Psihiatrie Online
afectiuni, cercetare, tratament, opinii

Epidemiologia Tulburării de Anxietate Generalizată în DSM-5. Cum stă România?

JAMA Psychiatry a publicat o comparație între epidemiologia Tulburării de Anxietate Generalizată din DSM-IV cu cea din DSM-5.

În populația studiată (150.000 de adulți din 26 de țări, printre care și România), Tulburarea de Anxietate Generalizată conform DSM-5 are o prevalență combinată de-a lungul vieții de 3.7%, prevalență la 12 luni de 1.8% și la 30 de zile de 0.8%. Tulburarea este semnificativ mai prevalentă și mai invalidantă în țările cu venit ridicat decât în celelalte țări.

Rezultatele din România arată o prevalență combinată de 1% (comparativ cu Australia – cel mai mare scor – 8%), la 12 luni de 0.2% și la 30 de zile de 0.2%. Lotul român a fost de 2357 de persoane.

În studiu se mai menționează și comorbiditățile, corelările sociodemografice, debut, evoluție și impact funcțional, la care România este pe primul loc, 82,3% dintre persoanele afectate de TAG având o afectare funcțională severă.

Datele au provenit de la ”World Health Organization World Mental Health Survey Initiative”, un studiu desfășurat între 2001 și 2012.

Studiul integral îl puteți consulta în linkul de mai jos (via Sci-hub)

Sursa: Cross-sectional Comparison of the Epidemiology of DSM-5 Generalized Anxiety Disorder Across the Globe - JAMA Psychiatry

Cmentariile sunt închise

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More