Dorinţa intensă de a scăpa de stres ne face uneori să credem că singura soluţie ar fi să petrecem un concediu pe o plajă exotică, pe o insulă pustie, undeva în mijlocul oceanului, şi să trăim departe de grijile şi supărările cotidiene. Dacă soarta ne-ar trimite într-un astfel de colţ al lumii, aşa cum s-a întâmplat cu Robinson Crusoe, bine-cunoscutul personaj al lui Daniel Defoe, am constata foarte curând că în realitate lucrurile stau altfel. Nici măcar imensitatea oceanului nu poate să ţină stresul departe de noi.
Tentativele de evadare din lumea stresului se pot desfăşura, desigur, şi pe alte coordonate geografice. Personal, încă din anii de studenţie, mi-am petrecut o bună parte din vacanţe bătând cărările munţilor cu rucsacul în spate. De-a lungul anilor am avut ocazia să mă bucur de aerul ozonat, de pacea şi frumuseţile inepuizabile pe care ţi le oferă ascensiunile la altitudine. Ironia este totuşi că exact pe acele trasee îndrăgite pentru cadrul natural relaxant am trăit şi unele dintre cele mai intense momente de stres pe care mi le-a rezervat viaţa până în prezent.
Trecând peste expediţiile cu posibil sfârşit tragic, nu pot să nu menţionez – chiar şi numai în treacăt – refugiul Şpirlea, din Munţii Piatra Craiului, unde am petrecut o noapte albă din cauza unor turişti cheflii, cărora nici prin cap nu le-a trecut că mica noastră trupă avea de gând să facă a doua zi un traseu greu de creastă. Acel picior de munte va rămâne în memoria mea drept locul în care am descoperit, în plin sanctuar al naturii, culmile de nesimţire pe care le pot atinge cei care nu înţeleg cu adevărat ce înseamnă să iubeşti natura şi să-i respecţi pe ceilalţi turişti. Nivelul de stres nu scade totdeauna proporţional cu altitudinea la care urci, ci, uneori, poate chiar dimpotrivă.
Şirul locurilor unde oamenii nădăjduiesc să-şi găsească oaza fără stres este desigur nesfârşit. Unii ies la o plimbare în cel mai apropiat parc sau se duc în oraş cu prietenii. Alţii îşi cumpără un bilet la cinema, la concert sau la un meci. Unii pornesc într-un turneu prin Europa sau în lumea largă. Alţii vizitează vestigiile lumii antice în Grecia sau în Egipt. Alţii pornesc în pelerinaj spre locurile sfinte sau se retrag chiar pentru tot restul vieţii la o mănăstire.
O doamnă aflată la o vârstă respectabilă mi-a mărturisit odată că, în cele mai grele momente ale vieţii, şi-a găsit de fiecare dată echilibrul sufletesc meditând sub frunzişul umbros al nucului din spatele grădinii casei, unde amintirea răposatei sale mame îi reda, într-un fel cu totul aparte, siguranţa şi sensul vieţii, motivaţia de a merge mai departe, în ciuda dificultăţilor. Surprinzător însă, cu greu i se urneau paşii spre locul acela, pentru că tot acela era spaţiul în care crâmpeiele emoţionante ale trecutului i-au provocat cele mai tumultuoase frământări şi cele mai acute sfâşieri sufleteşti.
Stresul este o realitate care ne asaltează din toate direcţiile, o problemă cu care ne confruntăm pretutindeni, indiferent de latitudine, longitudine sau altitudine. Chiar dacă am pleca departe, peste şapte mări şi ţări, ca să scăpăm de stres, el ne va ajunge din urmă şi chiar ne va întrece, aşteptându-ne să ne ia în primire din prima clipă când am sosi. Stresul nu are frontiere. Chiar dacă am urca pe vârful Everest sau dacă am coborî în Groapa Marianelor, stresul ne va întâmpina şi acolo. Stresul nu are rău de înălţime şi nici de adâncime. Chiar dacă ne-am ascunde într-o peşteră necunoscută sau la cea mai retrasă mănăstire, stresul va fi prezent negreşit. Stresul este la el acasă în întuneric sau izolare. Chiar dacă am vrea să ne pierdem urma în mulţime, pe stadioane, în cinematografe sau la ştrand, stresul va fi şi acolo pe urmele noastre. Iată de ce, această carte nu vă propune fuga sau evadarea drept soluţie la stres, ci dimpotrivă, vă invită să staţi faţă în faţă cu el, să-l cunoaşteţi mai bine şi să învăţaţi să-l ţineţi sub control. Este posibil acest lucru? Ştiinţa a adunat de-a lungul anilor numeroase dovezi încurajatoare în acest sens. La greutatea impunătoare a acestor argumente, aş îndrăzni să adaug proba subiectivă, uneori esenţială, chiar dacă ponderea ei în balanţa riguroasă a ştiinţei nu reprezintă mai mult de un infim gram, rezultată din experienţa personală de om supus stresului: acesta poate fi îmblânzit şi chiar exploatat în favoarea noastră.
Stresul bântuie şi dincolo de Ocean
Un sondaj de opinie a arătat că aproape 80% dintre americani consideră că stresul este un dat al vieţii. Acelaşi sondaj arată însă că oamenii se confruntă, în mod curent, cu un nivel de stres mai ridicat decât cel care se consideră a fi normal. De fapt, o treime din populaţie califică stresul la care este expusă drept stres extrem. Poate cel mai îngrijorător aspect este că jumătate dintre americani cred că nivelul de stres din vieţile lor a crescut în ultimii cinci ani.
Potrivit statisticilor publicate de Asociaţia Americană de Psihologie la sfârşitul anului 2007, aproape trei sferturi dintre americani sunt conştienţi de faptul că expunerea la stres excesiv poate avea o influenţă negativă asupra stării de sănătate, iar jumătate dintre ei sunt îngrijoraţi de nivelul de stres la care sunt supuşi. Cu toate că cei mai mulţi oameni afirmă că fac faţă cu bine în situaţiile stresante, mulţi dintre ei se plâng că stresul are un impact nedorit asupra sănătăţii fizice şi asupra stării emoţionale. Mulţi atribuie oboseala, durerile de cap, stările de nervozitate şi mânie, tocmai stresului cu care sunt confruntaţi.
America a fost denumită multă vreme un „creuzet al naţiunilor”, însă astăzi pare că i s-ar potrivi mai degrabă un alt nume. După cum se exprimă chiar autorii studiului despre stres, s-ar putea spune fără prea multă exagerare că, din cauza stresului, naţiunea americană este ca o imensă oală de fiert sub presiune. Dacă la aceasta mai adăugăm stresul cauzat de recenta criză financiară, cu siguranţă că Lumea Nouă va fi ultima destinaţie spre care ne-am îndrepta în dorinţa de a scăpa de stres.
Stresul pe bătrânul continent şi pe plaiurile mioritice
Realitatea este că nici locuitorii Europei nu au cu ce se mândri în ce priveşte stresul. Comisia Europeană arată că stresul şi tulburările depresive sunt de importanţă majoră la toate grupele de vârstă şi contribuie în mod semnificativ la morbiditate şi scăderea calităţii vieţii în Uniunea Europeană. Documentele existente raportează practic aceleaşi probleme, mai ales stresul de la locul de muncă. Statisticile publicate de Comisia Europeană în 1999 arată că, în toate ţările Uniunii, muncitorii se confruntă cu un nivel de stres relativ ridicat. Aproape 150 de milioane de angajaţi se plâng că trebuie să lucreze în mare grabă şi îşi exprimă nemulţumirea cu privire la termenele de predare foarte strânse ale lucrărilor. Stresul profesional afectează cel puţin 40 de milioane de muncitori din ţările membre şi are o contribuţie majoră la o serie de boli şi numeroase decese, generând prin toate acestea costuri economice anuale care depăşesc 20 de miliarde de euro.
Un studiu efectuat în anul 2006 la cererea Comisiei Europene arată că românii sunt printre cei mai stresaţi europeni. Potrivit acestui studiu, 70% dintre români se simt stresaţi la serviciu. Românii sunt depăşiţi la acest capitol doar de lituanieni, însă diferenţa este minimă, de numai 1%. Statisticile mai arată că şapte din zece români se consideră suprasolicitaţi de sarcinile de serviciu de care trebuie să se achite zi de zi. În contrast cu muncitorii români, doar 25% dintre finlandezi se plâng că munca pe care o fac este prea grea.
Autor: Conferențiar Dr. Valentin Nădășan, UMFST ”George Emil Palade”, Târgu Mureș.
Text preluat cu acordul autorului. Volumul Faţă în faţă cu stresul: o aventură în lumea stresului cu Robinson Crusoe a fost publicat în anul 2009 la Editura Viață și Sănătate.
Cu toate că acest text a fost scris în urmă cu mai bine de un deceniu (unele date și informații putând suferi modificări în acest interval de timp), principiile și ideile prezentate pot fi aplicate în orice vreme.
Cmentariile sunt închise