Reguli deontologice speciale în psihiatrie

Text preluat din lucrarea ”Abordarea Pacientului în psihiatrie. Ghid de lucrări practice” de Florin Tudose și Cătălina Tudose, InfoMedica, 2002.

0

Prezentăm în cele ce urmează regulile pentru anumite moduri de exercitare sau situaţii particulare ale actului medical din codul deontologic al Colegiului Medicilor din România – secţiunea Psihiatrie.

Sectiunea F Particularităţi ale exerciţiului specialităţii de psihiatrie

Art. 137: Diagnosticul unei tulburări psihice va fi pus de psihiatri în conformitate cu Clasificarea Internaţională a Maladiilor – OMS (CIM-10) şi în acord cu standardele medicale acceptate internaţional (Dicţionarul American de Statistică Medicală- DSM-IV etc.). Dezacordul unei persoane faţă de opiniile politice sau religioase majoritare, sau faţă de valorile morale şi culturale ale societăţii, nu reprezintă criterii de diagnostic pentru o boală psihică.

Art. 138: Psihiatrul nu trebuie să accepte să consulte o persoană, cu sau fără tulburări psihice, dacă aceasta nu este informată despre calitatea sa de psihiatru şi de scopul profesional al vizitei sale şi nu trebuie să accepte să consulte o persoană, cu sau fără tulburări psihice, în locuri care nu asigură prestarea actului medical respectiv (mijloace de transport în comun, restaurant etc.).

Art. 139: Psihiatrii trebuie să informeze persoanele cu tulburări psihice, pe membrii familiei (sau, în lipsa acestora, persoanele apropiate ori desemnate legal) despre procedurile terapeutice, măsurile de reabilitare şi despre alternativele posibile).

Art. 140: Psihiatrii, ca de altfel toţi membrii societăţii, trebuie să înţeleagă şi să accepte că persoanele cu tulburări psihice au aceleaşi drepturi şi libertăţi fundamentale ca toţi ceilalţi membri ai societăţii în care trăiesc.

Art. 141: Psihiatrii, alături de ceilalţi membri ai societăţii, trebuie să participe activ la protejarea persoanelor cu tulburări psihice împotriva exploatării, abuzurilor fizice sau de alt gen şi împotriva tratamentului degradant.

Art. 142: Psihiatrii trebuie să refuze cooperarea cu un pacient sau cu o terţă persoană care solicită o acţiune contrară cunoştinţelor ştiinţifice sau principiilor etice.

Art. 143: Psihiatrii nu trebuie să acorde tratament psihiatric şi nici să utilizeze profesia ca sursă de profit faţă de o persoană la care s-a stabilit absenţa unei tulburări psihice.

Art. 144: Psihiatrii nu trebuie să folosească informaţiile furnizate de pacient şi nici ascendentul pe care îl confera poziţia lor psihoterapeutică, în scopul influenţării deciziilor pe care pacientul le ia în afara sferei de obiective ale terapiei.

Art. 145: Psihiatrii nu trebuie niciodată să-şi folosească posibilităţile profesionale pentru a viola drepturile omului sau demnitatea unei persoane cu sau fără tulburări psihice, indiferent de prejudecăţile, dorinţele, sentimentele şi credinţele personale.

Art. 146: Psihiatrii trebuie să păstreze independenţa deciziilor profesionale faţă de autoritatea de stat, de interesele politice, economice sau de alt gen, în luarea unei decizii faţă de o persoană cu tulburări psihice sau faţă de o persoană la care s-a stabilit absenţa unei tulburări psihice şi care ar putea viola demnitatea sau drepturile omului.

Art. 147: Psihiatrii trebuie să asigure toate măsurile pentru a păstra demnitatea şi anonimatul persoanelor cu tulburări psihice, fiind interzis accesul unor terţe persoane (cu excepţia celor abilitate prin lege) la documentele medicale, cât şi formularea în public şi publicaţii, de concluzii de specialitate cu nominalizarea persoanelor cu tulburări psihice. Confidenţialitatea informaţiilor se păstrează şi după decesul pacienţilor.

Art. 148: Psihiatrii trebuie să stabilească intervenţiile terapeutice care sunt cel mal puţin restrictive pentru libertatea persoanelor cu tulburări psihice. Tratamentul voluntar trebuie încurajat când este posibil şi pe cât este posibil, în comunitatea în care trăieşte persoana cu o tulburare psihică. În absenţa oricăror mijloace de a acorda tratamentul potrivit (tratamentul care se impune ca o necesitate), o persoană cu tulburări psihice poate fi internată într-un spital de psihiatrie fără consimţământul său şi se pot lua măsuri obligatorii de tratament numai când, din cauza tulburării sale psihice, reprezintă un pericol grav şi iminent pentru el însuşi sau/şi pentru alte persoane, sau pune în pericol importante valori materiale sau culturale private sau publice. Măsurile de tratament obligatoriu se pot lua și în ambulatoriu.

Art. 149: Sterilizarea prin orice mijloace nu trebuie niciodată aplicata ca mijloc de tratament al unei tulburări psihice.

Art. 150: în cadrul procesului de cercetare, participarea persoanelor cu tulburări psihice se face atât cu consimţământul lor cât şi cu consimţământul familiei (ori, în lipsa familiei, a reprezentanților lor legali). Informaţiile confidenţiale pot fi folosite pentru cercetare şi publicate numai în condiţiile păstrării anonimatului pacienţilor participanţi la programul de cercetare (cu excepţia cazurilor când este menţionat în scris acordul pacienţiior şi al famiiiei sau ai reprezentanţilor săi legali). Pacienţii spitalizaţi fără consimţământul lor nu pot fi folosiţi ca subiecţi de cercetare.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More