țări din amonte (Austria, Cehia, Germania, Slovenia, Slovacia) și 4 țări din aval (Bosnia Herțegovina, Bulgaria, Ungaria, România). Proiectul INDEED este organizat pe 8 pachete de lucru (WP0-WP7) și vizează dezvoltarea a trei module educaționale: CAMPUS – instituții implicate în îngrijirea demenței, acest modul oferă învățare interdisciplinară și facilitează schimburile; CONNECT – cu principii încorporate ale managementului de caz în demență, inclusiv integrarea orizontală / verticală a serviciilor; COACH – un serviciu de consultanță în afaceri pentru antreprenori sociali, furnizori de servicii și startup-uri. Cele trei module vor fi structurate atât tradițional (prezentări, seminarii, documente tipărite) cât și on-line (programe de e-learning, webinarii) și vor fi evaluate în acțiuni pilot pe zonele selectate. În colaborare cu factorii de decizie din ministere și administrații publice, modulele vor fi adaptate la nevoile locale. În cadrul cercetării de față vom prezenta rezultatele livrate în cadrul pachetului de lucru pentru comunicare (WP2) pentru primul an: Planul de Comunicare, Media Kit, IT Fact Sheet, Buletinul informativ nr.1 (perioada 1) și Flyer, Broșură și Policy Brief (perioada 2).

Rezultate obținute și așteptate: Activitățile de comunicare și-au arătat rezultatele în regiunea în care proiectul este dezvoltat. Au fost atinse și chiar depășite obiectivele propuse pentru mediatizarea proiectului: 24 articole pe website-ul proiectului, INDEED Facebook Page-278 LIKE-uri, Instagram- 23 postări, 56 urmăritori, 126 pagini urmărite, multe evenimente dedicate în țările partenere. Au fost finalizate toate livrabile propuse pentru această perioadă. În cadrul proiectului a fost publicat un articol în Alzheimer Europe „Dementia in Europe” Nr. 29 / Februarie, 2019. Activitățile de comunicare sensibilizează grupurile țintă cu privire la importanța îmbunătățirii asistenței demenței în Regiunea Dunării și contribuie la implementarea strategiilor naționale în domeniul demenței.

 Concluzii: Primul an de activități de comunicare în cadrul Proiectului INDEED s-a dovedit a fi unul al provocărilor, cu rezultate care contribuie la creșterea calității vieții persoanelor vârstnice cu demență în regiunea danubiană. Interdisciplinaritatea din cadrul echipei contribuie la creșterea calității rezultatelor proiectului.

Strategii de comunicare eficientă și sprijin în gestionarea situațiilor de zi cu zi pentru persoanele implicate în îngrijirea demenței

Raluca Sfetcu, Cătălina Tudose

Societatea Română Alzheimer, București, România

Proiectul SUCCESS are ca obiective îndepărtarea stresului îngrijitorului prin sprijinirea acestuia în trei domenii de îngrijire diferite, dezvoltarea unor strategii de interacțiune și comunicare pentru îngrijitori pe care aceștia să le utilizeze cu persoana cu demență în fiecare etapă a bolii; definirea și dezvoltarea unor strategii de îngrijire; oferirea de sprijin legat de activitățile practice și de petrecere a timpului liber, Creșterea bunăstării și a comunicării cu persoana cu demență prin îmbunătățirea relațiilor cu îngrijitorii lor și prin scăderea nivelului de stres în interacțiunea dintre aceștia.

Rezultatul așteptat al proiectului SUCCESS este o aplicație inovatoare care va permite îngrijitorilor formali și informali să învețe strategii și să dezvolte abilități de comunicare cu cu persoana cu demență. Pentru a oferi o metodă de predare și orientare interesantă și inovativă, SUCCESS va sprijini utilizatorul printr-un avatar care să permită interacțiuni (instruiri și jocuri de rol) plăcute între utilizator și caracterul fictiv. Conversațiile live cu un avatar cu demență vor permite scenarii realiste cu o orientare practică pentru o mai bună integrare a învățării. Proiectul SUCCESS (AAL-2016-089) este finanțat de Comisia Europeană ca parte a programului AAL (Active and Assisted Living Programme) și Agenții Naționale din Austria, Cipru, Norvegia și Romania.

Demența digitală – o discuție a cauzalității între dependența digitală la tânăra generație și deteriorarea prematură a funcțiilor cognitive și emoționale

Mirona Letiția Dobri, Alina-Ioana Voinea, Ionuț Dragoș Rădulescu, Ioana Roșu, Codrina Moraru, Petronela Nechita Institutul de Psihiatrie „Socola”, Iași, România

Trăim într-o lume în care folosirea tehnologiei a devenit o parte integrală a vieții noastre cotidiene. Conceptul de demență digitală a fost introdus în 2012 de psihiatrul Manfred Spitzer, cu intenția de a evidenția efectele adverse pe care utilizarea tehnologiei moderne precum calculatorul, telefonul mobil și internetul le produce în cadrul dezvoltării din punct de vedere neurologic și psihiatric. În ultimii ani, au fost observate la copii și adolescenți elemente care sugerează drept cauză dependența digitală. Din cadrul semiologiei îngrijorătoare enumerăm simptome de sevraj precum anxietatea, depresia, comportamentul agresiv, insomnia, dificultăți de concentrare, precum și efecte pe termen lung că afectarea capacității de integrare socială, socializarea exclusivă pe platformele de realitate virtuală, ocuparea timpului liber cu folosirea tehnologiilor moderne, comportament modificat față de părinți, probleme oftalmologice, poziții defectuoase ale spatelui.

Studiind literatura de specialitate, publicată ca o consecință a acestei provocatoare probleme sociale, psihologice și medicale, s-a observat că multe circuite neuronale încep să prezinte modificări la utilizatorii pe termen lung. Afectarea căii striate, cortexului prefrontal dorsolateral, girusului supramarginal și angular, precuneusului, lobulului paracentral și hipocampusului crează o modulare diferită a atenției, funcțiilor cognitive, percepției vizuospatiale și circuitelor de recompensă. În concluzie, sperăm să aducem în atenție o mai bună înțelegere a relației strânse dintre adicția tehnologică la tineri și modificările structurale asociate cu o varietate de probleme de ordin neuropsihiatric. Obiectivul de gestionare a dependențelor la copii a fost inclus în Master Planul Regional de Servicii de Sănătate pentru regiunea nord-est.

Oportunități în profilaxia primară și secundară a comportamentului agresiv

Petru Romeo Dobrin, Matei Palimariciuc, Roxana Chiriță, Irina Dobrin, Vasile Chiriță, Rodica Elena Popescu

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa”, Iași, România

Obiective: Profilaxia primară și secundară a comportamentului agresiv reprezintă una dintre principalele obiective ale asistenței psihiatrice. Prin comportament agresiv înțelegem atât heteroagresivitatea fizică sau verbală, cât și comportamentul suicidar. Profilaxia acestor patternuri maladaptative prezente în cadrul diferitelor tulburări psihice se reflectă semnificativ asupra morbidității și mortalității în rândul populației generale, în rândul pacienților cu tulburări psihice, asupra impactului economic impus de către acestea, asupra calității vieții, cât și asupra eforturilor din partea celor implicați în asistența psihiatrică de a destigmatiza bolnavul psihic.

Metode: O interogare sistematică a baza de date PubMed a returnat multiple studii asupra metodelor de profilaxie disponibile și validate, ce cuprind metode farmacologice, psihoterapice și scale psihometrice de cuantificare a riscului hetero și autoagresiv. Analizele sistematice asupra subiectului sunt dificil de realizat având în vedere heterogenitatea și polimorfismul patologiei și a metodelor utilizate, însă, acestea câștigă teren în ultima perioadă.

 Rezultate: Căutarea în baza de date PubMed folosind cuvintele cheie [prophylaxis] AND [psychiatry] AND [aggressive behavior] AND [systematic review] a returnat 10 articole, dintre care 6 publicate în ultimii 5 ani. Având în vedere caracterul imperativ al subiectului de cercetare, numărul de articole returnat reprezintă prea puțin pentru a constitui o bază pentru dezvoltarea de ghiduri clinice. Articolele prezintă la nivel informațional avantajele si dezavantajele diferitelor metode de profilaxie aplicate.

Concluzii: Pornind de la rezultatele studiilor efectuate până în prezent coraborând cu importanța instituirii și dezvoltării metodelor de profilaxie primară și secundară se conchide prin necesitatea aprofundării acestui subiect în prezent.

Calitatea vieții la pacienții cu demență

Anca Livia Chiriță (1), Veronica Calborean (2), Victor Gheorman (1), Daniela Gabriela Glăvan (1), Felicia Militaru (1), Mihail Cristian Pîrlog (1), Ion Udriștoiu (1)

(1) Universitatea de Medicină și Farmacie, Craiova, România

(2) Spitalul Clinic Județean de Urgență, Craiova, România

Obiectivul studiului: Simptomele psihotice și comportamentale din demențe pot însoți deteriorarea cognitivă, îngreunând povara aparținătorilor. Ne-am propus studiul calității vieții pacienților cu demență în funcție de prezența simptomelor non-cognitive. Material și metode: Am realizat un studiu prospectiv pe două loturi de pacienți diagnosticați cu demență, respectiv lotul A=144 pacienți cu deteriorare cognitivă care beneficiau de tratament antidemențial și lotul B=156 pacienți cu deteriorare cognitivă și simptome psihotice/comportamentale, care primeau, pe lângă medicația specifică antidemențială, substanțe antipsihotice, respectiv antidepresive. Am evaluat progresul deteriorării cognitive prin scala MMSE (Mini Mental State Examination) iar modificările afectivcomportamentale prin scalele GAD-7 și PHQ-9. Calitatea vieții a fost autoevaluată prin chestionarul 15D. Evaluările au fost efectuate în momentul inițierii (respectiv al internării pentru pacienții spitalizați), la interval de o lună (externare pentru pacienții spitalizați), 3 luni și 6 luni.

Rezultate: Pacienții cu simptome psihotice și comportamentale asociate au prezentat un punctaj mai mare la chestionarul 15D, calitatea vieții mai scăzută putând fi corelată și cu efectele adverse ale medicației antipsihotice și antidepresive. De asemenea, la acești pacienți deteriorarea cognitivă a avut o progresie mai rapidă (peste 2 puncte pe scala MMSE la majoritatea subiecților).

 Concluzii: Există diferențe evidente în ceea ce privește calitatea vieții și ritmul deteriorării cognitive între pacienții cu monoterapie antidemențială și cei cu asocieri terapeutice. Un factor important în evoluția pacientului cu demență îl reprezintă suportul familial, povara familiei fiind superioară la pacienții cu simptome asociate, în directă corelație cu scăderea toleranței.

Aspecte clinice și imagistice în tulburarea neurocognitivă cu debut precoce

Maria Ladea (1), Tiberiu Constantin Ionescu (2), Arina Sofia (1), Mihai Bran (1)

(1) Universitatea de Medicină și Farmacie „Dr. Carol Davila”, București, România

(2) Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia”, București, România

Obiective: Prezentarea își propune să evidențieze importanța diagnosticării cât mai rapide a tulburărilor neurocognitive cu debut precoce. Lucrarea subliniază, totodată, rolul investigațiilor neuroimagistice în evaluarea inițială a acestor tulburări. Computer tomografia cerebrală (CT) este indicată la pacienții cu clinică sugestivă pentru tulburarea neurocognitivă cu debut precoce, întrucât aceasta poate să documenteze diagnosticul pozitiv și cel diferențial.

Materiale și metode: Lucrarea descrie un lot de 30 de pacienți internați în secția de psihiatrie, cu vârstă sub 65 de ani, la care CT a evidențiat atrofie cerebrală. Evaluarea statusului cognitiv s-a efectuat cu ajutorul: Mini Mental Examination, Scala Reisberg, Testul Ceasului, Scala Addenbroocke și Scala de Evaluare Globală a Funcţionării (GAFS).

Rezultate: Principalele motive ale prezentării au fost: simptomatologia depresivă (33%), sevrajul etanolic (20%), simptomatologia anxioasă (15%), tulburările mnezico-prosexice (15%). Imagistica s-a dovedit extrem de prețioasă pentru un diagnostic corect, întrucât deteriorarea cognitivă este în fază incipientă din punct de vedere al testelor psihometrice (70% dintre pacienți au obținut un scor MMSE peste 24 și 42% stadiul 1 pe Scala Reisberg). Pe de altă parte, la nivel neuroimagistic s-au înregistrat modificări semnificative, atrofia cerebrală fiind asociată cu dilatația ventriculară (33%) și atrofia cerebeloasă (28%). Leucoaraioza a fost identificată la 15% dintre pacienți.

Concluzii: La fel ca și în literatura de specialitate, neuroimagistica reprezintă o investigație indispensabilă în procesul de diagnosticare a tulburării neurocognitive cu debut precoce. Debutul procesului degenerativ cerebral necesită coroborarea rezultatelor testelor psihometrice de evaluare cognitivă cu evaluarea structurală cerebrală imagistică.

Contextele socio-familiale de debut ale schizofreniei la copil și adolescent

Codrina Moraru, Mirona Letiția Dobri, Ionuț Dragoș Rădulescu, Ioana Roșu, Alina Ioana Voinea, Carmen Lupușoru, Petronela Nechita

Institutul de Psihiatrie „Socola”, Iași, România

 Obiective:Traumele din timpul copilăriei, alături de factorii de mediu și cei socio-familiali, au fost asociați frecvent cu apariția tulburărilor mintale de tipul schizofreniei. Scopul acestei lucrări este de a analiza frecvența principalilor factori, raportată la cazurile din această categorie.

Material și metode: S-a realizat un studiu în clinica de Neuropsihiatrie Infantilă a Institutului de Psihiatrie Socola Iași, în care s-au analizat cazurile diagnosticate cu forme de schizofrenie (paranoidă, hebefrenică,nediferențiată și alte forme de schizofrenie) conform ICD-10, la pacienții sub 18 ani, în perioada februarie 2015 – februarie 2019, studiul incluzând un număr de 18 pacienți, punându-se accent pe factorii familiali, sociali si educaționali. Studiul este retrospectiv, cantitativ, iar datele au fost preluate din foile de observație a pacienților internați. Pentru lotul de studiu au fost elaborate criterii de selecție și anume criterii de încadrare și excludere.

Rezultate: 18 pacienți au primit diagnosticul încadrat în secțiunea F20 conform ICD-10, majoritatea de sex masculin, cu media de vârstă de 16,16 ani, care au prezentat factori de mediu disruptiv preponderent legați de situații familiale conflictuale, cu traume în copilărie. Factorii psihostresanți socio-educaționali au constituit un context favorabil pentru manifestările de debut al acestui ansamblu patologic psihiatric. De asemenea, au fost prezente cazuri ce au avut ca factori contextuali de debut abuzul de substanțe ilicite psihoactive.

Concluzii: Factorii de mediu disruptivi familiali, sociali, academici contribuie la precipitarea debutului afecțiunii din spectrul schizofren, la copil și adolescent.

Perspective recente asupra insight-ului în schizofrenie

Cristiana Țăpoi

Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia”, București, România

 Obiective: Critica asupra bolii, denumită și insight, a fost definită inițial drept conștientizarea de către pacient a prezenței bolii. Ulterior, definiția insight-ului a inclus recunoașterea simptomelor bolii, atribuirea simptomatologiei unei afecțiuni mentale și acceptarea tratamentului. Absența criticii bolii este frecvent întâlnită la pacienții cu schizofrenie, fiind asociată cu non-aderența la tratament, cu afectarea marcată a randamentului socioprofesional și cu un prognostic nefavorabil. Obiectivul acestei lucrări a fost evidențierea perspectivelor recente asupra insight-ului în schizofrenie și a posibilelor intervenții terapeutice.

Materiale și metode: S-au utilizat motoarele de căutare pubmed.gov și sciencedirect.com și s-au avut în vedere studiile publicate între anii 2000 – 2018 găsite cu combinația de cuvinte-cheie “insight” și “schizophrenia”. Au fost selectate doar articolele publicate în limba engleză.

Rezultate: Insight-ul include 2 concepte complementare, fiecare având corelații neurocognitive diferite. “Insight-ul clinic” presupune conștientizarea bolii, atribuirea simptomelor bolii psihice, evaluarea consecințelor acestora și acceptarea tratamentului. “Insight-ul cognitiv” se bazează pe procese metacognitive și presupune capacitatea de valuare a distorsiunilor cognitive și a interpretărilor eronate. Absența insight-ului cognitiv se corelează cu încrederea crescută pe care pacientul o are în trăirile sale halucinator-delirante și cu persistența acestora. Insight-ul cognitiv poate fi ameliorat prin intermediul intervențiilor cognitive și comportamentale, în special la pacienții aflați la debutul afecțiunii.

Concluzii: Insight-ul la pacienții cu schizofrenie reprezintă un concept multidimensional, iar evaluarea să trebuie să includă atât componenta clinică, precum și pe cea cognitivă. Îmbunătățirea insight-ului cognitiv poate avea un impact pozitiv asupra insight-ul clinic, influențând astfel evoluția și prognosticul bolii.

Tulburarea schizo-obsesivă. Un caz clinic

Cristiana Țăpoi, Camelia Petcu

Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia”, București, România

Obiective: Tulburarea schizo-obsesivă este descrisă în practica medicală ca o entitate clinică ce întrunește criteriile pentru schizofrenie și tulburare obsesivcompulsivă. Studii recente afirmă că tulburarea obsesiv compulsivă este întâlnită la 10-20% dintre pacienții diagnosticați cu schizofrenie și că această comorbiditate asociază un profil clinic și neuropsihologic specific. Prin prezenta lucrare dorim să atragem atenția asupra particularităților de abordare diagnostică și terapeutică. Materiale și metode: Pentru a ilustra aspectele clinice și terapeutice ale tulburării schizo-obsesive, vom prezenta în continuare cazul pacientului G.F.

G.F, 24 ani, fără internări la psihiatrie în antecedente, aflat sub tratament cu olanzapină (10 mg) de aproximativ 2 ani, se prezintă la spital pentru un tablou clinic dominat de ideație obsesivă de heteroagresivitate și de pierdere a controlului, anxietate marcată, ideație delirantă cu conținut morbid, abulie, retragere socială, sărăcirea conținutului gândirii, simptomatologie persistentă și accentuată progresiv în contextul aderenței afirmative la tratamentul psihotrop. Pacientul prezintă critică parțială asupra ideației obsesionale și nu se identifică compulsii.

Rezultate: Pacientul a raspuns favorabil la asocierea de amisulprid (600 mg), escitalopram (10 mg), mirtazapină (30 mg), lorazepam (2 mg), manifestând scăderea în intensitate a gândurilor obsesive și a anxietății asociate. Nu s-a observat un efect semnificativ asupra simptomatologiei negative.

Concluzii: Tulburarea schizo-obsesivă prezintă un tablou psihopatologic complex, rezultate terapeutice bune fiind obținute prin asocierea tratamentului antipsihotic și antidepresiv. În vederea îmbunătățirii evoluției, se recomandă terapia cognitiv-comportamentală.

Relaţia dintre variabile clinice și funcțiile cognitive în tulburarea depresivă recurentă

Bianca Daniela Suciu, Ramona Păunescu, Ioana Micluția

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, Departamentul de Neuroștiințe, Cluj-Napoca, România

Obiectiv: Scopul acestui studiu a fost de a evidenţia relaţia dintre diferite variabile clinice și funcțiile cognitive. Metode: Studiul a inclus 65 de pacienti cu vârsta cuprinsă între 18 și 60 de ani, diagnosticați cu Tulburare depresivă recurentă (conform ICD-10 și DSM-V) aflați în cadrul unui episod depresiv acut. Severitatea depresiei a fost evaluată clinic și prin aplicarea Scalei Hamilton, varianta cu 17 itemi, iar funcțiile cognitive au fost evaluate printr-o baterie de teste standard.

Rezultate: Dintre cei 65 de pacienți incluși, 52 au fost de sex feminin, restul de 13 fiind bărbați. Majoritatea lotului a fost reprezentată de către subiecți căsătoriți, cu studii liceale. Un procent de 6,2% a reprezentat pacienții aflaţi în episod depresiv ușor, 58,4% s-au încadrat ca episod depresiv moderat, iar restul de 35.4% s-au aflat ȋntr-un episod depresiv sever. De asemenea, un procent de 23,1% a asociat simptome psihotice, iar 18,5% au prezentat și o tentativă autolitică. S-a identificat o corelație pozitivă, ȋnalt semnificativă statistic între numărul de episoade depresive (variabila clinică) şi funcţiile executive evaluate prin testul Trail Making Part B. Nu s-au găsit corelații statistic semnificative între diferite variabile clinice precum vârsta de debut a bolii, severitatea depresiei, prezența simptomelor psihotice, tentativele de suicid şi funcţiile cognitive.

 Concluzii: Dintre caracteristicile clinice asociate tulburării depresive recurente, singura pentru care s-a constatat o relaţie cu funcţionarea neurognitivă a fost numărul de episoade depresive, acestea s-au corelat negativ cu funcţiile executive.