Problemele de vedere sunt comune atât la vârstă adultă, cât și în copilărie. Din fericire, în cazul copiilor unele dintre ele pot fi corectate. Una dintre cele mai întâlnite deficiențe de vedere la copii este miopia. Tot mai mulți copii se confruntă cu ea. În rândurile care urmează îți explicăm ce este exact acest defect de vedere și care sunt metodele prin care se poate trata.
Cuprins
Ce este miopia
Dacă te întrebi ce este miopia la copii, trebuie să știi că este un viciu de refracție. Altfel spus, razele de lumină care pătrund în ochi se focalizează în mod greșit, ceea ce determină percepția anormală a imaginii. Miopia apare în general la vârsta de 6-14 ani, dar poate afecta și preșcolarii. 9% dintre copiii de vârstă școlară și 30% dintre adolescenți au acest viciu de refracție [2]. Șansele de apariție a miopiei cresc dacă părinții au, la rândul lor această problemă de vedere.
Numărul de copii miopi este în creștere, lucru care i-a făcut pe specialiști să vorbească despre o adevărată „epidemie” de miopie. Cauzele acestui fenomen nu sunt pe deplin cunoscute, dar unele studii îl asociază cu creșterea timpului petrecut de copii în interior și a utilizării intense a telefonului și a altor device-uri [1].
Dezvoltarea oculară și sănătatea vederii
Pentru a afla pe deplin cum apare miopia și cum se poate trata, trebuie să înțelegem care este legătura dintre dezvoltarea vederii și miopie. Viciul de refracție apare când lungimea globului ocular este prea mare pe direcția posterioară-anterioară sau când corneea, țesutul transparent care învelește globul ocular, este curbată excesiv. Când lumina pătrunde în ochiul copilului, imaginea se formează în fața retinei, nu pe suprafața ei, așa cum ar fi normal. Astfel, lucrurile aflate la distanță apar încețoșate, iar cele de aproape clare. Dacă nu este tratată, miopia se agravează în adolescență și se stabilizează la maturitate.
Metode de tratament pentru miopie
Ochelari de vedere
Nu există tratament pentru eliminarea miopiei, dar există metode prin care se poate corecta. De asemenea, anumite tratamente și măsuri pot preveni agravarea ei. Ochelarii de vedere se folosesc pentru corectarea vederii, pentru că lentila ajută focalizarea pe retină. Este important să alegi ochelari care se potrivesc perfect copilului, astfel încât să nu-i creeze disconfort. În caz contrar, acesta ar putea să nu-i poarte când nu ești lângă el. Copiii mici sau foarte activi au nevoie de rame rezistente, eventual și de o bandă specială care să-i ajute la susținerea ochelarilor pe cap.
Lentile de contact
Lentilele de contact înlocuiesc cu succes ochelarii și sunt preferatele celor care fac sport. Totuși, înainte de a achiziționa lentile, trebuie să te asiguri că cel mic tolerează picăturile de ochi și practică igiena oculară așa cum ar trebui. Discută cu oftalmologul despre ce i s-ar potrivi mai bine copilului tău: ochelari sau lentile de contact.
Anumite picături pentru dilatarea pupilelor
Picăturile de ochi cu atropină, care se folosesc în general pentru dilatarea pupilei în timpul testărilor oftalmologice, pot ajuta la încetinirea progresului miopiei la copii. [3] Acestea se folosesc doar la indicația medicului. Nu utiliza niciun fel de tratament ocular dacă nu ți-a fost prescris de medic!
Lentile de contact specializate
În unele cazuri de miopie la copii, purtarea unor lentile multifocale specializate care blurează zonele laterale ale vederii pot ajuta la încetinirea creșterii globului ocular și a dezvoltării miopiei [3].
Desfășurarea de activități afară
Încetinirea miopiei se poate face și prin desfășurarea de activități afară. Cu cât copilul petrece mai mult timp la exterior, cu atât se uită mai mult la distanță și permite ochiului să folosească lumina naturală. Limitează timpul pe care copilul îl petrece privind ecrane [3].
Miopia poate afecta sănătatea, parcursul educațional și starea de bine a copilului. Mergi la medic pentru ca fiul sau fiica ta să primească cel mai bun tratament.
Referințe:
1. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC7533745/;
2. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6120514/
3. https://www.webmd.com/eye-health/nearsightedness-myopia.