Filmele joacă un rol esențial în formarea unor percepții cu privire la anumite aspecte, inclusiv față de sănătatea mintală. Astfel, experții consideră că există o anumită dezinformare cu privire la tulburările mintale regăsite în filmul Joker al lui Todd Phillips. Aceștia afirmă că viața lor profesională are loc printre pacienți cu boli mintale grave, iar ceea ce se regăsește la personajul jucat de Joaquin Phoenix nu este în concordanta completă cu realitatea.
De asemenea, specialiștii au analizat mai multe aspecte cu privire la portretele create de filme pentru bolile mintale și au descoperit elemente interesante. De exemplu, s-au observat multiple prejudecăți inutile și greșite față de probleme relativ comune ale sănătății psihice, precum depresia și anxietatea. Multe persoane au avut dificultăți în a discuta despre problemele avute, deoarece s-au simțit judecate din cauza percepțiilor greșite asupra bolilor. Totuși, gradul de conștientizare creste din ce în ce mai mult, astfel încât se poate discuta mai ușor și fără rușine despre problemele existente.
Cu toate acestea, afecțiunile severe de sănătate mintală, cum ar fi psihozele, rămân învăluite în stigmat și sunt în mod constant prezentate greșit, ceea ce duce la o neînțelegere frecventă. Reprezentările tulburărilor mintale din film pot perpetua stereotipurile nefondate și pot răspândi și mai mult dezinformarea. Una dintre ideile cele mai toxice despre Joker (Arthur) se referă la asocierea infernală dintre bolile mintale grave și violența extremă. Noțiunea că deteriorarea psihică duce în mod obligatoriu la violență împotriva celorlalți este complet greșită. În film, oprirea medicației destinate problemelor psihice duce la acte de violență din ce în ce mai frecvente, acest lucru amplificând și mai mult stigma și frica.
Studiile arata ca asocierea prezentata este una exagerata, iar persoanele cu boli mintale severe sunt chiar mai vulnerabile la violență din partea celorlalți decât restul populației generale. În plus, în film exista o încercare serioasă din partea lui Arthur de a crea un personaj empatic cu o boala psihică. Astfel, acesta afirmă că cea mai grea parte a unei astfel de afecțiuni constă în faptul că oamenii se așteaptă sa te comporți ca și cum nu ai fi bolnav.
Pierderea contactului cu realitatea este regăsita în cazul lui Arthur și se caracterizează prin simptome psihotice marcante. De exemplu, acesta afirma ca este un geniu al comediei, lucru ce indică prezența ideilor delirante de grandoare. De asemenea, personajul are halucinații referitoare la vecina lui de palier, lucru confirmat de eventuala internare într-un spital de psihiatrie. Această restaurare a ordinii cu ajutorul azilului Arkham reafirmă inferența cuprinzătoare a filmului și anume că violența și distrugerea cauzată de Arthur este declanșată de deteriorarea lui mintală.
Rezultatul – dezamăgitor, desigur – e să-i înlăture capacitatea de decizie a lui Arthur și să distragă atenția de la o conversație mult mai stimulantă despre inechitate și responsabilitate pentru prăbușirea societății.
Psihopatologia regăsită în cazul lui Arthur este în ceață, iar aparenta lui gândire dezorganizată încearcă să ilustreze psihoza. El afișează, de asemenea, trăsături de narcisism și depresie. Această neclaritate diagnostică ar putea crea un personaj cu care să se identifice mai multă lume și care să evidențieze durerea bolilor psihiatrice, dar de fapt lasă impresia că e doar un amestec de tulburări pentru a se potrivi firului narativ. În sfârșit, acest carambol diagnostic umbrește cumva interpretarea hipnotică al lui Joaquin Phoenix și încercările sincere ale lui Joker de a explora interacțiunea dintre sărăcie, inegalitate și izolare socială.
Arthur are un ras înfiorător, iar izbucnirile sale necontrolate nu se datorează unor situații amuzante. In acest caz, specialiștii ar putea afirma că personajul suferă de o afecțiune neurologică numită afect pseudobulbar – cunoscută și sub numele de incontinență emoțională – aceasta fiind cauzată de anumite traumatisme cerebrale dobândite în copilărie. Joker poate pune probleme in ceea ce privește punerea unui diagnostic exact, mai ales din punct de vedere psihiatric sau neurologic. Indiferent de acest lucru, în ochii unei persoane neavizate, acesta poate sa para doar un clovn ucigaș ce rade singur în autobuz, amplificând astfel stereotipurile cu privire la nebunie.
Din păcate, reprezentările cinematografice ale bolilor mintale au implicații profunde și de durată în lumea reală. Acestea pot duce la niveluri inadecvate de suspiciune și dezinformare. De exemplu, filmul „Zbor deasupra unui cuib de cuci” a produs pe scara larga o impresie greșită despre terapia electroconvulsivantă, efectul constând în refuzarea globală a acestui tip de tratament.
Filmele au puterea de a perpetua frica și impresiile greșite, motiv pentru care oamenii ar trebui sa se informeze mult mai bine și sa nu creadă informațiile provenite din surse nesigure. Astfel, prezentarea bolii lui Joker nu trebuie crezuta ușor, deoarece nu reflecta pe deplin realitatea.
Cmentariile sunt închise