Cu totii resimtim frecvent variatii ale starii noastre de spirit: cateodata avem pur si simplu o dispozitie proasta, cum s-ar spune “ne-am trezit cu fata la cearsaf” sau “ni s-au inecat corabiile”. Alteori este vorba despre suferita adanca si naturala in urma pierderii unei persoane dragi. Sunt multe mituri despre depresie, desigur.
Insa trebuie sa stim ca o perioada lunga de timp in care experimentam o stare de tristete constanta, lipsa de interes si placere, ganduri recurente ca suntem inutili sau incapabili, dificultati de socializare, concentrare dificila sau insomnie, reprezinta simptomele depresiei clinice.
Iata care sunt principalele 5 mituri despre depresie:
Cuprins
Mit: Depresia nu este o boala reala.
Realitate:
Depresia clinica este o afecțiune medicala serioasa, care ne afecteaza atat gandurile si emotiile, cat si corpul. Studiile au aratat ca depresia are baze genetice, biologice si sociale.
Mit: Depresia nu este cu nimic diferita de a fi melancolic si este doar o perioada normala a vietii.
Realitate:
A compara depresia cu o simpla stare de tristete sau cu melancolia pasagera este ca si cum am spune ca a avea pneumonie este doar o simpla raceala.
Mit: Cea mai buna cale de a ajuta pe cineva care sufera de depresie este sa incercam sa-l inveselim.
Realitate:
Incercarea de a inveseli pe cineva care sufera de depresie il poate face sa simta ca nu este inteles suficient.
Important este sa fim buni ascultatori, sa stim sa oferim sprijin si sa ii ajutam sa isi pastreze speranta ca vor trece cu bine prin aceasta boala.
Cea mai buna cale de a ajuta aceste persoane este a-i determina sa consulte un psihiatru si un psihoterapeut si sa urmeze un tratament.
Mit: Depresia va trece de la sine.
Realitate:
Pentru cei care experimenteaza o depresie usoara rezultata dintr-o reactie la un eveniment stressant de viata, aceasta poate trece dupa o perioada de timp.
Insa, pentru majoritatea, depresia netratata poate persista luni sau chiar ani ducand la o alterare marcata a functionarii persoanei in relatia cu prietenii, in relatia de cuplu ori la locul de munca.
Este important de stiut ca depresia netratata se agraveaza si determina cresterea progresiva a riscului de suicid.
Mit: Tratamentul cu antidepresive imi va schimba personalitatea si voi fi toata viata dependent de acest tratament.
Realitate:
Antidepresivele restabilesc echilibrul substantelor din creier si determina o dispozitie afectiva normala.
Tratamentul cu antidepresive trebuie urmat intre 3 luni si 6 luni pentru un prim episod depresiv si insotit intotdeauna de tratament psihoterapeutic si de consiliere.
Antidepresivele nu dau dependenta nici fizica, nici psihica si pot fi oprite cu usurinta, insa acest lucru trebuie facut numai la indicatia medicului psihiatru.
Majoritatea celor care au urmat tratament cu antidepresive afirma ca acesta i-a ajutat sa fie din nou ei insisi.
Asadar, cand auzim despre cineva care sufera de aceasta boala cumplita ar trebui sa aplecam mai mult urechea si sufletul asupra sentimentelor si trairilor acelei persoane si sa o sprijinim sa urmeze tratamentul de care are nevoie.
Iată o descriere a depresiei pe care nu o vei uita niciodată:
”Nu vreau să văd pe nimeni. Stau întinsă în dormitor, cu draperiile trase și cu neantul care mă învăluie ca un val leneș. Orice mi se întâmplă este din vina mea. Am făcut ceva greșit, ceva atât de mare încât nici măcar nu-l pot vedea, ceva care mă îneacă. Sunt inadecvată și proastă, fără valoare. Aș putea la fel de bine să fiu moartă”.
Margaret Atwood – Cat’s eye