„Boala mintală poate explica absurdul, dar nu injustificabilul”. Dr. Vlad Stroescu

Celor care se gândesc că unul sau altul din cei care fac astăzi război sunt nebuni, pentru că nu găsesc altă explicație pentru moartea provocată decât lipsa rațiunii, aș vrea să zic următoarele:

Ceea ce vom auzi în războaie vor fi povești dure ca fierul, pentru că trebuie să fie astfel ca să justifice de ce ucidem. Agresorul își construiește fortărețe narative impenetrabile, în care personajele au propriile lor motivații malevolente „bine știute de agresor”. Asta în sine e un fel de nebunie, pentru că realitatea e pervertită pentru a justifica injustificabilul. Dar nu e o nebunie medicală, ci una morală. Conceptul de „nebunie morală” a fost gândit chiar de primul psihiatru, Philippe Pinel, însă pe atunci lucrurile erau mult mai tulburi și cuvântul ”moral” era foarte ambiguu, amestecând emoțiile cu etica. A durat mult până să fie acceptat faptul că „nebunia morală” nu e o boală ca toate celelalte și nu poate fi invocată pentru a absolvi pe cineva de responsabilitatea propriilor crime. Și e foarte diferită de bolile „adevărate”, depresia, psihozele, etc. Din conceptul de nebunie morală s-a dezvoltat cel de sociopatie, dar nici el nu explică mare lucru, e doar recunoașterea faptului că oamenii sunt pur și simpu capabili de a-și bloca empatia pentru a putea face rău altor oameni.

Instinctul nostru de a explica injustificabilul printr-o boală mintală ține de o confuzie. Boala mintală poate explica absurdul (psihoza e prototipul neinteligibilului), dar nu injustificabilul. Absurdul unui delir, pentru care omul bolnav nu are absolut nicio vină, este cu totul diferit de injustificabilul agresiunii, crimei și al morții. Nu trebuie să ne grăbim să aruncăm tot ceea ce ni se pare de nesjustificat în ograda psihiatrului: precum poveștile de fier ale războiului, e doar o altă scurtătură narativă care face rău altor persoane, acelora care chiar suferă de tulburări psihice medicale, crește stigmatul legat de sănătatea mintală, ne împiedică să gândim și ne scuză de la a judeca ce e de judecat și de la a înțelege restul.

Acestea fiind zise, războiul e o nebunie, o boală cronică și recurentă a minții colective a omenirii, și e de înțeles dacă credem că istoria e proastă și rea, o molimă care ne intră în case și în inimi și face prăpăd în destinele oamenilor care nu voiau deloc să facă parte din istorie. E normal să nu vrei să fii sau să faci istorie. Ce om bun și sănătos la suflet ar vrea asta?

Bine, bine. Dar lui Putin ce suferință ii putem atribui?

Ciprian Pârvulescu căutăm adevărul pe baza valorii sale, nu la nimereală. Putin e un sociopat, nu e mare filosofie diagnostică aici. Nu vom ști mai multe cu siguranță decât dacă va ajunge in fața unui judecător care va cere o expertiză medico-legală psihiatrică. E singura cale de a te apropia de adevarul diagnosticului lui Putin, altfel, chiar dacă ești competent să pui diagnostice, nu poți, fără să examinezi direct un om. Psihopatologia nu e divinație nici speculație, e știință și expertiza e o meserie. In sensul ăsta am zis că nu e folositor să îl tot pseudodiagnosticăm pe Putin.

Întrebarea mai bună e, după mine, care sunt canalele istorice și sociale prin care unii sociopați se ridică și domină lumea.